Este o adevărată încântare să mergi pe bulevardul Profesor Doctor Gheorghe Marinescu. Multe străzi şi bulevarde din cartierul Cotroceni poartă nume de doctori renumiţi, datorită faptului că Facultatea de Medicină se află chiar în acest cartier.
Un bloc modernist
În trecut, artera se numea Bulevardul Carol I, mai cu seamă că pe o parte a ei se află chiar Palatul Cotroceni. Foarte aproape se află şi Grădina Botanică, astfel încât aerul este foarte curat în apropierea celor două parcuri iar în plus, circulaţia este destul de liniştită. Pe mijlocul bulevardului, separând cele două sensuri de circulaţie se află şi o dungă verde cu flori şi iarbă aşa cum aveau mai multe căi de circulaţie mai largi în Bucureşti, de exenplu pe Banu Manta.
Din punct de vedere arhitectural, clădirile, în marea majoritate rezidenţiale, sunt monumentale şi aflate în stare bună, multe renovate. Interesant este că întreg bulevardul reprezintă un bun exemplu privind arhitectura din cartiere rezidenţiale centrale ale anilor ’30.
Este vorba de o confluenţă între stilurile neoromânesc şi Art Nouveau, pe de o parte, şi, pe de altă parte, curentul modernist, reprezentat prin blocuri cu mai multe etaje, în special cu elemente Art Deco ce începuse să prindă contur şi aici.
Apăruse şi o opinie exprimată de unii arhitecţi şi profesori care îndemnau la abandonarea genurilor de construcţii folosite pe larg precum şi a stilurilor istorice iar, în schimb, se propuneau concepte moderne şi elegante, în pas cu ce se întâmpla la acel moment în Occident şi care reprezentau un nou stil de viaţă. Aceste concepţii moderniste erau, de altfel, în deplină concordanţă cu năzuinţele protipendadei şi ale noii clasei burgheze în ascensiune. Una dintre aceste clădiri care exprimă perfect această situaţie este Casa Bloc a Corpului Didactic, sau cum i se spune mai pe scurt, Blocul Profesorilor de pe Bulevardul Profesor Doctor Gheorghe Marinescu la numărul 19.
Este un bloc cu apartamente cu mai multe etaje (4), monumental dar care reprezintă în mod clar curentul modernist. Construit în anul 1934, imobilul proiectat de arhitecţii Scarlat Petculescu şi E. Botez este încadrat de două case, deasemenea monumentale, cu elemente aparţinând însă stilului neoromânesc, cu acoperiş în mai multe ape şi din ţigle ceramice. Una dintre ele a fost a Prinţului Nicolae (cel de-al doilea fiu al regelui Ferdinand I și al reginei Maria, frate cu Carol al II-lea). iar acum a intrat în circuitul privat şi este excelent renovată.
Blocul Profesorilor este elegant prin forma sa alungită, ferestrele panoramice însoţite de jaluzele exterioare din lemn (foarte moderne la acea vreme) şi balcoane generoase care dau spre bulevard. Dacă faţada blocului spre bulevard este construită în acelaşi plan, cea de pe strada Doctor Ion Radovici este fragmentată ca un joc de volume mai scund decât volumul principal şi făcând astfel trecerea către o zonă cu un regim de înălţime mai mic.
La intrarea, elegantă, la rândul ei, cu poartă din fier şi portal inserat ce conduce către o o scară cu trepte acoperite cu mozaic, citim că aici au locuit Liviu Rebreanu şi Ion Minulescu şi tot aici se află colecţia Pillat, cele două apartamente fiind muzee şi putând fi deci vizitate.
Apartamentele din blocurile moderniste interbelice
Păşim cu mare interes în cele două apartamente şi prima impresie este că acestea nu seamănă a muzeu ci reprezintă un stil burghez şi o viaţă cu mare încărcătură culturală şi artistică. Multe din apartamentele situate în imobilele construite înainte de 1925 aduceau ca funcţionalitate şi organizare cu “casele pe pământ”, cu o înălţime foarte mare, multe încăperi fără a avea de la început o funcţionalitate clară, nu exista separarea strictă între zona de zi şi zona de noapte şi nu aveau o funcţiune precisă, puteau fi dormitor sau birou, după necesităţi, holul de intrare, salon, sufragerie (diningul), ferestre verticale, uşi cu tăbli, mozaic ca pardoseală în zonele utilitare (baie, bucătărie, holuri de trecere) etc. Apartamentele din blocurile moderniste îşi schimbă întrucâtva organizarea şi aspectul după noul stil de viaţă, fiind mai comode, mai funcţionale, organizate mult mai precis.
Marea majoritate sunt apartamente de trei încăperi: camera de zi ia locul salonului, din care se trece către dormitor, birou. Este păstrat vestibulul, locul în care există cuierul şi pantofarul, parchetul din lemn precum şi glaswandul care separă camera de zi de cea de-a doua cameră (sufrageria sau biroul). Inima locuinţei este chiar această zonă care poate fi deschisă, a celor două încăperi, camera de zi şi sufrageria. Întrucât se găteşte mult precum şi datorită organizării, nu se practica open space cu bucătăria.
Înălţimea se mai reduce, ferestrele sunt pătrate dar apar şi cele panoramice, uşile sunt pline, de multe ori vopsite în maro sau negru, dispar sobele, fiind înlocuite de calorifere (blocurile au centrală proprie pe păcură), în baie, bucătărie şi holul de trecere pardoseala este ceramică, cu pişcoturi sau carouri, balcon mare la faţadă şi balcon mai mic deobicei spre curtea din spate.
