Locuinţe de vedete: casa lui Doris Day din Carmel

Cântăreața și actrița Doris Day s-a bucurat de o viaţă  în jurul lucrurilor ei preferate, dintre care unul a fost frumoasa ei casă din Carmel, California, unde a trăit patruzeci de ani până la moartea ei, survenită în urmă cu puţini ani la vârsta de 97 de ani.

Un conac cu frumoase vederi

Casa are vedere la Carmel Valley și la terenul de golf Quail Lodge. De asemenea, pe terenul împânzit de stejari se află o casă de oaspeți și o casă de îngrijitori cu două apartamente.

Culoarea galben unt a fost un alt lucru preferat de Doris Day și a vopsit casa precum și cea  de oaspeți în această culoarea caldă și primitoare. Culoarea ei de accent la alegere era roșu. Împărțit între cele trei structuri există șase dormitoare și nouă băi într-un total de 12.400 de metri pătrați.

Designul de interior dominat de culori deschise

Camerele sunt însorite și luminoase. Aceasta se datorează deschiderilor vitrate foarte mari precum şi a folosirii cu precădere la interior a culorilor deschise (alb şi crem), a suprafeţelor de sticlă transparente, cum este cazul blaturilor meselor şi a uşilor. Un şemineu din piatră, de mari domensiuni, domină livingul, aducând stabilitate şi bunăstare. Grinzi din lemn pe tavan sunt vopsite în alb şi adaugă călduă la interior.

Mobilierul este confortabil, scaunele şi fotoliile sunt capitonate cu un material deasemenea de culoare deschisă. Încăperile au vederi minunate de la numeroasele ferestre, balcoane și terase. Deşi la interior este folosită şi piatra ca finisaj, casa emană căldură și veselie la fel ca zâmbetul lui Day și comportamentul ei fericit.

Şemineul grandios, grinzile din lemn, înălţimea încăperilor, acoperişul în mai multe ape care trasformă etajul într-un adevărat loft precum şi arhitectura casei, toate acestea înclină către un stil de conac al proprietăţii, care este estimată la peste 7 milioane de dolari.

Doris Day a înregistrat unele dintre cele mai populare melodii ale lumii din anii 1940 până în anii ‘60. În anii ’50 și ’60, ea a fost una dintre vedetele de film de la Hollywood.

O grădină verde bogată cu frumoase alei pietruite care culminează cu un havuz spectaculos sporesc valoarea proprietăţii şi adaugă exotism.

Sursa: www.dougsteiny.com

Credit foto: Wayne Capili