Vernisajul va avea loc sâmbătă, 29 octombrie, ora 18:00.
Galeria El Deco găzduiește în perioada 29 octombrie – 12 noiembrie “Under the Sea”- o nouă expoziție a Paulei Craioveanu – o lume imaginară, o reinterpretare a antichității într-o viziune postmodernă.
Expoziția cuprinde grafică, grafică digitală și pictură. Lucrările fac parte din proiectul Neo Mitologie și reprezintă o viziune inspirată de lumea mediteraneeană, o călătorie între prezent și trecut.
Artistul vizual Paula Craioveanu propune o interpretare contemporană a miturilor eterne, a sacralităţii atemporale, o reconstrucţie a miturilor în condiţii existenţiale actuale pornind de la ideea că mitologia investeşte cu puteri neobişnuite şi supranaturale fapte, oameni, lucruri, concentrând dorinţe umane ascunse. Această temă, mai puţin abordată de pictura contemporană de la noi, este una dintre cele predilecte ale artistei.
“Antichitatea este o sursă inepuizabilă de inspirație. Mă preocupă această alăturare modernitate – antichitate. Apoi imaginile şi estetica inspirate de antichitate aduse într-un context sau într-un interior modern. Am construit o lume de imagini bazată pe personajele de legendă, fantastice, creaturi mitologice” spune Paula Craioveanu, artist și arhitect, doctor în arte vizuale.
Multe dintre sculpturile antice greceşti sunt expuse în marile muzee. Altele au ajuns, in păcate, pe fundul mării. Apa şi timpul scurs nu le-a redus frumuseţea. Mai mult, au adăugat nobleţe şi autenticitate, chiar dacă părţi din ele au fost desprinse. Ultimile lucrări ale Paulei Craioveanu pe tema antichităţii surprinde ipostaze ale personajelor mitologice sub apa mării. Acestea sunt adesea portretizate sub forma unui trunchi, reprezentări sculpturale ale corpului uman. Este surprinsă o lume a echilibrului al cărui mister este sporit de albastrul apei de mare mediteraneană, culoarea preferată a artistei.
Veniţi în Centrul Vechi, str. Lipscani nr. 68, să descoperiţi cu Paula Craioveanu această lume imaginară şi fabuloasă a frumosului etern clasic.
Lucrări din expoziție.
Pentru cei care nu au reusit sa viziteze expozitia, aveti ultima ocazie sa vedeti lucrarile si chiar sa cumparati, sambata, 12 noiembrie ora 18, la finisaj.