“Învăţ să trăiesc în Palatul Elisabeta, învăţ să-l preţuiesc şi să-l înţeleg şi ştiu că putem să punem o amprentă a noastră între zidurile lui, ca o continuitate a tradiţiei româneşti” – Principesa Margareta.
Palatul Elisabeta, reşedinţa oficială a Familiei Regale a României, este locul în care se desfășoară majoritatea evenimentelor şi activităţilor oficiale cu caracter public sau privat ale membrilor Familiei Regale. Acum, Palatul Elisabeta și-a deschis porțile pentru vizitatori. Pot fi văzute astfel biroul Majestăţii Sale, Salonul Alb, Sala Regilor, dar şi Sufrageria Mare.
Palatul Elisabeta, reşedinţa şi locuinţa Regelui Mihai I, este locul potrivit pentru a face o călătorie în timp în povestea familiei regale. Situat în vecinătatea Parcului Herăstrău, Palatul a fost construit în anul 1936 pentru Regina Elisabeta a Greciei, prima fiică a Regelui Ferdinand I al României şi a Reginei Maria.
În mod tradiţional, regele deschidea porţile Palatului Elisabeta pentru vizitatori de ziua sa de naştere, de ziua numelui şi pe 10 mai, atunci când era organizat Garden Party.
Acum, cât timp familia regală se află la Săvârşin, Palatul Elisabeta și-a deschis porțile pentru vizitatori.
„Deschidem către public aceste spații unde există exponate de înaltă valoare, dar și cu încărcătură emoțională”, a spus Ion Tucă, directorul executiv al asociației Casa Majestății Sale.
Cei interesați au astfel acces în Salonul Mihai I, Galeria de Artă Contemporană, Salonul Carol I şi Elisabeta. Deasemenea, Salonul Alb, Biroul Majestăţii Sale, Sala Regilor, Holul de Marmură şi Sufrageria Mare, spaţii care până acum era vizitate doar de invitaţi speciali ai Casei Regale.
Amprenta regală în continuarea tradiţiei româneşti
Palatul a găzduit din 2001 până în prezent sute de întâlniri cu reprezentanţi ai vieţii politice, culturale, economice şi academice româneşti dar şi mondiale. Deasemenea, zeci de înregistrări pentru radiouri şi televiziuni din întreaga ţară. 95 de seri dedicate diverselor regiuni, asociaţii sau proiecte dar şi vizitele unor membrii ai Familiilor Regale din Europa.
Construit iniţial ca reşedinţă particulară, Palatul Elisabeta nu a avut niciodată această destinaţie. După 24 august 1944, deoarece locuinţa din palatal regal nu mai putea fi folosită fiind bombardată, Regele Mihai a folosit Palatul până în decembrie 1947 pentru a reveni apoi în 2001 în această clădire pusă la dispoziţia Familiei Regale.
Palatul Elisabeta, stil maur combinat cu cel brâncovenesc
Palatul a fost proiectat în 1930 de către arhitectul Duiliu Marcu. Arhitectura este o combinație de stil maur și brâncovenesc.
Decorarea a avut ca sursă de inspirație și Castelul Banloc, fiind astfel unic între palatele Bucureştiului. Realizarea a durat doar un an și jumătate.
Construcțiile în stil maur (mudejar) folosesc lemnul, cărămida, ghipsul și ceramica, materiale mai ieftine decât piatra, folosită cu precădere în Occident. Zidăria este de cărămidă, tavanul plat în loc de bolți înalte iar ferestrele au o formă specială orientală.
Stil regal
Pe acoperișul Palatului se află un mare catarg pentru drapele. Conform uzanțelor de protocol regal, pe acest catarg trebuie arborat, în fiecare moment, pavilionul personal al Regelui, atunci când Suveranul se află în reședință (sau cel al membrului Familie Regale cu rangul cel mai înalt care este prezent, în ordinea de precădere).
Pavilionul este imediat coborât atunci când Regele părăsește reședința. Dacă nici un membru al Familiei Regale nu se află în Palat, pe catarg flutură drapelul naţional al României. Steagul tricolor va avea în centru Stema Regală, varianta mare.
Foto: Ion Diamandi
You may also like
-
CLUB A 55 – EXPOZIȚIE EVENIMENT LA KULTURHAUS BUCUREȘTI
-
O casă istorică în centrul Capitalei, veche de peste 130 de ani, a cărei poveste nu este cunoscută timp de jumătate de secol
-
Cum alegi salteaua pentru un somn odihnitor?
-
Dyson și Pierpaolo Lai: Creatori de stil la Săptămâna Modei din Milano
-
1 din 10 tineri vor suferi de pierderi de auz grave până în 2050
1 thought on “Palatul Elisabeta și-a deschis porțile pentru vizitatori”
Comments are closed.