Din seria orașelor care au căpatat un aspect nou după anul 2000, datorită renovării vechilor clădiri, se numără și Oradea.

La fel ca la Baia Mare, centrul vechi, piaţa centrală și strada principală a orașului au fost păstrate, chiar dacă nu au fost puse în valoare în anii comunismului. O politică inteligentă de impozitare a caselor abandonate de proprietari a permis primăriei să intervină și să reabiliteze fondul vechi de clădiri, redând orașului strălucirea din perioada interbelică, transformând Oradea într-unul dintre cele mai frumoase orașe Art Nouveau din Romania. Proiectul a debutat în 2015 și este încă în derulare.

Centrul Civic. Parcul 1 Decembrie

• 

• 

În anii ‘70 s-a încercat construirea unui ansamblu de blocuri și instituții, botezat Centru Civic. Dintre toate aceste iniţiative care caracterizează dezvoltarea urbană a capitalelor de județ în România anilor ‘60 și ‘70, este probabil cea mai jalnică realizare. Amplasat în apropierea pieței agroalimentare, nu a reprezentat nicioadă o concurență reală pentru vechiul centru. Încă din anii ‘50 se încearcă o deplasare a centrului de interes în acestă zonă a orașului. Piața Mare, piața alimentară și de vite, este mutată iar pe vechiul amplasament se face un parc cu o zonă betonată foarte mare, botezat ”Parcul 23 August”. Acesta devine locul defilărilor oficiale. În acest loc este amplasată o statuie (autor  Iulia Onița) reprezentând un soldat. Inițial este numită “Statuia soldatului sovietic” iar după 1965 devine “Statuia luptătorului antifascist”. După 1990 parcul își schimbă iarăși denumirea și devine “Parcul 1 Decembrie”, iar statuia se transformă în “Statuia soldatului necunoscut”.

Centrul Civic anii ‘80

Spre sfârșitul anilor ‘50, în jurul parcului se construiește primul ansamblu de blocuri format din clădiri cu 4 etaje. În 1968 oficialitățile hotărăsc să amplaseze în parc, latura dinspre piața de alimente, Casa de cultură a sindicatelor.

În anii ‘70 și ‘80 se construiesc bocuri de 7-10 etaje și piața alimentară este din nou mutată pentru a permite construcția Centrului Civic. Instituțiile importante rămân însă în vechile clădiri din zona istorică, așa că noul ansamblu este mai mult un cartier de blocuri decât un nou centru.

 Piaţa Unirii – centrul oraşului

Actualul centru al orașului este același de pe la sfârșitul secolului al XVIII-lea (1714-1740). și se identifică cu Piața Unirii. Aspectul de azi al pieței a început să se formeze după incendiul din anul 1836, fiindcă din perioada dinaintea acestui eveniment au rămas numai cele trei biserici: Biserica Catedrală Romano-Catolică “Sf. Ladislau” (1720 – 1733), catedrala ortodoxă Biserica Adormirii Maicii Domnului sau Biserica cu Lună (1784 – 1832) și  Catedrala Greco-Catolică “Sf. Ierarh Nicolae” (1800 – 1810) și două – trei case. Piața avea în jur de 7200 metri pătraţi. Cele trei catedrale de confesiuni diferite, au un profil architectural asemănător, fiind construite toate într-un stil eclectic dominat de elemente aparținând barocului austriac târziu. Într-o vedere panoramică se pot vedea toate cele trei biserici din Piața Unirii.

Piața înainte de 1900

Strada principală – Bulevardul Regele Ferdinad . Pe acaestă strada a circulat până la ampla restaurare începută în 2015 tramvaiul care lega centrul de gară.

Spre deosebire de Centrul Vechi al orașului Baia Mare care are o configurație asemănătoare de câteva sute de ani, piața centrală din Oradea își modifică aspectul.

După incendiul din 1836, o bună perioadă rămâne destul de neîngrijită. După 1900 întreg orașul cunoaște o epocă de prosperitate și piața se conturează și se modernizează prin construirea unor palate ce au rămas semnificative pentru profilul orașului: Primăria Oradiei (1901 – 1903), care are și azi aceeași destinație, Palatul Episcopiei Greco-Catolice (1903 – 1905), Palatul Vulturul Negru (1907 – 1908), capodoperă a stilului Secession și Palatul Moskovits Adolf și fiii (1904 -1905).

