Pop Art este o mișcare artistică care a apărut pe la mijlocul anilor ’50 în Anglia și pe la finalul anilor ’50 în Statele Unite. Curentul a influenţat puternic cultura pe o perioadă de aproape un sfert de secol şi are la bază artele frumoase tradiționale, încorporând imaginile provenite din culturile populare precum anunțuri publicitare, știri etc.
Un puternic stil modern
Pop Art este despre provocare și îndrăzneală, un puternic stil și cu un design interior plin de culoare, cu postere cu Marilyn Monroe, culori orbitoare și un decor îmbelșugat.
Valoarea tablourilor în stilul Pop Art este importantă devenind un simbol al amenajărilor în acest stil. Un reprezentant de seamă al culturii Pop Art este Andy Warhol, ale cărui creaţii artistice ating astăzi preţuri exorbitante la licitaţii. De regulă, picturile sunt creații grafice printate sau picturi în ulei pe pânză.
O trăsătură distinctivă a stilului Pop Art sunt culorile vii
Tema unui tablou Pop Art este de la una simplă – portretul câinelui în culori aprinse, până la portretele stilizate de politicieni sau vedete din show-business. Câteva tablouri agăţate pe fundalul pereților albi ajută la crearea impresiei că locuința are un aer al apartamentelor din anii `50 din New York.
Deși, inițial Pop Art-ul a fost reprezentat doar în tablouri și sculpturi, stilul s-a extins destul de mult și în designul interior, pe tapet sau fototapet, textile, postere sau accesorii.
Mai este însă practicat stilul şi tehnicile Pop Art în zilele noastre?
Trebuie subliniat că stilul Pop Art este modalitatea perfectă de a combina culorile îndrăznețe și contrastele care se intensifică de la un capăt la altul în încăperi. Este un stil captivant de design interior care are în centru cultura populară; aceasta traducându-se prin culori îndrăznețe, mișcări sclipitoare și simboluri frapante.
Piesele de mobilier sunt neobișnuite şi condimentează atmosfera. Prezintă cea mai variată paletă de culori, caracterizată de culori puternice. Stilul este adesea caracterizat şi de culori luminoase și imagini pline de culoare.
Deasemenea se regăsesc combinate două culori contrastante iar mobilierul poate fi din material plastic viu colorat la care suprafețele pot fi lucioase. Interioarele sunt strălucitoare, câteodată kitschoase, îndrăznețe și inovative. Posterele și tablourile în stilul Andy Warhol și Roy Lichtenstein de mari dimensiuni cu o imagine cunoscută sunt de multe ori o componentă aproape indispensabilă în decorurile contemporane.
Materialele textile în prim plan
Textilele în stilul Pop Art au deasemenea o importanță mare deoarece datorită lor pot fi aplicate diverse idei creative. Dacă se doreşte să se adauge puțină culoare într-un interior, draperiile sau lenjeriile de pat cu imprimeuri îndrăznețe și culori puternice pot fi cea mai bună soluţie.
În zilele noastre, arhitecții și designerii folosesc în mod uzual tehnica de blocare a culorilor
În special pentru amenajările de interioar, culoarea este adesea considerată unul dintre elementele decisive, Culoarea Anului atrăgând recomandări de decorare precum şi decizii principale în industrie în lansarea colecțiilor de decoraţiuni. Magenta este alegerea anului 2023 şi aceasta încurajează “experimentarea și autoexprimarea fără constrângeri”, o tendință care reflectă noțiunile proeminente de a acorda prioritate bunăstării fizice, mentale și emoționale a utilizatorilor din ultimii câțiva ani.
Combinând nu doar una, ci mai multe culori strălucitoare și vibrante în interioare, designerii pot crește această promovare a bunăstării, calmului şi optimismului ca o contrapondere la mare parte din schimbările politice și naturale globale.
Rolul culorilor în designul de interior
Un lucru rămâne valabil de-a lungul vieții noastre: culorile ne pot influența puternic sentimentele. Arhitecții și designerii au folosit de mult acest lucru în avantajul lor, mai ales când vine vorba de spații interioare.
Fie că este vorba de evidențierea unor caracteristici arhitecturale specifice, de a crea anumite stări, de a distinge anumite zone în amenajări, de exemplu într-un open space sauîn grădină precum şi de a lumina o încăpere, culorile sunt un instrument esențial pentru profesioniști pe tot parcursul procesului de proiectare. Combinația de mai multe nuanțe îndrăznețe, ccea ce conduce în ultimă instanţă la blocarea culorii, poate fi un succes dacă este făcută corect.
Cea mai de încredere abordare este împerecherea culorilor care se află la capătul opus al roții de culoare
În domeniul artei vizuale, pictorul Piet Mondrian a fost fundamental în pionieratul blocării culorilor, limitându-și elementele artistice la cele trei culori primare – ducând la un boom al tehnicii în design și modă începând cu anii ‘60. Un alt fan timpuriu al paletelor de culori puternice a fost Le Corbusier. Culoarea joacă un rol esențial în orchestrarea efectelor spațiale, susţinea influentul arhitect elvețian, ceea ce este evident în Pavillonul său „Gesamtkunstwerk”.