Apartament mic într-o zonă liniştită

Din nou, designerul Maria Dulhan propune soluţii interesante de amenajare pentru un apartament mic de două camere dintr-un bloc din anii socialismului. Blocul de 9 etaje, construit în anul 1965, este solid  şi recent anvelopat. În plus, este plasat într-o  zonă liniştită a cartierului mărginit de bulevardul Ion Mihalache. Apartamentul se găseşte la parter (nu are deci balcon) şi are 45 de metri pătraţi.

Este cunoscută apetenţa designerulul în amenajarea unor astfel de locuinţe pentru care apelează la finisaje de calitate. În cazul de faţă a folosit o vopsea decorativă de la Benjamin Moore peste tencuiala clasică, pereţii vechi capătând astfel o dimensiune în plus.

Aşa cum declară designerul, pereţii sunt deosebit de importanţi, ei fiind platforma pentru realizarea de diverse scenografii. În baie găsim un tapet interesant, pereţii din bucătărie sunt protejaţi cu autocolant iar în în spatele televizorului din living pe perete se află un panou imitaţie de lemn.

O soluţie ingenioasă a fost folosită în hol, unde se regăsesc elemente de stil industrial. Această zonă era perturbată estetic de grinzi de rezistenţă provenite din construcţie. Acestea au fost camuflate cu ajutorul umor riflaje din lemn.

Pentru a oferi o senzaţie de mărire a spaţiului s-a apelat la un truc clasic, şi anume folosirea oglinzilor. Un element interesant îl găsim îm amenajarea bucătăriei, unde se regăseşte un dulap pictat manual.

Baia, finisată cu tapet şi mozaic, este o adevărată oază de vegetaţie, folosindu-se în acest scop plante spectaculoase atârnătoare. Apartamentele construite în acea perioadă prezintă o înălţime mai mare. Pentru coborârea plantelor la o înălţime convenabilă a fost folosit un grătar special confecţionat.

Ca deobicei, decoraţiile, accesoriile şi în special oerele de artă, inspirat alese şi cu gust, expuse scenografic. O parte din mobilier precum şi covoarele sunt de la chilipir.ro iar bucătăria este de la Sipro.

Apartamentul este propus pentru vânzare.