Cum să te bucuri de un aer mai curat în casa ta la început de primăvară

De cele mai multe ori, atunci când ne gândim la poluare, cel mai probabil ne trec prin minte imagini ale unui centru urban în care cerul este cenușiu, încărcat de ceață și fum. Însă, cercetătorii atrag atenția și asupra importanței pe care ar trebui să o acordăm calității aerulul pe care îl respirăm la interior, considerată de cel puțin de cinci ori mai slabă decât cea de la exterior.

Îmbunătățirea calității aerului din casă este cu atât mai importantă pentru sănătatea noastră la început de primăvară, dacă luăm în considerare creșterea frecvenței de manifestare a alergiilor respiratorii pe fondul înfloririi plantelor, polenul unora dintre acestea putând fi un pericol.

Un bun ajutor și un aliat de încredere în îndeplinirea acestui obiectiv este utilizarea unui purificator de aer performant și inteligent, un dispozitiv extrem de util în îndepărtarea poluanților din aer, de tipul emisiilor industriale, polen, alergeni de la plante și flori, virusuri, formaldehidă sau particule ultra-fine.

Purificatorul de aer: care sunt beneficiile acestuia și la ce trebuie să fim atenți atunci când alegem un model performant

               Utilizarea unui purificator de aer nu mai este doar un trend popular în rândul oamenilor, ci devine o necesitate din ce în ce mai mare, mai ales atunci când, spre exemplu, în familie există membri care au anumite afecțiuni respiratorii. Acest dispozitiv devine, așadar, vital pentru protejarea sănătății chiar și atunci când suntem la domiciliu, ne scapă de impuritățile din aerul respirabil și asigură o mai bună calitate a vieții.

               Principiul de funcționare al oricărui purificator este unul relativ simplu: aerul din casă este circulat prin purificator, unde este trecut printr-o serie de filtre al căror rol este de a elimina factorii poluanți și de a elibera în casă aer purificat.

               Însă, pentru a fi eficient și a oferi o cât mai bună calitate a aerului pe care-l respirăm, un purificator de aer trebuie să aibă capacitatea de a filtra cât mai multe tipuri de particule, să dispună de un volum cât mai mare de aer purificat, să aibă certificare HEPA, dar și caracteristici de natură tehnologică, precum senzori de măsurare a calității aerului sau funcții smart (conectare la Wi-Fi și aplicații pentru telefonul mobil), ce permit controlarea purificatorului de oriunde.

               Unul dintre acestea este și purificatorul Purifier Cool Formaldehyde de la Dyson, care, pe lângă faptul că identifică, captează și reține automat poluanții, detectează și distruge formaldehida, substanță chimică incoloră ce poate avea efecte nocive asupra sănătății respiratorii și nu numai. Filtrul catalitic Dyson captează și descompune continuu moleculele de formaldehidă în apă și CO₂, schimbarea acestuia nefiind necesară pe toata durata de viață a purificatorului.

Purificatorul Dyson Purifier Cool Formaldehyde încorporează tehnologii inovatoare și este complet etanșat conform HEPA H13, poluații captați de dispozitiv fiind menținuți la interior. Filtrul HEPA de care purificatorul dispune captează 99,95% din particulele cu dimensiunea de 0,1 microni, iar un strat de cărbune activ îndepărtează mirosurile și gazele, inclusiv compușii volatili organici.

Purificatorul inteligent are senzori integrați care analizează constant aerul, în timp ce algoritmul unic integrat verifică datele în fiecare secundă, diagnosticând poluanții la nivel molecular și afișând rezultate live pe ecranul LCD integrat. Dispozitivul purifică și răcorește, dacă este nevoie, camera în care este amplasat, proiectând peste 290l de aer pe secundă pentru fluxul de aer de răcire.

Totodată, purificatorul de aer Dyson Purifier Cool Formaldehyde poate fi utilizat și prin instalarea aplicației Dyson Link pe orice telefon mobil, monitorizând calitatea aerului de la distanță. Grație aplicației dedicate, utilizatorul poate seta unghiul de oscilație, temperatura și fluxul de aer ale purificatorului din orice loc s-ar afla și poate verifica rapoartele de temperatură și umiditate, precum și durata de viață a unui filtru.

Utilizarea unui purificator de aer performant în casă poate fi soluția ideală pentru reducerea riscului de expunere la factorii poluanți ce pot fi prezenți la interior, mai ales odată cu venirea primăverii și creșterea riscului de expunere la poluanți, precum polenul de la anumite tipuri de flori și plante. Sănătatea noastră și a celorlalți membri ai familiei este mult mai protejată prin respirarea unui aer mai curat acasă, iar calitatea vieții este îmbunătățită pe termen lung.