Câteva centre din oraşe mai mari au fost deja prezentate. Dar cum este situaţia în oraşe mai mici, foste târguri cum se numeau înainte?

Aflat la aproximativ 60 de km de București, orașul Giurgiu este perceput mai mult ca un punct de frontieră, trecere spre Bulgaria și Grecia, decât ca un loc ce merită vizitat. De altfel drumul spre vamă ocolește orașul, iar promovarea sa turistică este inexistentă. Dacă totuși vă faceți timp să mergeți până acolo, într-o plimbare veți constata că este o destinație de weekend interesantă pentru primăvară sau toamnă. Trebuie însă să vă documentați și să căutați cu răbdare, pentru a descoperi singuri farmecul acestui oraș de la Dunăre, loc care a fost important pentru istoria României.

Dacă purtat de treburi sau pur și simplu din curiozitate a ajungi în centrul orașului cele câteva blocuri comuniste, anonime și destul de neîngrijite, din anii ‘60-‘70 nu spun nimic despre acest oraș de pe malul stâng al Dunării. Turnul cu ceas, de fapt minaretul unei foste moschei, atracția principală a orașului pare stingher în acest décor cenușiu. Trebuie să treci de perdeau de blocuri pentru a descoperi orașul adevărat, istoria sa cu suișuri și coborâșuri.

Puțină istorie

Giurgiu este o localitate veche, așa cum o dovedesc săpăturile arheologice. Se că orașul ar fost fondat de genovezi și numit după sfântul protector al Genovei (San Giorgio). Această credință apărută în secolul al XIX-lea. a fost respinsă ulterior de specialiști.

• 

• 

Ceea ce se stie sigur este că prima mențiune documentară a cetății și deci a localității datează din 23 septembrie 1403, din vremea lui Mircea cel Bătrân. Cetatea este cucerită de turci în 1417. De-a lungul celor aproape 600 de ani de dominație otomana ea are un rol important în relațiile domnitorilor Țării Românești cu turcii. De la Giurgiu veneau solii turci cu firmanul (năframa neagră care însemna destituirea domnilor), pe la Giurgiu intrau armatele otomane. Parcurgeau drumul care azi se numește Șoseaua Giurgiului și apoi Calea Șerban Vodă.

Cetatea medievală Giurgiu ( sec. XIV-XVIII)

Cetatea construită de genovezi și administrată de Imperiul Otoman, a fost o fortăreață importantă, una dintre cele mai importante din Țara Românească. La fel ca la Brăila, fortificațiile și o parte din oraș sunt complet distruse de către turci înainte de a se retragere,  Au ramas cateva ruine pe un promotoriu care în sec. al XIX-lea era înconjurat de ape. Ruinele au fost devalizate de localnici care au folosit materialele la construcția propriilor case. Distrugerea, a avut și părți bune, fiindcă, la fel ca la Brăila a permis o sistematizare coerentă, trasarea unui ax central și străzi principale duc toate spre Dunăre.

Mult timp nu exista niciun fel de indicator care să îl trimită pe turist la acest monument. Acum câteva săgeții albastre trimit turistul spre cetate. Recent primăria a anunțat că are în vedere reabilitarea monumentului. În primăvara lui 2021, zona era înconjurată cu un gard și cetatea nu putea fi privită decât de la distanță.

Recucerit de români pentru scurt timp, în vremea lui Vlad Țepeș și Mihai Viteazul, Giurgiu revine sub aministrație românească în 1829. Importanța sa era destul de mare în secolul al XIX-lea când se dezvoltă comerțul pe Dunăre. De aceea spre Giurgiu se construiește prima cale ferată românească. Prin port se exportau: cereale, sarea brută adusă din zona Prahovei și tot aici, în acest port ajungea conducta pentru petrolul venit direct de la rafinărie,

Gara Giurgiu – monument istoric

Stația de la Giurgiu este inaugurată la 1 noiembrie 1869 și lega orașul cu Bucureștiul prin gara Filaret. Nu doar clădirea gării este importnată, ci și unele construcții anexe un turn de apă, un depou şi alte instalaţii. Această gară este cea mai veche staţie CFR în funcţiune din România de astăzi.

Clădirea gării a scăpat aproape neatinsă în timpul celor două războaie mondiale, dar acum se degradează zi, de zi, fiindcă traficul pe calea ferată Girgiu București este îngreunat de prabușirea podului de la Grădiștea. Din acest motiv o călătoria de 67 Km care dura în 1869, 90 de minute, durează azi 3 ore ore, fiindcă trenul ocolește pe la Videle.

