Reşedinţa Ilie Niculescu-Dorobanţu, o casă istorică în stil neogotic cu sculpturi în piatră

Planurile semnate de arhitectul Grigore Cerchez (Cerkez) specificau pentru imobilul ce avea să fie cunoscut drept Reşedinţa Niculescu-Dorobanţu “un corp de clădire cu 2, 3 şi 4 caturi, de zid masiv, acoperit cu ţiglă”, având o suprafaţă de 668,29 mp. Astăzi, după mai bine de un secol, impresionanta reședință neogotică își păstrează alura misterioasă, fascinând trecătorii prin dimensiunile impunătoare și detaliile de construcție unice, realizate de unul dintre cei mai importanți arhitecți români.

Stilul gotic

Întâlnite în special la construcţiile de tip palat sau castel, caracteristicile arhitecturii medievale de tip occidental (stilul gotic) se disting prin masivitatea dată de materialul de construcţie  – piatra , precum şi prin parterul înalt şi turnurile de observaţie cu creneluri.

Apărut  în  secolele  12  în  Europa  centrală,  contemporan  cu  stilul  romanic  şi  cel  bizantin, stilul gotic este caracterizat prin înălțarea zidurilor și a deschiderilor din acestea cu ajutorul unor coloane de sprijin plasate în afara incintelor acoperite, precum și prin arcuri care se întretaie deasupra golurilor sub un unghi ascuțit la partea lor superioară (ogive).  Structura  de  rezistenţă  prezintă  nervuri  din  piatră  iar  interspaţiile  dintre  acestea  se  umplu  cu  bolţi.

Prezenţa stilului medieval de tip occidental  completează în mod fericit peisajul architectural autohton. Acesta adăugă o notă specială de istorie în acest spaţiu, caracterizat de prezenţa unei multitudini de stiluri. Aceasta mai cu seamă în Bucureşti unde, datorită istoriei sale relativ tinere, elementul medieval este destul de restrâns.

Dacă în Transilvania, stilul gotic apare destul de des datorită apartenenţei acesteia de un imperiu central european, în Bucureşti regăsim acest stil sau elemente din acesta (ancadramenete de ferestre, portaluri şi chiar decoraţiuni de tip rozetă) în cazul unor clădiri gen castel sau palat realizate în stil eclectic, aşa cum este obiceiul locului.

Între clădirile reprezentative din capitală în stil gotic şi neogotic se pot enumera Caru cu bere, Casa Universitarilor, Palatul Creţulescu, Casa Bosianu precum şi reşedinţa lie Niculescu-Dorobanţu.

Istoria casei lie Niculescu-Dorobanţu, de la reşedinţă de prefect la cantina pentru funcţionari

Între 1911 și 1923 s-a realizat construcția casei din strada Verde 9 (astăzi strada Gheorghe Manu), la inițiativa Tațianei Niculescu-Dorobanțu. Una dintre cele patru fiice ale lui Ion C. Brătianu, Tațiana (1870-1940) s-a căsătorit în 1900 cu Ilie I. Niculescu-Dorobanțu (1873-1943), om politic liberal și prefect de Ilfov. Printre proprietățile lor se va număra și conacul Darvari, din apropierea Bucureștiului.

• 

• 

• 

În testamentul său, Ilie I. Niculescu-Dorobanțu a donat imobilul Aşezământului Ion C. Brătianu, cu condiţia ca acesta să devină Muzeul „Ilie, Tațiana și Ion Niculescu-Dorobanțu”. Între 1948-1957, imobilul a găzduit cantina salariaților Ministerului Industriei Metalurgice și Construcției de Mașini. În 1956, în urma insistențelor Direcției Monumentelor Istorice, care considera imobilul a fi „unul dintre cele mai valoroase ale Capitalei din punctul de vedere al artei arhitecturale”, clădirea a fost trecută în patrimoniul Ministerului Culturii și Învățământului, realizându-se lucrări de consolidare. Din 1958, a găzduit Școala medie tehnică de coregrafie, unde învățau 300 de elevi. Actualmente, vila de epocă a fost renovată.

Cum se construiau casele

Clădirea impozantă are alura unei catedrale gotice. Se distinge prin elementele constructive şi decorative: zidăria de cărămidă aparentă, în nuanţe variate de roşu, siluetele turnurilor, portalul intrării, ferestrele impunătoare cu menouri sculptate în piatră, în stil Neogotic francez, detaliile traforate şi cele artistice ale fierului forjat bătut cu ciocanul, la terase şi ferestre, cornişele, garguiele, şemineul, vitraliile și arcele frânte ce marchează exteriorul și interiorul.

Cum se mobilau

 Într-o scrisoare din 9 mai 1910 către sora ei, Măriuţa Pillat, aflată pe atunci la Paris, Taţiana mărturisea: „cred că vom avea o casă foarte frumoasă în stil Louis XII, cu piatră sculptată şi brique aparentă”. Pe 25 septembrie 1913, Taţiana îi scria din Franța Sabinei Cantacuzino: „De castelele de pe Loire nu îţi mai vorbesc, sunt orbită de atâtea frumuseți şi foarte mândră am constatat că, fără comparație posibilă cu acestea, casa mea este foarte frumoasă.

Din păcate, din cauza străzii înguste, palatul pare înghesuit”. Pentru a mobila interiorul casei, Taţiana a ales obiecte de artă tradiţională românească și piese cumpărate din anticariatele din Paris și München. Din Spania a adus piese de mobilier şi tapiserii.

După cum se poate observa în fotografiile vechi de epocă cu caracter retro, întreaga ambianţă era elegantă şi stilată dar caldă în acelaşi timp. Aceasta datorită decorurilor din lemn de culoare închisă în ton cu mobilierul stil sculptat. O notă aparte o dădeau fotoliile în X. Tațiana voia ca totul să fie perfect. Apropiaţilor le spunea: „O să vă arăt cutare cameră când o să fie complet mobilată.”

Surse:
Simina Stan, „Reședința Ilie I. Niculescu-Dorobanțu, monument istoric”, în Revista Arhitectura, iulie 2015
Narcis Dorin Ion, ”Memoria unui oraș – București”, ed. Institutul Cultural Român, București, 2012

Foto: Gabriel Ghizdavu