5 trenduri de design interior pentru bucătărie în 2024

Bucătăria devine mai luxoasă – interviu cu arhitectul de interior Iulia Iuga Dohmen

Spaţiul alocat bucătăriei a suferit schimbări majore în ultimele decenii. Funcţiune destinată practic gospodinei din casă pentru gătit, bucătăria era un spaţiu tehnic închis, depozitar al veselei şi a unei multitudini de ustensile precum şi aparate destinate activităţilor specifice. Ca urmare, decorul se compunea din mobilierul de depozitare aparate electrocasnice – cuptor, frigider, etc., nota distinctive fiind dată de faianţa de pe pereţi şi gresia de pardoseală. Pentru a se elibera spaţiul de manevră şi în special în cazul bucătăriilor mici s-a mers mult pe amenajarea pe verticală prin corpuri suspendate în vederea depozitării ustensilelor şi veselei. Lucrurile au început să se schimbe însă. Bucătăria devine un spaţiu în care familia se adună, activităţile se multiplică, aici se serveşte şi micul dejun, gătitul devine mai mult un hobby.

O bucătărie mică dar în tendinţe

Organizarea locuinţei tip open space care include şi bucătăria a devenit un fapt comun. Deasemenea bucătăria cu insulă. Acum aceasta este în continuarea livingului iar diningul poate fi chiar în bucătărie sau în proximitatea ei. Tendinţele arată că bucătăria începe să aibă şi o funcţiune socială, aici pot avea loc activităţi , ca de exemplu experimentarea preparării diverselor reţete de bucate, aici pot fi invitaţi chiar şi prieteni în diferite ocazii. Acum firmele producătoare oferă diferite soluţii noi pentru a fi în concordanţă cu noile solicitări iar designul bucătăriei se schimbă în mod radical. Funcţionalitatea sporită este însoţită şi de o estetică superioară. Într-un apartament sau o casă de lux, bucătăria trebuie să aibe la rândul său aceleaşi caracteristici, mai ales dacă este în continuarea livingului.

Arhitect de interior Iulia Iuga Dohmen

Pentru a puncta cele mai importante schimbări în designul bucătăriilor contemporane, ne-am adresat arhitectului de interior Iulia Iuga Dohmen care a avut amabilitatea de a ne acorda un interviu. Vizitatoare consecventă a celor mai importante târguri internaţionale din domeniul designului de interior, Iulia este la curent cu cele mai noi soluţii oferite pe piaţă, cu proiectele celor mai cunoscuţi designeri precum şi cu cele ale designerilor din ţara noastră.   

Care este prima impresie şi cea mai evidentă privind interiorul unei bucătării contemporane?

Iulia Iuga Dohmen: Fără corpuri suspendate este un trend care a prins avânt anul trecut şi care continuă şi în 2024. Poate vă întrebați, dar eu unde voi depozita toate obiectele din bucătărie? Ei bine, sunt soluții, cum ar fi multe sertare, dulapuri mari de depozitare sau tradiţionala cămară de depozitare unde poţi pune foarte multe lucruri.

Sertare şi cămară

De ce acest trend? Poate aţi mai văzut în proiectele designerilor acest concept fără corpuri suspedate, dar eliminându-le, chiar rezultă un spaţiu aerisit, mai ales atunci când ai o bucătărie mică şi nu doreşti ca mobilierul să te preseze, să simţi că totul este foarte aglomerat în jurul tău.

Bucătării amenajate fără corpuri suspendate

Dacă ai o bucătărie deschisă, cu atât mai bine, pentru că întreg spţiul vizual devine uniform şi locul de gătit nu va mai fi atât de vizibil. El se va integra foarte plăcut cu restul camerei, care poate fi livingul sau diningul. 

Ca şi sfat, recomand aceasta abordare, de a elimina cât mai mult din mobilierul pus deasupra blatului, tocmai pentru a aduce acest sentiment de respiro, de eliberare vizuală. 

Un alt trend care continuă de ceva timp este piatra naturală. Dar în 2024, vorbim de dispunerea ei şi sub alte forme, de exemplu, blaturile și contra-blaturile au același model, fie că este vorba de marmură, quarţ, granit sau ceramică.

Chiuvetele de asemenea sunt integrate în blat şi realizate din piatră naturală sau compozit, ele fiind foarte uşor de curăţat şi per ansamblu arată impecabil. 

