În anul 1933 arhitectul Duiliu Marcu, care proiectase clădiri publice (Universitatea şi Teatrul din Timişoara), Palatul Elisabeta precum şi numeroase vile în Parcul Filipescu, a fost însărcinat cu realizarea planurilor Palatului CFR. După propriile mărturisiri, a început studiul sistematizării spaţiului din faţa Gării de Nord, proiectând o arteră care să constituie o legătură directă între viitoarea clădire şi piaţa Palatului CFR. Prin acest studiu a fixat amplasamentul construcţiei care a rămas definitiv şi a determinat dimensiunile în plen ale clădirii.
După doi ani, în 1935, pentru definitivarea proiectului, au fost cooptaţi alţi doi arhitecţi celebri, Paul Smărăndescu şi Ernest Doneaud, ajungându-se la o soluţie semnată de toţI trei, al cărui corp principal avea 19 etaje, cu o înălţime de 75 metri. Studiul specialiştilor asupra terenului, precum şi alte cauze, au dus la concluzia că trebuie studiat un nou proiect.
Pentru construirea clădirii monumentale cu 11 etaje s-au consumat 5 000 t de oţel
La finele anului 1936 a luat fiinţă un serviciu de arhitectură al CFR, având un birou special , pentru proiectarea palatului, fiind puse amândouă sub conducerea arhitectului Duiliu Marcu. Din acel moment, acesta a reluat prima sa soluţie, cu o faţadă continuă de 110 m, având 11 etaje, cu o înălţime de 51m, iar în plan un modul de 3,60 m, soluţie care s-a definitivat într-un proiect de execuţie.
Primul edificiu civil pe schelet metalic sudat şi înglobat în beton
Conform proiectului, din punct de vedere al tehnologiei folosite, Palatul CFR a fost primul edificiu civil de o asemenea dimensiune din România, edificat pe un schelet metalic sudat şi înglobat în beton.
Pe baza acestuia a şi început execuţia pe teren în anul 1937. Proiectul a rămas neschimbat până la terminarea lucrării, cu unele mici modificări la faţada principală (porticul cu arcade decorative).
Accesul la această grandioasă clădire care adăposteşte acum Ministerul Transporturilor se face prin cele 4 faţade, intrarea principală fiind dinspre Gara de Nord, adică la faţada principală.
Corpul clădirii are 11 etaje, cele de pe străzile laterale au câte 8 etaje iar cel de pe faţada posterioară numai 3 etaje. Punerea pietrei fundamentale a avut loc pe 12 iunie 1939, cu toate că lucrările începuseră cu un an înainte.
Execuţia lucrărilor s-a oprit în timpul războiului, apoi a fost reluată în anul 1946 şi terminată în următorul deceniu.
Mari dificultăţi în execuţie au fost datorită nivelului apei. S-a reuşit însă închiderea celor două subsoluri într-o cuvă perfect etanşă. Cantitatea totală de oţel consumată în lucrare a fost de 5 000 de tone, execuţia scheletului metalic fiind încredinţată Uzinelor de Fier din Reşiţa.
Foto: Ion Diamandi
You may also like
-
CLUB A 55 – EXPOZIȚIE EVENIMENT LA KULTURHAUS BUCUREȘTI
-
O casă istorică în centrul Capitalei, veche de peste 130 de ani, a cărei poveste nu este cunoscută timp de jumătate de secol
-
Una caldă, alta rece în Piaţa Romană
-
Apartament din vechi palat milanez, plin de artă și design
-
Din nou despe casa Nanu Muscel