Aşa cum am mai arătat, am fost fascinaţi şi poate că mulţi încă suntem, de stilul de viaţă american, de casele văzute în filme sau chiar la faţa locului. Desigur că acestea sunt extrem de diferite, în special clădirile din mediul urban faţă de celelalte.
Am trecut deja în revistă tipurile cele mai reprezentative, în oraşe sunt blocuri zgârie-nori şi case tip vilă, deseori în stil colonial, precum şi numeroase case din lemn, acestea putând fi case stil country, cabane sau case tip fermă/ranch.
Despre vilele în stil colonial, multe de tip mediteranean care se găsesc în special în California, am vorbit de mai mute ori. Am prezentat deasemenea, multe case ale vedetelor, în special cele de la Hollywood, case de tip mediteranean, deseori cu influenţe maure. Deasemenea şi apartamente grandioase din blocuri turn din Manhattan în stil Art Deco..
Casele şi vilele englezeşti din cărămidă
Prezentăm acum viziunea unui specialist, care a trăit mai mulţi ani în Statele Unite, dr. arh. Annemarie Constantinescu – Strihan, referitor la stilul de viaţă american, văzut prin prisma caselor de pe coasta de est a Statelor Unite. Sunt aşa-numitele case englezeşti, influenţa venind de la emigranţii din Occidentul Europei.
Sunt case istorice, construite din cărămidă, nu aşa de vechi ca cele din Europa, totuşi înălţate în secolele XIX şi XX dar şi mai curând deoarece mulţi merg în continuare pe această soluţie tradiţională, al cărui succes se menţine de secole. Sunt case ale burgheziei de mijloc sau pentru familii bogate care se regăsesc în toate oraşele mai mari sau mai mici situate în partea de est a Statelor Unite, cum sunt: New York, Philadelphia, Boston, Washington DC, Portsmouth, New Hampshire, Charleston, Baltimore, etc.
Cele mai reprezentative sunt cele construite în prima jumătate a secolului XX iar caracteristica principală este cărămida, a cărei culoare roşiatică se găseşte în abundenţă atât la faţade cât şi în exterior (garduri, anexe exterioare, alei, etc. Dacă în cazul blocurilor zgârie-nori soluţia constructivă a fost cea a betonuui, în cazul caselor tip vilă, cărămida este cea mai des uzitată. Iar acest fapt se datorează atât factorului estetic cât şi cel funcţional. Discuţia cu arhitectul se desfăşoară şi în jurul acestor două soluţii principale de construcţie.
Astfel de case tip vilă sunt de dimensiuni apreciabile, cu etaj şi mansardă. Pot fi şi cu două etaje dacă familia este bogată şi numeroasă. Curţile sunt mari, cu alei şi cu porţi din fier forjat.
Scara interioră conduce către etaj, bucătăria este la parter iar băile şi dormitoarele la etaj. Deseori tapetul este folosit ca finisaj la interior. Deoarece emigranţii au provenit din diverse ţări, şi arhitectura caselor este diferită. Se întâlnesc influenţe de tip Tudor, colonial, neoclasic (coloane la intrare), etc.
Casele din cărămidă: eficiente energetic și sănătoase
Nenumăratele avantaje pe care le prezintă au făcut din cărămidă, acest material natural care se integrează perfect în mediul înconjurător, unul dintre materialele cele mai utilizate în timp la construcţia de case. Pe de altă parte şi fabricaţia acestui material a cunoscut o evoluţie importantă, înglobând astăzi numeroase inovaţii tehnologice care îi îmbunătățesc aplicarea pe șantiere și îi sporesc capacitatea de izolare.
O casă din cărămidă este călduroasă, poate să „trăiască“ mai bine de 100 de ani şi, în acelaşi timp, nu necesită îngrijiri speciale. Este un material natural iar pereţii construiţi pe această bază „respiră“, asigurându-se un microclimat bun la interior şi, deci, un confort sporit.
Microclimatul sănătos la interior este asigurat de permeabilitatea ridicată a blocurilor ceramice iar cărămida contribuie la prevenirea acumulării de umiditate în locuință, care poate conduce la formarea de mucegai și condens. Climatul plăcut din interiorul construcțiilor din cărămidă se menține în orice anotimp, fiind oferit de inerția termică ridicată a acestui material, iar această proprietate reflectă capacitatea elementelor de zidărie ceramică de a atenua variațiile de temperatură ale aerului exterior.
O casă din cărămidă suportă un mediu umed, în special în cazul execuţiei cu mortar de ciment sau cu var. Zidurile de cărămidă au o conductivitate relativ mică, coeficientul de conductibilitate fiind de 0,7 (beton 1,1). Dacă se adaugă zidului de cărămidă o structură de rezistenţă din beton armat nu se pune problema limitei de înălţime.
Ca și evoluție, de la rostul vertical și orizontal de mortar s-a trecut la blocurile ceramice cu goluri verticale și apoi la cele cu lăcaș de mortar sau nud și feder. Ca tendință s-a manifestat diminuarea rosturilor de mortar din alcătuirea zidăriilor pentru o performanță termică îmbunătățită a peretelui din cărămidă, precum și realizarea de cărămizi cu înălțime mai mare, cu scopul de a reduce timpul de execuție. Conductivitatea termică a blocurilor ceramice a fost îmbunătățită considerabil prin configurația de tip „fagure“ a pereților ceramici interiori.
Foto: pinterest