Apartamentele au cămări generoase, la fel ca şi casele vechi, deoarece aici se depozitează murăturile, zacuştile, bulionul, fructele şi legumele. În cele mai multe cazuri există şi o boxă la subsol pentru depozitarea lucrurilor vechi. Nu este dressing special, dar şifonierul din dormitor este nelipsit şi prezintă un volum mare.
În blocurile simandicoase, cum este şi cazul Blocului Profesorilor, apartamentele sunt mai elegante, de 4 sau 5 camere, cu suprafeţe de peste 100 de metri pătraţi.
Apartamentele lui Liviu Rebreanu şi Ion Minulescu, între asemănări şi deosebiri
Prieteni şi amândoi literaţi, apartamentele lui Liviu Rebreanu şi Ion Manolescu se află unul lângă altul şi pot fi găsite multe similitudini între amenajările locuinţelor lor, în primul rând multitudinea de decoraţiuni, obiecte elegante de uz casnic şi opere de artă, toate aranjate cu mult bun gust deşi pe acea vreme nu se putea pune problema intervenţiei unui decorator.
Aranjamentele din apartamente, alegerea şi poziţionarea mobilierului precum şi a celorlalte decoaraţii şi accesorii reprezintă în exclusivitate opera celor care au locuit aceste apartamente, toate acestea exprimând gustul lor pentru frumos, obiecte de valoare şi rafinament precum şi un stil de viaţă elevat, cultural şi artistic. Ambianţa este specială, parcă retrăieşti viaţa plină de aici, înconjurat de cultură, artă şi frumos.
Deşi obiectele au valoare extrem de ridicată, marea majoritate demne de muzeu, totuşi atmosfera generală nu pare exagerată şi nici nu are aer de muzeu. Ea demonstrează un stil de viaţă autentic al burgheziei educate şi desigur avute, din anii interbelici. De altfel, moştenitorii au donat apartamentele pentru a putea fi vizitate cu condiţia ca toate lucrurile şi obiectele de aici să fie lăsate exact aşa cum au gândit proprietarii şi fără a fi etichetate.
Este de remarcat accentul pus pe mobilier stil. Cel de sufragerie a foat realizat de Casa de Mobilă Szekely şi Reti din Târgu Mureş pentru ambele apartamente, deşi sunt foarte diferite unul faţă de celălalt. Mobilierul din salonul apartamentului Liviu Rebreanu este din lemn de trandafir şi cu multe sculpturi, în timp ce în salonul apartamentului Ion Minulescu, fotoliile sunt ca nişte jilţuri şi sunt tapiţate cu un material textil într-o culoare roşie îndrăzneaţă.
O altă asemănare este legată de importanţa acordată biroului de lucru, organizării şi înzestrării acestuia cu diverse accesorii precum şi a bibliotecilor aferente. La Minulescu, biroul joacă în viaţa sa un rol esenţial: aici este şi dormitorul său şi, după cum se spune, de multe ori mânca chiar pe masa de birou. Acesteia din urmă, poetul, care făcuse o călătorie în Grecia unde trăise frumoase experienţe, a angajat un tâmplar care i-a adăugat coloane în stil antic grecesc. Un alt amănunt picant este legat de numeroasele cărţi din bibliotecă care sunt îmbrăcate în pânza provenită din resturile de material de rochii.
Poetul a luat această decizie după ce pielea cu care fuseseră legate cărţile în prealabil fusese luată de soldaţii germani din armata de ocupaţie din Primul Război Mondial din casa poetului (la acea vreme pe Calea Dorobanţi) pentru a-şi face teci pentru arme.
În amândouă apartamentele se găseşte un număr impresionant de lucrări de artă – tablouri şi sculpturi, ambii proprietari fiind foarte interesaţii de artă şi având numeroase prietenii şi legături cu marii artişti ai vremii. Sunt picturi în ulei, desene, acuarele şi gravuri, icoane precum şi portretele literaţilor purtând semnături ale unor artişti mari maeştri: Camil Ressu, Jean Steriadi, Iosif Iser, Francisc Şirato, Nicolae Tonitza, şi lista nu se opreşte aici. În plus, în familia Minulescu – Millian care avea în proprietate apartamentul, Claudia Millian era, la rândul său, poetă, dar şi sculptoriţă şi profesoară de istoria artei şi desen.
Fără îndoială, în ambele apartamente se găsesc colecţii de artă impresionante. În apartamentul Liviu Rebreanu colecţi de artă este completată de vase şi farfurii ceramice tradiţionale româneşti (Horezu) precum şi de o colecţie de oale, acestea regăsindu-se în decorul bucătăriei.
Câteva deosebiri, stil de viaţă
Apartamentul lui Liviu Rebreanu este de 4 camere având o suprafaţă de 100 metri pătraţi. Scriitorul mai avea în proprietate şi o casă ţărănească (tip culă) la Valea Mare. Decorul de interior este în stil clasic, mobilier masiv sculptat.
Apartamentul Minulescu-Millianeste mai mare, are 5 camere şi o suprafaţă de 130 metri pătraţi. Pereţii sunt suport pentru o largă pleiadă de artişti. Stilul este mai modern, mobilierul prezintă elemente Art Deco. Cel din sufragerie, realizat tot de Casa Szekely şi Reti este în culori maro mai deschise şi cu linii drepte
Cei trei locatari lucrau în trei camere separate iar centrul era reprezentat de camera de zi şi sufragerie, având între ele glaswandul. Seara, uşile camerelor erau deschise şi în locuinţă veneau numeroşi artişti şi oameni de cultură, camera de zi devenind un fel de salon tip Capşa. Ion Minulescu făcea şi activitate de mecenat.
Foto: Ion Diamandi