Ştiam că Workspace Studio este o companie care oferă soluţii pentru spaţiile de birouri. Pe de altă parte, este cunoscut că pandemia, statul mult în izolare acasă, perioadă care a durat aproape doi ani de zile, a schimbat mult stilul de locuire, în special prin faptul că multă lume a început să lucreze de acasă. Dar nu numai. Sunt lucruri cunoscute despre care am scris şi prezentat pe site-ul nostru. Şi acesta a reprezentat un motiv în plus să particip la un eveniment chiar la sediul companiei, eveniment care marca obţinerea titlului de Certified Dealer al grupului MillerKnoll în România pentru Workspace Studio, mai ales că grupul respectiv este cunoascut drept cel mai valoros din lume în domeniul mobilierului de design.
Birou sau locuinţă? Sau şi una şi alta!
Ajuns la faţa locului, la ultimul etaj al celui mai înalt bloc din Capitală, am recunoscut ideea de birou numai prin simplul fapt că se puteau vedea câteva persoane care păreau că lucrează la nişte mici staţii de lucru discrete. Spun că păreau pentru că nu se putea citi pe faţa lor acea concentrare a funcţionarului care rezolvă probleme şi îndeplineşte diferite sarcini şi lucrări. În plus nici vorbă de documente, de dulapuri sau biblioteci cu documentaţie specfice decorului unui birou. Vederea splendidă a oraşului se putea distinge din orice punct al spaţiului şi aceasta era asigurată de deschiderile enorme de pe întregi pereţii, aşa cum vedem în filmele occidentale, deschideri care asigurau şi un iluminat natural spectaculos.
O atmosferă destinsă specifică interiorului unei locuinţe când oamenii se relaxează după muncă. Cât priveşte designul de interior, o eleganţă exprimată în primul rând prin confortul şi starea de bine pe care le induceau.
Suntem într-un birou! Dar iată un living perfect pentru o casă modernă. Şi să nu mai vorbim de băi, cu finisaje de lux şi multă eleganţă. Pereţi tapetaţi şi de tipul filomuro. Uşile nu se disting decât prin clanţă şi sunt dulapuri de depozitare ascunse în pereţi (probabil de aceea nu se vede nici o documentaţie), ale căror uşi nu creează adâncitură şi astfel nici nu se observă, nefăcând disonanţă.
Tendinţele actuale: de vorbă cu Horaţiu Didea
Cu o eleganţă sobră dar relaxată, o figură deschisă te întâmpină. Este gazda noastră, Alex Horaţiu Didea, Managing Partner Workspace Studio, ale cărui idei sunt expuse perfect în conceptul de amenajare al spaţiului descris.
Purtăm o discuţie despre tendinţele actuale în locuire şi design interior dar exemplificate chiar la faţa locului. Interlocutorul nostru este un bun cunoscător al ultimele tendinţe în domeniul designului de interior, fiind şi vizitatorul ultimei ediţii a Salonului de Mobilă de la Milano, cea mai importantă manifestare în acest domeniu.
“Pe măsură ce conceptul wellbeing se integrează tot mai mult în viața angajatului, interesul publicului pentru design premium accelerează. Urmare a adopției generalizate a sistemului de muncă hibrid, oamenii s-au găsit în situația de a petrece mai mult timp în locuințe și au devenit mai conștienți de necesitatea de a-și amenaja casele și a crește nivelul de confort și ergonomie pe care îl oferă mobilierul de interior. În același timp, companiile caută să dea un nou sens spațiilor de birouri, să le transforme în spații dezirabile, cu un grad înalt de ergonomie fizică și socială și un design agreabil, care susține o stare de bine și stimulează creativitatea, inovația și colaborarea. Toate acestea au dus la o orientare vizibilă către design de calitate.
