Predealul de odinioară şi frumoasele lui vile din bârne de lemn

Istoria Predealului ca staţiune de recreere este legată de perioada de modernizare a României. O dezvoltare susţinută putându-se remarca în perioada interbelică. Atunci protipendada a construit în frumosul cadru de munte vile pe măsură.

Tradiţionale pentru zona montană, construite din lemn, având şi elemente moderne pentru acea vreme, altele mai pretenţioase, în stil neoromânesc, puţine sunt astăzi renovate sau bine întreţinute.

În schimb, multe se prezintă în stare deplorabilă, distruse sau chiar abandonate. Este păcat pentru că astfel are de suferit întregul oraş. Doar pârtiile de aici mai atrag turiştii iar când nu este zăpadă staţiunea este goală, inclusiv vara.

Cadru natural splendid

Punctul de cotitură pentru dezvoltarea oraşului este legat de construirea căii ferată care lega Ploieştiul de Braşov, urmare a convenţiei dintre România şi Austro-Ungaria din 31 mai 1874.

Beneficiind de un cadru natural splendid, situat între munţi dar pe un platou deseori însorit, după acest moment se înregistrează o perioadă de prosperitate în turism şi industrie

Dacă Sinaia (oraş mai umed) era atractivă datorită desei prezenţe a familiei regale, Predealul avea alte avantaje: zăpadă mai abundentă, pârtie de schi în imediata apropiere (iar acest sport începuse să fie foarte la modă), pădure de brazi, cadru mai propice pentru petrecerea vacanţelor, vederea crestelor Carpaţilor.

Vile moderne din bârne de lemn

Este şi motivul pentru care aici apar numeroase case de munte tip vilă, având un aer special, în special în perioada interbelică.

Tipic zonei, deşi se menţine şi aici un eclectism, sunt casele tradiţionale din lemn cu design special (spre deosebire de Sinaia, unde sunt din  piatră, mai monumentale), unele cu bârne, având curţi generoase cu gard din lemn, verande largi şi dimensiuni rezonabile, nelipsitele obloane care imprimă şi ele o atmosferă vintage.

• 

Unele prezintă o structură mixtă, piatră de râu şi cărămidă la parter, continuată cu lemn la etaj/mansardă.

Vilele construite din bârne sunt predominante. Interesant este că, majoritatea dintre ele, bârnele sunt arse după o tehnică preluată şi în zilele noastre. Tratat astfel, lemnul rezistă mult mai bune intemperiilor şi, mai cu seamă, nu putrezeşte dacă stă în contact mai îndelungat cu apa. În plus, casele capătă un design special, datorat acestei culori închise în contrast cu zugrăveala albă de la parter sau cu culoarea zăpezii. Nu de puţine ori obloanele sunt verzi sau apar porţiuni din lemn vopsite în roşu, ceea ce oferă, din nou, o combinaţie plăcută ochiului.

Soluţiile de acoperiş sunt diverse: ţiglă ceramică, tablă, rămânând şi acum cele din lemn, şindrilă sau şiţă. Cartierul Cioplea devine unul dintre cele mai şic din întreaga ţară. Mai ales că pe strada lungă şi în pantă se schia foarte bine (automobilele erau extrem de rare).

Vilă cu încărcătură istorică

Aici este locul ales de Mareşalul Ion Antonescu pentru ridicarea splendidei sale case de vacanţă, vila “Căprioara”. Proiectul şi construcţia au fost realizate de arhitectul Horia Clejan). Frumoasa vilă se dezvăluie la capătul străzii printre brazii înalţi, seculari.

Motivul alegerii acestui loc este că din acest loc înalt priveliştea munţilor este excepţională iar, pe de altă parte, Antonescu era pasionat de schi. De altfel în spatele casei  a fost amenajată şi o pârtie  pentru ca pe atunci, să poată schia în voie.

Se pare că în această casă ar avut loc în 1937 o întâlnire cu liderul mişcarii legionare, Corneliu Zelea Codreanu. Şi tot aici generalul a primit domiciliu obligatoriu în urma unui nou conflict cu regele Carol al II-lea.

Ajuns la conducerea României, mareşalul s-a folosit deseori de casa sa pentru întâlniri politice şi pentru a lucra. â

Condamnat la moarte după război şi executat, Ion Antonescu a fost deposedat şi de întreaga avere deţinuta, inclusiv de casa din Predeal. Aceasta a intrat în proprietatea statului şi a fost exploatată turistic. În anii ’60 – ’70 aici a funcţionat o discotecă, una dintre cele mai căutate din acele timpuri, probabil şi datorită ambianţei speciale pe care o oferă interiorul. Livingul era mare şi primitor, un spaţiu în acelaşi timp extrem de generos dar şi intim. Ambianţa era dată de un frumos şemineu şi de difereţele de nivel de la parter. După revoluţie, casa şi terenul au fost revendicate fără succes de urmaşi. Apoi a trecut (ca multe alte case frumoase şi valoroase, probabil pe mai nimic, ca orice casă “veche”) în proprietate privată.

De mai mult timp este pusă în vânzare, suma cerută pe construcţie (bineînţeles s-a intervenit total neinspirat cu nelipsitele termopane) şi 6500 metri pătraţi de teren (!) fiind de 2,5 milioane de euro, mică faţă de valoarea reală, prea mare însă pentru investitori care nu o ştiu decât pe cea cu cât mai înalte blocuri din beton şi mai multe apartamente sau birouri.

Şi Ceauşescu

O senzaţie de bine te cuprindea în Predeal. Aerul super ozonat, mirosul de brad şi de lemn ars, pădurea dar în mod sigur şi casele te făceau să uiţi de neajunsurile din epoca comunistă, chiar dacă cu greu obţineai să închiriezi o cameră.

