REPORTAJ: Balcic sau “dictatura florilor”

La numai o oră şi jumătate cu maşina de Constanţa se află Balcic, Micul Paradis al României Mari cum îi spune Lucian Boia, una dintre destinaţiile turistice preferate ale românilor în timpurile noastre.

După ani şi ani, am revenit aici ca turist. Mă documentasem însă în prealabil. Acum era posibil. Situaţia era schimbată radical. Adevărul istoric era pus în termeni corecţi, echilibraţi. Am început cu începutul. Am vizitat Castelul şi grădina botanică alături de mii de turişti: un adevărat obiectiv turistic.

Nu am prins însă esenţa locului, ambianţa, pitorescul, arhitectura, oamenii. Aşa că am revenit în ideea de a face un reportaj. De ce? Pentru că aici, la Balcic, regăseşti toate temele din siteul nostru: arhitectură, design, lifestyle, artă.

Un castel de poveste

Construcţia domeniului din Balcic începe în 1925, după ce Regina Maria vizitează pentru a doua oară zona. Pe când era doar principesă, a vizitat Balcicul prima dată la 3 august 1915 şi l-a descris ca  pe “un târguşor pitoresc despre care ai spune că se rostogoleşte în valuri”.

Castelul şi grădina sa sunt finalizate un deceniu mai târziu, în 1935, aceasta din urmă fiind creată după planurile unui decorator elveţian. Regina adoptă arhitectura balcanică, prin construirea la Mamaia, dar şi la Balcic, a minaretului, element specific arhitecturii religioase musulmane.

Turnul înalt, specific moscheelor, prevăzut cu balcon, va deveni un reper architectonic în cele două zone de întrepatrundere  culturală. Încet-încet, la Balcic regina îşi amenajează un adevarat domeniu. Arhitectul Emil Guneş s-a implicat în concepţie şi construcţie. Regina mai construieşte o serie de vile, o bisericuţă şi amenajează grădini minunate. Tot acest spaţiu devine un loc în care se aduna, pe de o parte, aristocraţia, pentru că regina stătea aici foarte mult vara şi, pe de altă parte, în orăşelul pescăresc se aduna boema artistică. În aceeaşi perioadă, Balcicul pătrunde în pictura românească prin creaţia marilor pictori, dintre care unii se stabilesc în zonă.

„Acel loc miraculos a fost ales de regină pentru a-şi transpune visele, din punct de vedere al locuinţei, al funcţiilor acesteia, dar mai ales al relaţiei dintre om, natură şi lucrul construit. Regina chiar spunea că a instaurat la Balcic o dictatură, a florilor, şi că este singura formă de dictatura pe care o iubeşte şi o va iubi vreodată“, spune Doina Păuleanu, critic de artă.

Gradina cu 2.000 de plante

Iubitoare de grădini, Regina Maria a construit o grădina după gustul ei la Balcic. Acum, aceasta este una dintre principalele atracţii turistice din zonă.

Are o suprafaţă de circa 65.000 de metri pătraţi şi circa 2.000 de plante care fac parte din 85 de familii şi peste 800 de genuri, unele dintre ele având peste 50 de ani. Magnolii, nuferi şi multe altele, într-o explozie de culori.

Se pot admira şi specii rare de arbori, cum ar fi arbori de cauciuc sau Ginkobiloba, dar şi a doua cea mai mare colecţie de arbuşti din Europa, după cea din Monaco. Aceasta se află în afara grădinii şi conţine 600 de specii. Unii dintre cactuşi înfloresc o dată la o sută de ani.

Regina Maria a iubit marea pentru că fusese născută pe o insulă, în arhipelagul englez, şi educată pe o altă insulă, în Malta, unde tatăl ei era un înalt ofiţer de marină, comandantul Marinei din acea zonă. (Doina Păuleanu, critic de artă).

Balcicul azi. The Thrill is Gone

Am mers în Balcic având un scop precis. Să văd arhitectura locului, în special casele Henriettei şi influenţele sale, pitorescul atât de faimos al Coastei de Argint care, după unii, rivalizează cu Coasta de Azur, să simt atmosfera boemă care a atras atâtea personalităţi celebre, artişti  şi oameni moderni pentru vremurile acelea.

Am avut revelaţii, am văzut lucruri interesante, unele chiar fascinante dar şi lucruri modeste. Pitorescul? Da, desigur, există dar nu să te dea pe spate

 Case degradate

Casele, cam neîngrijite, multe degradate. Mai vezi câte un lucru autentic, un gard de piatră, o grădină frumoasă, nişte ferestre vechi interesante, nişte case cu un spirit oriental dar şi altele ce aduc cu stilul Henriettei.

Toate însă cu un aer obosit, în nici un caz înfloritor. Viaţa curge lent, parcă anevoie, fără bucurii dar şi fără mari tristeţi, fără excitementul legat de mare, de vacanţe, nu ai de loc un sentiment estival. Desigur, este şi perioadă de pandemie când oamenii nu sunt tocmai veseli, dar turişti sunt, deşi nu e plin. Măşti de protecţie nu poartă nimeni.