Astăzi nimeni nu mai e indiferent la felul în care arată biroul de companie. Angajații își doresc să meargă în spații aerisite, cu piese statement, remarcabile, cu design armonios care contribuie la starea lor de bine. Pe de altă parte, angajatorii vor birouri care să atragă talente, care să reprezinte o carte de vizită pentru parteneri și să fie un catalizator pentru inovație și dezvoltarea unor produse sau servicii valoroase. Iar piesele iconice de design au acest efect asupra spațiilor și oamenilor. Acestea reprezintă în general maxim 5% din valoarea totală a unui proiect, dar mă aștept ca această pondere să se dubleze în următorul an. Contextul s-a creat, nevoia există, decisunt premise ca piața de design high-end să crească” descrie Horaţiu Didea tendinţele actuale pe baza cărora a şi dezvoltat compania Workspace Studio.
Am fost deosebit de atent la această expunere şi am recunoscut tendinţele actuale exprimate sintetic dar şi pragmatic în vederea unui plan de business. Imediat mi-au venit în minte mai multe întrebări: Toate aceste tendinţe se regăsesc şi în ţara noastră? Sunt în curs proiecte de acest tip? Ideile şi soluţiile expuse se pretează şi la domeniul rezidenţial? Răspunsurile vin tot din partea lui Horaţiu Didea:
Mobilier premium
“Compania noastră a înregistrat în primele 6 luni o cifră de afaceri de 6 milioane de euro, în creștere cu 20% față de perioada similară a anului trecut. Dinamica vine pe fondul interesului crescut al companiilor româneşti de a investi în reamenajarea spațiilor de birouri, astfel încât acestea să devină un suport real pentru munca hibrid și activitățile cheie desfășurate la birou: colaborare, mentorat, schimb de idei și socializare. Proiectele realizate în acest an au drept caracteristici principale orientarea către calitate și ergonomie a pieselor de mobilier și designului de ansamblu, precum și crearea unui spațiu plăcut și confortabil, în care angajații își doresc să petreacă timp alături de colegii lor.
Este de menţionat că mobilierul premium generează în prezent 30% din cifra de afaceri a companiei noastre iar odată cu aducerea în piața locală de noi branduri (Knoll, Hay, Muuto, NaughtOne, GEIGER, Maharan), acum mult mai accesibile publicului din segmentul rezidenţial și în proiectele office sau comerciale, estimez o creștere cu cel puțin 20% a vânzărilor de mobilier şi soluţii premium. Ca un exemplu, zgomotul este tot mai mult un motiv de stres şi, de aceea, sunt solicitate tot mai mult soluţii de izolare fonică atât pentru birouri cât şi pentru locuinţe. În această situaţie vom pune la dispoziţie asfel de soluţii eficiente dar care să se integreze perfect din punct de vedere estetic în orice spaţiu.”
Cum vedeţi viitorul designului de interior?
“Piața din România se maturizează, iar odată cu acest proces, piesele statement care schimbă complet un spațiu se adresează unui public tot mai larg. Designul premium se face remarcat pe toate verticalele. Cumpărătorul de design high-end înțelege valoarea unei astfel de investiții și vede aceste piese integrate în stilul său de viață, în care confortul, frumosul și atenția față de starea sa de bine sunt foarte importante. Alte avantaje vin din diversitate și versatilitate, putându-se îmbina piese high-end design și piese de calitate cu un preț mai accesibil, în amenajări originale, surprinzătoare și echilibrate.
În ceea ce privesc amenajările de birouri, “secretul” unei astfel de amenajări centrate pe individ și nevoile sale stă în înțelegerea activităților pe care lepresupune munca la birou și crearea unui concept de amenajare adaptat specificului fiecărei companii. La fel însă, ce au în comun birourile moderne sunt piesele de calitate remarcabile, o îmbinare eficientă și armonioasă între zone formale – săli de ședință, birouri individuale – și zone informale precum cafenea, spații de relaxare sau colaborare și socializare, dar și un aer relaxat, integrând componente din amenajările rezidențiale și de lounge precum canapele, fotolii, măsuțe de cafea sau decorațiuni. Era biroului ca loc de îndeplinire a sarcinilor individuale a apus. Începe era biroului-destinație, cadru construit pentru experiențe valoroase atât pentru companie, cât și pentru individ”, conchide Horaţu Didea.
You may also like
1 thought on “Tendinţe: designul premium în ascensiune, susținută de nevoia de wellbeing, acasă și la birou”
Comments are closed.
Very nice blog post. I absolutely love this website. Keep writing!