• 

• 

De-a lungul celor aproape 200 de ani de când este centrul orașului, piața a fost gazdă pentru diferite statui, mutate în funcție de regimul politic. În primii ani a fost statuia Regele Ladislau (mutată la Palatul Baroc), în perioada interbelică statuia ecvestră Regele Ferdinand. În perioada comunistă Ferdinand pleacă, soclul rămâne pentru Monumental Ostașilor sovietici. După 1990 monumentul pleacă și el iar pe același soclu este poziționată Statuia lui Mihai Viteazul.

În jurul pieţei

Orice explorare a spațiului cultural orădean începe în Piața Unirii. În acel loc, turistul este atras, ca în toate locațiile de acest gen din Europa, de varietatea cafenelelor și restaurantelor, dar și de numeroasele locuri de interes cultural și turistic.

Repere remarcabile care conferă personalitate acestui spațiu, chiar dacă nu se află propriu-zis în piaţă sunt: Palatul Vulturul Negru, Marea Sinagogă Sion, Teatrul, Hotelul Astoria și Paltul Primăriei.

Palatul Vulturul Negru

Palatul Vulturul Negru – denumire datorată vitraliului din pasajul ce străbate clădirea, care la rândul său amintește de vechiul han Vulturul, demolat pentru a face loc noii clădiri, este una dintre cele mai interesante clădiri Art Nouveau/ Secession din Romania,  ansamblu arhitectural reprezentativ pentru viziunea oficialităților orădene privind modernizarea orașului. Noua construcție Vulturul Negru amintește de vechiul han nu doar prin nume ci și prin anumite funcționalități. Asemeni vechiului han găzduiește: teatru, hotel (transformat în cinematograf în anii ’50), magazine, la care se va adăuga și spații instituționale (Banca Industriilor) și spații de locuit. Întregul ansamblu este străbătut, după moda epocii, de un pasaj acoperit în formă de Y.

Ansamblul este clasat printre cele mai importante şi complexe arhitecturi în stil Secession din Transilvania. Faţadele prezintă o volumetrie sculpturală, asociind o varietate de materiale şi tehnici decorative, elemente folclorice cum ar fi cocoşul pe colţul curb al clădirii iar scara monumentală a sălii de spectacol prezintă o interesantă şi masivă balustradă.

Marea sinagogă Sion

Tot în aria vechiului centru, se află și Marea Sinagogă Sion, construită în anul 1877. În ultimii ani ai comunismului monumental era închis iar clădirea, aflată pe malul Crișului Repede, se degrada încet-încet.

Reabilitarea s-a realizat în cadrul proiectului transfrontalier realizat de municipalitatea orădeană în colaborare cu Comunitatea Evreilor din Debreţin. Obiectivele au fost reabilitarea și reconversia funcţională a Sinagogii, introducerea ei în circuitul touristic. Complet restaurată, sinagoga, cu minunatele sale vitralii, a devenit un spațiu destinat artelor contemporane, spațiu pentru concerte, expoziţii, lansări de carte, evenimente culturale și religioase.

Palatul Primăriei

Construcția Primăriei a generat multe dezbateri privind amplasamentul și stilul de realizare. În cele din urmă este ales spațiul din apropierea Catedralei Romano-catolice, pe malul stâng al Crișului Repede, în zona care se numea atunci Orașul Nou.

Construcția (1901-1903) în stil eclectic cu elemente neoclasice este inaugurată în 1904. Fațada are trei registre care au ca şi elemente cheie trei ferestre monumentale ce marchează marea Sală de şedinţe – Sala de Onoare.

Patru figuri alegorice şi un grupl statuar încununează compoziţia arhitecturală. Turnul nu a avut doar rolul de a echilibra construcția, ci și pe acela de a supravehea incendiile.