Nu sunt case noi, numai hoteluri

Case noi nu prea am văzut, doar o vilă pe lângă castel aproape de mare cu un Bentley în curte. Nouă, modernă, dezamăgitoare, deşi încerca să păstreze ceva tradiţie dar alăturarea noului, cu sticlă şi plastic nu izbutea. Desigur, hoteluri noi, în special aproape de plajă. Nimic însă de comentat, parcă ceva mai îngrijite ca la noi şi mai intime.

Sunt şi multe lucruri bune. Casele şi-au păstrat acoperişurile din ţiglă ceramică sau olane, ceea ce oferă un contrast vizual foarte plăcut.

• 

• 

Natura este generoasă, marea frumoasă iar înalta coastă albă este spectaculoasă. Bulgarii au fost mai deştepţi şi mai pragmatici, au mers pe tradiţie şi vara te desfată la Balcic trandafirii şi leandri înfloriţi. Asta spre deosebire de fostul nostru primar aiurit care, citind Maiama în loc de Mamaia a plantat palmieri la malul Mării Negre.

Cum suntem noi, românii, ne tot vine să comparăm cu ceva de la noi. Să compari Balcicul cu o localitate de la malul mării de la noi nu prea merge, prin simplul fapt că 2 Mai sau Costineşti sau Eforie au fost sate în timp ce Balcicul, încă de la începutul secolului trecut, era un târguşor, aşa cum îl descrie chiar Regina Maria.  Dar dacă am compara Balcicul cu Sinaia, de exemplu (mere cu pere? De ce nu?), ambele turistice, ambele cu însemne regale şi cu populaţie ca număr apropiată, Sinaia este ca nivel, ca arhitectură şi urbanistică şi stil de viaţă, mult în faţă.

Dacă este ceva deosebit la Balcic, aceea este lumina solară. Este o lumină deosebit de puternică, ce schimbă întregul decor. La Marea Neagră Soarele răsare din mare şi se plimbă toată ziua prin faţa coastei. Sunt practic două oglinzi care amplifică lumina şi îi conferă o nuanţă specială. Marea străluceşte iar coasta devine argintie. Seara, lumina caldă conferă coastei nuanţe aurii şi un decor mirific, însoţit de miresmele de flori. Probabil că asta atrăgea artiştii, acest decor scăldat în lumină.

Arhitectura, vilele de la malul mării

Şi totuşi. Şi totuşi dacă cauţi bine prin nisipul de case mediocre mai apare şi câte o perlă. Iar noi putem fi mândri că aceste perle poartă o semnătură de român. Dacă mergi pe faleză spre castel, apar pe neaşteptate, maiestoase şi parcă încremenite în timp.

Un numar de 24 de constructii, în majoritate vile, au fost realizate la Balcic după planurile arhitectei Henrietta Delavrancea-Gibory. Ea este cea despre care se spune ca a inventat noul Balcic, având grijă să nu-l deranjeze pe cel vechi, ci să-l continue. A reuşit să creeze un stil, astfel încât „să nu se strice atmosfera orientală şi rustică”. În felul acesta a respectat recomandarea Reginei dar, în acelaşi timp, a introdus un element foarte nou şi modern la acel moment, şi anume, elemente de tip mediteranean.

Dacă mergi pe faleză spre castel, apar pe neaşteptate, maiestoase şi parcă încremenite în timp, vilele construite în perioada interbelică. 

Vila Stork în ruine, Vila Sanda în hotel

Acoperită de buruieni şi vegetaţie înaltă, dar cu o apariţie impresionantă, monumentală,  Vila Stork este o loggia deschisă spre mare prin opt arcade şi un horn uriaş,  parcă din altă lume şi din alt timp.  Vila a aparţinut familiei Stork, Cecilia Cuţescu, pictor, şi soţului ei, Frederik, sculptor.

Este aşezată pe faleza înaltă şi terasată şi cu deschidere spre mare. Din păcate, această vilă superbă nu a fost renovată ci lăsată de izbelişte nu se ştie din ce motive. Totuşi, pe de altă parte, elementele constructive, inclusiv gardul din piatră au rămas cele originale. Conceptul este excepţional, cu deschiderea spre mare la înălţime, arhitectura şi construcţia din piatră cu arcade romane antice,  grădina în terase spre mare.

Urmează aproape imediat Vila Sanda. Proprietarul iniţial (şi arhitectul vilei) a fost Paul Smărăndescu (1881-1945), rectorul Facultăţii de Arhitectură din Bucureşti. A fost restaurată foarte bine în 2008 când au fost întărite elementele de casă mediteraneană.
Vila a fost construită în anul 1934 de antreprenorul Americo Furlani. Noul proprietar  din 200) este un mare operator turistic local. Arhitectul care a supervizat lucrările de restaurare a fost Vladimir Popov.

Foto: Ion Diamandi