Flori în nuanţe de roşu de Florii şi de Paşte

În Săptămâna Mare şi de Sărbătorile pascale o bună idee să împodobeşti casa cu flori în nuanţe de roşu,

Specialiştii în climă susţin că în câţiva ani clima din ţara noastră va fi ca cea din Grecia. Deja de câţiva ani se poate observa că cel puţin în sudul şi vestul ţării iernile sunt mai calde iarîn cele mai reci momente mercurul termometrelor arată doar puţine grade sub zero. Ca urmare şi unele flori sau plante specifice zonelor din Grecia s-au adaptat climatului nostru. Un exemplu elocvent este smochinul dar şi vinca, floare provenită din Africa de Sud.

Buganvila

Buganvila este o plantă mediteraneană care se întâlneşte din abundenţă În Grecia precum şi în sudul Statelor Unite, de exemplu în California, unde împodobesc splendid porţile, gardurile şi uşile de intrare în case. În urmă cu 3 – 4 aceste plante începuseră să se găsească şi în florăriile din Bucureşti dar din păcate anul acesta nu prea se mai văd. Poate că nu erau prea cunoscute iar întreţinerea este dificilă, ţinând seamă de faptul că pe sezonul rece trebuie ţinute la interior, poate creşte la dimensiuni foarte mari şi are nevoie de mult soare.

Pe de altă parte, ca avantaj  este că florile abundente pot dura foarte mult. Buganvila stă înflorită atât timp cât are soare şi e cald. Are nevoie de minim 6 ore de soare pe zi şi trebuie udată la săptămână dar foarte abundent. Este o plantă agăţătoare

Specialiştii susţin că după circa doi ani, dacă prezintă o tulpină mai groasă, sunt şanse de lăsat afară. Deocamdată în Bucureşti nu prea se văd, dar poate ar fi şanse pe viitor. Poate că nişte specialişti ne vor da nişte sfaturi şi recomandări. Oricum, deoarece vremea pare că s-a stabilizat, eu am scos buganvila la intrarea în casă.

Buganvila şi trandafiri

Iată o combinaţie perfectă pentru acest moment. Trandafirii au înflorit şi în multe locuri sunt în plină floare.

De ce este o combinaţie bună cu buganvila?  Dacă florile buganvilei sunt în marea majoritate roşii, mulţi trandafiri sunt deasemenea în nuanţe de roşu, culoare specifică Sărbătorilor pascale. În plus, ambele plante sunt abundent înflorite în această perioadă iar atât trandafirul cât şi buganvila sunt plante agăţătoare şi pot împodobi astfel porţile şi uşile, decorând astfel casele în spiritul acestor sărbători.

Trandafiri şi Buganvila

În fine, faptul că sunt plante agăţătoare, prezintă spini, întocmai ca şi “coroana” care i s-a pus lui Isus Cristos.

În Săptămâna Mare şi de Sărbătorile pascale o bună idee să împodobeşti casa cu flori în nuanţe de roşu,

Combinaţiei trandafiri – buganvila i se poate alătura Amarilis

Desigur că acestei combinaţii de flori i se pot alătura şi altele deasemenea în culori roşietice, cum sunt plantele bulboase. Un exemplu bun este Amarilis, acum în plină floare dar care deasemenea nu prea se mai găseşte în florării în acest an.

Foto: Ion Diamandi