În mod paradoxal, şi aceste timpuri sunt bune pentru oraş. Construcţiile noi şi moderne se integrau destul de bine. Astfel de exemple sunt: hotelul Orizont, gara (încă modernă după 50 de ani de la construcţie), hotelul Cioplea (actualmente Belvedere) care arăta mai bine în comparaţie cu rezultatul după renovarea din anii ’90, hotelul Predeal. Excepţie făceau blocurile de locuinţe din beton, în contradicţie totală şi neplăcută cu casele tradiţionale din lemn de aici.

Atracţia însă către casele tradiţionale din Predeal nu l-a lăsat indiferent nici pe Ceauşescu. Şi asta chiar înainte de a deveni El Comandante Suprem. Vila pe care a pus ochii fusese construită în 1927 în cartierul Cioplea. Era una dintre primele construcţii de recreere din zonă. 

Reşedinţa de iarnă a profesorului Teodor Vasilescu construită în stil tradiţional, cu verandă acoperită, a fost rechiziţionată de comunişti şi utilizată de Ceauşescu între 1950 – 1958. Atunci, imobilul era administrat de Ministerului Forţelor Armate. Casa din Predeal a fost prima reşedinţă de protocol a lui Ceauşescu înainte de a prelua controlul total asupra întregii ţări.

Actualmente, ca multe alte proprietăţi şi case vechi din Predeal, imobilul având teren de 1350 metri pătraţi (322 construiţi), 8 camere şi 3 băi este de vânzare prin Artmark, preţul estimat plasându-se între 300 000 şi 400 000 de euro.

Ou sont les neiges d’antan

La fel de paradoxal, situaţia actuală se prezintă mult mai rău. În primul rând au avut de suferit tocmai acele case vechi despre care vorbim şi care dădeau tonul ambianţei în oraş.

Multe dintre ele fiind naţionalizate şi utilizate în scop turistic erau vrând-nevrând reparate în perioada comunistă.

Procesul de retrocedare a durat extrem de mult, unele nici până astăzi nu au fost retrocedate. În această perioadă nimeni nu a mai fost interesat să investească şi să efectueze lucrări de renovare.

Foarte multe case, inclusiv în zone selecte, cum este Cioplea, sunt devastate, lăsate în paragină şi vandalizate. Uşile smulse şi furate, gardurile dărâmate, ferestrele sparte, etc.

Altele cad pur şi simplu pe ele. Este foarte foarte trist să vezi astfel de proprietăţi, unele mândre odinioară, astăzi stau să “plăngă“.  Am întrebat câţiva localnici. Nimeni nu pare să ştie ceva, cine a fost proprietarul, ce s-a întâmplat, ce face primăria, există vreun plan, o speranţă?

Renovări nefericite

Retrocedate sau nu, foarte multe case sunt de vânzare, anunţul te întâmpină la fiecare pas. Preţurile nu sunt exagerate dar interesul este mic. Mai ales că nu poţi şti ce defecţiuni ascunde casa neutilizată şi nereparată de mult timp. Infiltraţiile de apă sunt cele mai semne de întrebare.

Se ştie că pentru casele din lemn este necesară o reparaţie capitală la 20-25 de ani. Deasemenea, întreţinerea lemnului trebuie să se facă anual. În plus, condiţiile de la munte sunt mult mai dificile. Mai multe precipitaţii, mai frig, mai multă umezeală, ceea ce duce deasemenea la necesitatea renovărilor mai dese.

Nu este lipsit de interes nici faptul că intervenţiile făcute de cei care au rămas în case (proprietari vechi sau noi) nu au fost de obicei bine venite.

S-au făcut adăugiri constructive care au alterat proiectul iniţial. S-a renunţat la obloanele din lemn, s-a înlocuit tâmplăria de lemn cu cea din plastic. S-au mărit deschiderile sau, din contră, s-au zidit altele. S-a optat deseori pentru ţigla metalică la acoperiş. S-a termoizolat cu polistiren (pus peste lemn este de-a dreptul o crimă deoarece neputând respira lemnul va putrezi în scurt timp), etc.

Un oraş decăzut

În acelaşi timp, există şi numeroase şantiere începute şi lăsate, la rândul lor de izbelişte.

Imaginea este dezolantă şi deseori Predealul, chiar şi în cartierul Cioplea, pare un oraş părăsit. Mai cu seamă că nici falnicele vile noi şi moderne, deobicei de dimensiuni prea mari şi care de data aceasta sunt într-un contrast nefericit cu cele tradiţionale, nu sunt prea des locuite. Pur şi simplu îţi este teamă pe stradă când se lasă seara.

• 

• 

De toată această stare a lucrurilor se fac vinovaţi şi edilii. Ca un exemplu de cum sunt trataţi turiştii, trotuarele nu sunt curăţate de zăpadă. Cetăţenii sunt nevoiţi în Cioplea şi pe grumul spre pârtie să meargă primejdios cot la cot cu maşinile, pe stradă.

Copacii, frumoşii brazi de la Predeal, sunt tăiaţi în cel puţin 5 – 6 locuri din oraş. Ne imaginăm dacă într-un oraş turistic se întâmplă asta, ce se petrece în marile păduri.

Pe frumosul drum Poliştoaca, paralel cu Cioplea dar în pădure, destinat turiştilor, o barieră şi un mesaj interzice accesul maşinilor. Acestea se plimbă însă în voie, la fel ca şi ATV-urile, alungând astfel adevăraţii iubitori de munte.

Nu numai în oraşele importante din ţară casele vechi, sunt o importantă moştenire culturală. Vilele din lemn de la Predeal sunt un bun exemplu. Sunt însă necesare măsuri urgente precum şi voinţă politică pentru a înţelege astfel de lucruri.

Foto: Ion Diamandi