Întreţinerea plantelor în sezonul rece

Meteorologii anunţă scăderea temperaturilor chiar în săptămâna care urmează. sunt posibile chiar căderi de zăpadă iar la Bucureşti miercuri noaptea temperatura va scădea sub 0 grade. Trebuie să ne concentrăm deci pe plante şi grădină.

Multe din plantele din grădină, mai ales că gama acestora a cunoscut o diversificare bogată,  vor rămâne aici şi pe perioada sezonului rece, chiar dacă unele sunt în ghivece şi, deci, mai predispuse la îngheţ.  Cum le protejăm?

Protejarea plantelor la exterior

Se pot folosi materiale de protecţie pentru ramuri,  dar și seturi de huse termoizolante. La acestea se adaugă folii protectoare pentru sol, ghivece şi plante. Este de remarcat că există şi tendinţa spre materialele de protecţie din fibre naturale precum iuta sau fibra de cocos. Plantele mediteraneene precum palmieri, smochini, citrice, măslini (care nu rezistă peste iarnă fără protecţie) trebuie protejate în întregime, putându-se utiliza în acest scop  huse de dimensiuni XXL din lână sau iută care asigură protecție completă pe timpul iernii. Multe dintre aceste produse se găsesc în magazinele DO-IT-YOURSELF.

Specialiștii recomandă deasemenea protecţia pomilor tineri şi arbuștilor plantați recent prin acoperirea  substratului cu plăci din fibre de cocos şi apoi acumularea de frunze uscate în jurul trunchiului. În ceea ce privește protecţia lăstarelor şi coroanelor împotriva vântului rece şi a soarelui de iarnă, aceasta se poate face prin legarea cu grijă a lăstarilor tineri cu rafie și acoperirea coroanei cu sac din iută sau flies.

Plantele din ghivece

Spre deosebire de plantele cu rădăcinile în pământ, plantele din ghivece sunt mai predispuse îngheţului.

Pentru cei care au plante în ghivece, fie pe balcon, terasă sau în grădini, există soluţii, cum sunt  învelişurile  din pâslă de iută sau plăci din fibre de cocos. Acestea pot fi folosite pentru a înveli ghivecele, împiedicând astfel îngheţarea bruscă a rădăcinilor. Totodată se pot folosi lacuri protectoare pentru ghivece care asigură rezistența acestora și protecţia plantei. O altă soluţie de învelire a ghivecelor este rogojina din fibre de cocos, fibre de salcie sau folia cu bule.

TIPS&TRICKS Plantele la interior în sezonul rece

Pentru mai multe sfaturi şi recomandări privind întreţinerea plantelor şi florilor în sezonul rece ne-am adresat unui specialist floricultor: Anca Lupu.

Toamna, anotimpul recoltelor, vine la pachet şi cu adusul plantelor mai sensibile în casă sau apartament şi pregatirea lor de sezonul rece. În primul rând, odată cu introducerea lor în casă trebuie verificate de posibili dăunatori, deparazitate şi apoi, dacă au fost curăţate, se trece la pasul următor, schimbarea pământului şi fertilizarea acelora care vor avea nevoie.

Citricele sunt plante care vara se dezvoltă mult mai armonios afară iar toamna vor suferi până se vor adapta la mutarea în interior. Dacă pomii sunt cu floare sau pe rod nu se va schimba acum pământul, în cel mai bun caz se va face o completare.

Gardenia, floarea celor de la casa Dior, planta frumos mirositoare, este una din favoritele noastre dar care are nevoie de o îngrijire aparte. Trebuie supravegheată mai atent pentru că la mutarea în interior, în lipsa curenţilor de aer, riscă să se îmbolnavească rapid de paduche lânos. De aceea,  se recomandă să fie ţinută în locuri bine ventilate şi să aibă o umiditate ridicată în aer.

Hibiscus-trandafirul japonez, se va uda mai rar pe perioada iernii şi va fi amplasat de asemenea într o zonă în care umiditatea este moderată. Udarea trebuie adaptată la noile temperaturi, se recomandă în general ca udarea să se faca indirect, punând apă in farfurioară, astfel  planta va absorbi cât are nevoie. Fiind sezonul repausului vegetativ, plantele nu mai necesită aceeaşi cantitate de apă ca şi vara.

Odată cu mutarea în interior, cactuşii şi suculentele  se recomandă să fie amplasate într o zonă mai întunecată şi să fie udate de maxim 4 ori pe durata intregii ierni. De asemenea, camera in care vor fi amplasate trebuie să aibă temperaturi constante de maxim 15 grade C. Astfel cresc şansele ca anul viitor să aibă o înflorire bogată.

Sainpaulia sau Violeta Africana, Sinningia sau Gloxinia vor intra şi ele în repaus vegetativ. Diferenţa între cele două este ca Sinningia pe perioada iernii îşi va pierde frunzele şi va rămâne doar bulbul. Comercianţii de flori ar trebui să menţioneze acest aspect la vânzare plantei pentru a evita riscul de a fi aruncată atunci când rămâne fără frunze.

Spre deosebire de Gloxinia, Violeta nu îşi va pierde frunzele dar nu va avea în perioada de repaus înflorescenţe bogate ca cele din perioada verii. Dacă nu au flori, se poate trece la mutarea Violetelor în ghivece mai mari, dar este foarte important să se facă corect drenajul iar solul folosit sa fie unul nisipos.

Pentru plantele bromeliacee-aechmea, guzmania, vriesea, acum este momentul propice pentru a fi despărţite dacă au facut puiuţi. Se ştie despre ele că sunt plante ce înfloresc o singură dată în viaţă şi fac o floare ce ţine 6 luni. După cele 6 luni de înflorire vor face pui. Se recomandă ca un pui să fie păstrat cu mama întrucât îi va prelua treptat toate funcţiile iar restul să fie desparţiţi. Solul folosit la transplantare este turba de florărie.

Ferigilor şi plantelor din această categorie le trebuie umiditate mai multă, deci trebuie stropită mai des şi nu ţinută la soare direct.  Şi asparagusului îi trebuie mai multă umiditate, nu neapărat lumină, se recomandă stropirea frunzelor. Unele, cum sunt Yucca sau Monstera necesită schimbarea pământului.

În general, marea majoritate a plantelor necesită doar lumină difuză şi nu multă căldură. Dacă totuşi sunt plasate lângă calorifere, în apropierea ferestrelor, atunci se recomandă stropirea frunzelor sau asigurarea umidităţii (vase cu apă în apropiere).

Principala recomandare este ca toamna să ne asigurăm că plantele de interior nu au luat dăunatori din grădina pe perioada verii înainte de a le reintroduce în case şi de a nu schimba ghivecele plantelor care au flori sau fructe întrucât le putem face mai mult rău.