Strada Republicii

Aria centrală se continua cu strada Republicii, o arteră principală a orașului care leagă piața centrală de Gara CFR. La început s-a numit Nagy utca (Strada Mare) în anul 1727, Fő utca (Strada Principală) în anul 1890, Rakoczi út în anul 1900, sau strada Regele Ferdinand în anul 1920. După anul 1945 devine strada Republicii, denumire pe care o are și azi. Multe din palatele în stil Secession din patrimoniul orașului sunt situate aici: Palatul Rimanóczy Kálmán senior, Palatul Stern, Palatul Apollo, Palatul Moskovits Miksa.

Tot pe această arteră se află și Mănăstirea Ursulinelor. Biserica mănăstirii a fost construită în anii 1772-1774. În 1945, când călugărițele au fost alungate, și-a păstrat destinația devenind Liceul cu predare în limba maghiară Ady Endre. Până în anul 1990 biserica, cu intrare din strada principală a fost închisă.

Lângă intrarea în biserică, pe o placă de marmură, este indicat nivelul la care a ajuns apa la inundațiile din 1851, una dintre cele mai mari inundații ale Crișului Repede.

Cetatea Medievală

Poate cel mai mare câștig al amplei restaurări a orașului este faptul că cetatea medievală Oradea a reintrat în circuitul public, după ce mulți ani ajunsese aproape uitată chiar și de locuitorii orașului.  În perioada comunistă cetatea părea părăsită și învăluită în mistere. Se spunea că acolo ar fi de fapt o temniță comunistă. Datele oferite de Wikipedia par să confirme această legendă urbană, fiindcă menționează că între 1945 si 1989 cetatea a aparținut Ministerului de Interne și Ministerului Apărării Naționale. În perioada aceea accesul publicului era permis doar în primul șanț.

Este o cetate de tip bastionar a cărei piatră de temelie a fost pusă în secolul al XI-lea de regele Ladislau I. Este o fortificație (castrum), cu val de pământ și palisadă, ziduri de piatră pe anumite porțiuni și turnuri din lemn la poartă și la colțurile incintei. Șanțurile cetății erau umplute cu apă din râul Peța, un râu cu apă termală ceea ce împiedeca înghetarea apei chiar în iernile geroase. Cetatea a fost cucerită de mongoli (1241) și de turci (1474). Existau cinci bastioane prevăzute cu tunuri, care erau acoperite cu „pături” de culoare roșie. Nu se putea comunica între bastioane ca în cazul altor cetăți.

Fiecare bastion avea o poartă proprie, căpitan și santinele. Azi nu toate porțile au fost restaurate pentru a putea fi folosite. În cetate existau: un palat princiar, o biserică, case și prăvalii.

În timpul stăpânirii turcești, biserica a fost transformată în geamie. Azi în cetate se află Facultatea de Arte Vizuale a Universității din Oradea.

Secesionismul orădean

La Oradea arhitecţii care au activat în stilul Art Nouveau au fost colaboratorii lui Lechner, Komor Marcell (1868-1944) şi Jakab Dezső (1864-1932) sau Bálint Zoltán şi Jámbor Lajos, dar prima clădire secession a fost casa Sonnefeld în 1899, proiectată de Spiegel Frigyes. În 1903 şi 1904-1905 s-au ridicat casele avocatului Adorján Emil proiectate de Komor şi Jakab şi executate de antreprenorul Sztarill Ferenc. În aceeaşi perioadă (1902-1903) Bálint şi Jámbor proiectaseră Palatul Füchsl ridicat de inginerul Rendes Vilmos. Ambele clădiri au faţade cu cornişe curbilinii, iar la casa Adorian se regăsesc şi ferestrele în plin cintru specifice lui Lechner, împreună cu o decoraţie bogată realizată în tencuială.

O altă clădire reprezentativă pentru secesssionul orădean este Palatul Ullman. Clădirea a fost construită în anul 1913 după planurile arhitectului Lőbll Ferenc. Construită în stilul secessionului vienez clădirea cuprinde trei etaje ridicate pe un parter înalt şi o mansardă. În decoraţia exterioară a faţadei se pot descifra elemente caracteristice artei sacre iudaice: menora (sfeşnicul cu şapte braţe) străjuită de doi lei precum şi de numeroase motive florale şi geometrice. Parterul a fost placat cu plăci de faianţă verde-albăstruie.

Maria Alexe