La fel şi insulele sunt îmbrăcate în piatră, pe blat şi laterale având diverse forme decorative la margini.

Personal, consider că piatra naturală nu se demodează, așa că folosiți-o cu mare încredere.

Cu toţii ştim importanţa din ce în ce mai mare acordată culorilor şi texturilor în designul interior. Odată cu noile tendinţe, care sunt culorile şi texturile la care apelează arhitecţii cu predilecţie în amenajarea bucătăriilor?

Fără îndoială, este vorba despre culorile de pământ și texturile de lemn. Încă de anul trecut, designerii de interior au început să propună în proiectele lor tot mai mult lemnul deschis la culoare. Putem vedea amenajări de succes în stilul Japandi, care a fost şi este foarte apreciat, fiind un stil ce aduce mult calm, bunăstare şi linişte. 

Dar și lemnul închis la culoare a început să fie tot mai prezent în amenajări, pentru că acesta aduce un sentiment de luxury, contrast şi fermitate.

Bucătării în stilul Japandi. Ultima fotografie, un proiect realizat de Cristiana Zgripcea premiat la un important concurs internaţional

Veți vedea deasemenea în multe proiecte și tonuri de bej, griuri calde, teracotă, verde liniștit. Pratic toate aceste culori și materiale naturale crează o conexiune cu exteriorul, oferă o senzație de calm, ca şi cum ai lăsa natura să intre în bucătăria ta. 

Ce alte tendinţe ne poţi semnala?

Formele curbe și riflajele rămân şi ele în trend în 2024. De la blaturi și dulapuri curbe, uși și ferestre sub formă de arc, rafturi, insule semi-rotunde, toate aceste forme organice aduc o senzație de naturalețe, conectându-ne mai mult cu natura.  

Riflaje în designul bucătăriilor

De asemenea, riflajele le puteți vedea atât pe fronturile dulapurilor, pe sticlă, uși, cât și pe panouri ce maschează diverse obiecte cum este hota.

Hota mascată de riflaje

Forme curbe în designul bucătăriei

Deşi la început de drum, plitele ascunse încep să fie din ce în ce mai prezente în noile proiecte. Dacă ai o bucătărie deschisă și dorești ca spațiul să se intregreze armonios și cu celelalte zone, atunci plita ascunsă este foarte potrivită. Practic ai o zonă de gătit invizibilă care poate fi folosită şi sub altă formă, mai exact ca un blat multifuncţional.  

Plite ascunse

Mie personal, îmi place foarte mult acest concept pentru că bucătăria va avea linii curate, aspect minimalist și va fi foarte eficientă. 

Se pot trage câteva concluzii finale privind designul bucătăriilor contemporane prin prisma acestor noi tendinţe?

Bucătăriile sunt caracterizate de linii curate, sunt multe mai comode şi în orice caz mai elegante, deseori chiar luxoase în concordanţă cu întregul stil al casei.

Artă şi ornamente în relief în bucătărie

De altfel se pot distinge şi ornamente arhitectonice în relief pe pereţi, lucrări de artă (tablourile nu mai au de suferit din cauza fumului sau mirosurilor care sunt absorbite de hote eficiente) precum şi accesorii vintage, cum este cazul bateriilor de chiuvetă, de exemplu. Iluminatul este deasemenea foarte important şi se pot întâlni corpuri extrem de elegante şi sofisticate.

Bucătării elegante şi luxoase care folosesc noile trenduri

Ne poţi da câteva exemple de designeri şi birouri de arhitectură care promovează tendinţele menţionate?

Trendurile pot fi văzute în proiecte semnate de studiouri precum Paul Badran architects, arhitecţii din Suedia, birou AO/JN Interiors,   birou Dieter Vander Velpen architects, designeri de interior precum Alexandra Ogonowski, Emily Henderson şi arhitect Jesper Nyborg, dar şi studiouri de design interior din România precum Pure Mess sau ISRA design care a câştigat recent Best Residential Interior Design Studio in Europe 2024. Nu trebuie uitate nici firmele care oferă soluţii în aceste tendinţe, cum sunt GesiD sau Nordistakok precum şi din România, cum este PIATRAONLINE. Multe exemple sunt oferite de Pinterest.

Bucătărie. Proiect Paul Badran architects

Bucătărie modernă, proiect designer Emily Henderson

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *