O expoziţe cu picturi semnate de Alexandra Teacă, organizată sub egida Universităţii de Arhitectură şi Urbanism Ion Mincu şi găzduită chiar în clădirea acestui locaş universitar a putut fi vizitată luna trecută.

Afişul expoziţiei
Aşa cum ne-a obişnuit deseori în lucrările sale, Sanda Teacă, artist consacrat şi în acelaşi timp doctor în arhitectură, a adus în spectaculoasa expoziţie “Secret Garden” multă culoare, deseori chiar explozii de culoare precum şi inspiraţie din natură şi o ambianţă care îndeamnă spre visare. Din punct de vedere stilistic, lucrările expuse se încadrează în cel expresionism abstract, evidenţiindu-se şi căutări speciale prin jocuri de linii şi culoare. Aşa cum declară autoarea referitor la evoluţia sa în artă, “nu m-am oprit cu pictura la reprezentarea figurativă, ci am încercat mereu să experimentez ceva nou, noi mijloace de expresie, care să pună în evidență frumusețea naturii sau a interiorului uman”.
Secret Garden


Referitor la Expoziția ”Secret Garden”, cel mai bine aceasta este descrisă de însăşi autoarea care îşi expune intenţiile şi mijloacele prin care a realizat-o:
“(Expoziţia Secret Garden, n.r.) Este un omagiu adus culorilor și frumuseții de pe Pământ, culori pe care le regăsim acolo unde pășim, în orașe, dealuri, sau peisaje insolite, care ne fac să ne oprim și să contemplăm frumusețea acestora. Titlul acestei expoziții reflectă o grădină de rai, acolo unde realitatea și visurile se împletesc, locul unde orice lucru este sau devine posibil. Este o grădină veșnic înflorită, care nu aparține neapărat Pământului, dar care este asemenea unui colț de rai, de care nu vrei să te îndepărtezi, pentru a o putea contempla. Am vrut să las culoare să primeze, am vrut să las factorul întâmplător să acționeze asupra mâinii și a minții”.
You may also like
-
Art Miami – Interviu cu Paula Craioveanu, singurul expozant român la un eveniment special în săptămâna artei din Miami, Florida.
-
Zeița iubirii Venus, capodoperă a lui Salvador Dali, se vinde la licitaţia online Artmark, pe 1 octombrie
-
CLUB A 55 – EXPOZIȚIE EVENIMENT LA KULTURHAUS BUCUREȘTI
-
Expoziția “Visul reginei”, dedicată Reginei Maria, până pe 4 august, la Pelișor
-
O nouă expoziție de pictură Paula Craioveanu la Pelișor, Sinaia