Pozele realizate în februarie 2022, surprind un panou care pare a fi al unui șantier. Nu am vazut și șantierul.

Centrul orașului

Călătorul care sosește la Giurgiu vede un centru configurat în anii ’60 – ’70, în care nu se aflau pricipalele clădiri ale administrației unui oraș (primăria) sau ale unui județ (Consiliul Județean). Acestea sunt situate în apropiere pe principalul bulevard care străbate orașul. Monumentul emblematic al orașului – Turnul Ceasorniului (1771), nu este în niciun fel pus în valoare în piața mărginită de blocuri. Parterul său a fost modificat pentru a putea adăposti o cafenea.

În primăvara lui 2021 am venit la Giurgiu după mulți ani pentru a participa la o lansare de carte. Am fost să văd vechiul turn, unde prin cafenea și datorită amabilității chelnărilor se poate urca în vârf. Țineam minte că se afla în centrul unei piețe. Acum este așezat lateral, ocolit de fluxul circulației pe o singură parte. Credeam că nu îmi amintesc corect, dar fotografiile de epocă confirmă poziția centrală a monumentului.

Am observat un gang și am pătruns prin el. Dintr-o dată, brusc am pășit în alt veac, pe o strada relativ bine păstrată, probabil cândva o stradă principală. Strada tăiată de perdeaua de blocuri m-a întâmpinat cu case negustorești din jurul anului 1900, perioadă care a reprezentat probabil una dintre cele mai prospere epoci din viața orașului. Am revenit și am descoperit imobile în stil neoromânesc și eclectic foarte interesante.

Am remarcat clădirile de la capul străzii, una dintre ele renovată, dar fără grijă pentru forma sa inițială. Din fericire, noii proprietari au păstrat sageacul frumos sculptat. O altă clădire renovată este sediul Bibliotecii Județene, o alta sediul Secției Căi Navigabile Giurgiu. Pe acesta, o plăcuță menționează că a fost clădită în 1928 și a fost inițial Percepția. Am descoperit strada Ştefan cel Mare într-o fotografie de epocă. Acolo părea o stradă importantă, acum e o stradă liniștită pe care trec din când în când mașinile riveranilor.

În apropiere se află, gata să se prăbușească, hotelul Țăranul, cândva o mândrie a orașului.  

În noul centru se află Teatrul Tudor Vianu, o clădire în stilul anilor ’60, una dintre cele mai echilibrate din acest ansamblu arhitectural incoerent. Nu departe, în acest centru cu o formă destul de neregulată veghează Regina Maria. Statuia a fost instalată în colțul estic al pieții pe 18 iulie 2020 (sculptor Constantin Ionescu) și este un omagiu adus reginei care a fost de mai multe ori la Giurgiu. De altfel, orașul are, pentru mărimea sa, destul de multe statui: Diana și Apollo care evocă antichitatea, un Ulise în port, o statuie ecvestră a lui Mihai Viteazul, busturile eroilor din parcul orașului, bustul lui Eminescu (autor Corneliu Medrea).

La Giurgiu, ca și în alte orașe din Europa a fost reabilitată o stradă pietonală – Strada Gării. Aici ar fi trebuit să fie o zoă de loisir. Proiectul nu a fost unul de succes, fiindcă circulația a fost reluată recent pe această stradă.

Spre deosebire de alte orașe pe care le-am prezentat (Baia-Mare, Brăila, Oradea), la Giurgiu nu există un ”centru vechi în haine noi”. Există un centru vechi mutilat și ascuns vederii și un centru nou anost și cenușiu care nu valorifică patrimoniul arhitectural al orașului. Am prezentat orașul sub acest titlu pentru a da un exemplu de așa nu. Deși este evident că au existat încercări timide de valorificare a potențialului turistic al orașului.

Rămâne însă frumusețea Dunării și a portului proiectat la finalul secolului XIX de Anghel Saligny. Atunci Giurgiu însemna legătura cu Europa. Căpitănia portului pe care o vedem azi e o construcție mai nouă (1938-1945). Din păcate portul este acum pustiu. Uneori aici acostează nave turistice de de croazieră.

Maria Alexe

Foto: arhiva Primăriei Giurgiu