OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Vila interbelică în stil maur în zonă exclusivistă

Vila interbelică este situată în zona Dorobanţi Capitale, în apropiere de Piaţa Victoriei şi Parcul Kiseleff. Este monument istoric de categoria B cu elemente de construcţie  şi arhitectură originale în stil maur. Vila a fost restaurată şi renovată complet, reprezentând în momentul de faţă o proprietate de mare valoare.

DETALII care contează

AMPLASARE: zonă rezidenţială exclusivistă (Dorobanţi Capitale)

TIPUL CONSTRUCŢIEI: Vilă

NIVELURI: 4 (S+P+2)

NUMĂR CAMERE: 28

SUPRAFAŢĂ TOTALĂ: 1437 MP (1000 MP utili)

SUPRAFAŢĂ GRĂDINĂ: 300 MP

ANUL CONSTRUCŢIEI: 1930 – 1935

Stilul mudejar

Noul  stil  s-a  dezvoltat  între  secolele  XII  si  XVI. A  apărut  şi  ca  o  reacţie  naţională  împotriva  stilurilor  dezvoltate  şi  perfecţionate  din  apusul  Europei,  în  special  din  Franţa, Germania  şi  Anglia.  Dezvoltarea  stilului  mudejar  a fost  favorizată  şi  de  talentul  şi  îndemânarea  arhitecţilor  arabi  şi  evrei stabiliţi în peninsula  iberică. Aici au influenţat substanţial arhitectura şi au introdus tehnica azulejos pentru ceramică. Arta  mudejar  este  originală  şi  aparţine  societăţii  medievale  spaniole  în  care  convieţuiau  creştini, musulmani  şi  evrei

Pentru a face economii, arhitecţii  şcoliţi în Orient au  promovat zidăria  de  cărămidă  în  loc  de  piatră. Deasemenea  tavanul  plat  în  loc  de  bolţi  înalte. În  final a avut loc  o  contopire  între  arta  mudejar  şi  stilurile  central – europene. Durata  mai  scurtă  a  execuţiei  construcţiilor  în  stil  mudejar  a  constituit un  progres tehnologic important  faţă de vechile metode de  lucru. Acestea erau cu zidării  de  piatră, după proiecte moştenite din  perioada  romană.

Scurt istoric al stilului maur în România

Perioada interbelică cunoaşte un avânt economic şi cultural care se simte cu putere şi în ţara noastră. Aceasta în special în domeniul construcţiilor şi arhitecturii. În această perioadă apar cele mai interesante clădiri şi case după modelele celor din Occident, în special francez şi  austriac. Bucureştiul începe să fie cunoscut ca micul Paris. Totodată are loc şi o emancipare a populaţiei.  Destinaţiile tradiţionale de turism (Paris, Viena, Berlin) se extind şi către alte zone, cum sunt ţările din zona mediteraneană. 

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

În  Bucureşti  există  multe  exemple  de  construcţii  care  folosesc  elemente  specifice  maure (mudejar). Acestea sunt aplicate  pe  structuri  moderne ce folosesc betonul armat. Apariţia acestui stil a îmbogăţit varietatea şi a accentuat mixul de stiluri ce imprimă originalitatea specială peisajului nostru urban. 

Vila interbelică pe care o prezentăm constituie exemplul perfect de stil neomudejar. Acestea este aplicat prin elemente de décor specific montate pe o structură  modernă de construcţie cu planşee şi buiandrugi din beton armat. Restaurarea a implicat tâmplăria, parchetul şi faţada, precum şi tot sistemul de instalaţii.

Colţul preferat

Livingul prezintă arcade diferite, în semicerc sau frânte, asociate  cu coloana  zveltă cu capitel romanic. Decoraţia este aplicată însă din elemente fine specific artei orientale. Pardoseala din parchet de lemn masiv, dispus  decorativ, se  asociază cu grinzi din lemn masiv prelucrat.

Parchetul din lemn masiv este pictat cu elemente specifice arabe: solzi  de  peşte, arcade oarbe, carouri, romburi şi cruci. Spaleţii golurilor de ferestre  şi arcade sunt deasemenea pictaţi cu elemente din repertoriul stilului iar finisajele sunt în calcio vecchio.

Structura interioară a vilei a fost menţinută întocmai, cu un living generos de 86mp şi dining de 45mp, deasemenea bucătăria. Sunt 4 camere şi 2 băi la partter. În schimb, la etaje sunt 8 şi respective 7 camere cu câte 4 băi şi două balcoane/terase.

Ce ne place

Dotată cu mobilier şi utilaje moderne, prin formele mobilierului şi cuptorului precum şi materialele de finisaj, bucătăria este însă inspirată de tradiţia medievală. Suprafeţele din cupru aduc în ambianţă o notă specială.

Modelele şi designul faianţei de deasupra blatului de lucru sunt de tip azulejo. Aceasta este o tehnică a ceramicii în continuarea tradiţiei mozaicului roman. A fost folosită din vechime în Spania şi Portugalia, deasemenea, de provenienţă arabă.

Încăperea cu  funcţie de  birou  este  dotată  cu  mobiler  mai  puţin  legat  de  tradiţia  maură. Aici inspirată  este de la interioarele specifice Europei  Centrale. Corpurile de iluminat sun  bine proportionate şi  frumos detaliate, uneori mai apropiate de tradiţia bizantină.

Pardoseli cu modele geometrice şi şiruri de arcade în ogivă

Atât în birou cât şi în băi se remarcă pardoselile cu modele geometrice de dimensiuni mari (romburi şi dreptunghiuri). Acestea dau foarte bine în cazul încăperilor spaţioase. În baie remarcăm conceptul modern de organizare ca loc de relaxare precum şi formele speciale ale căzii şi chiuvetelor.

Stilul arhitectural special  se  remarcă  la exterior prin şiruri  de  arcade  în  ogivă, din cărămidă. Acestea sunt asociate cu elemente din piatră  specifice  stilului  romanic. Acestea îşi găsesc o continuitate perfecta la interior prin arcadele  în  semicerc sau frânte cu elemente romanice şi decoraţie orientală.

Datorită dimensiunii reduse a parcelei, curtea interioară de tip patio este mică . De remarcat este însă atmosfera provocată de succesiunea de arce ce compun un portic clasic.

Pardoseala ceramică antichizată din curte şi gardul exterior din cărămidă cu o arcadă decorativă în ogivă asigură o intimitate specială. În curte există şi un garaj, fiind disponibile şi două locuri de parcare.

O astfel de proprietate bine restaurată şi având finisaje de lux şi dotări moderne (centrală proprie, instalaţii noi şi sisteme de închidere performante), cum este cea prezentată, reprezintă o investiţie solidă şi extrem de valoroasă.

Proprietatea se închiriază prin intermediul agenţiei imobiliare GoldenKey.

Material realizat cu sprijinul agenţiei imobiliare Golden Key şi al arh. Horia Constantinescu-Strihan.