MediaTeca, divizia de media a companiei de consultanță LinkPR, a lansat luna aceasta prima ediție a revistei de casă și grădină CASOTECA. Varianta print este doar continuarea firească a celor șapte ani de performanță în mediul online, în care miile de articole publicate au fost citite și apreciate de milioane de români. CASOTECA a reușit astfel să se impună pe piața de profil și, prin calitatea editorială, și-a construit un brand.
“Ca şi produs, o revistă de casă şi grădină prezintă toate argumentele de a deveni unul de succes: este atrăgătoare, oferă o multitudine de idei inspiraţionale pentru a-ţi face viaţa mai frumoasă şi mai uşoară, transmite emoţii şi împărtăşeşte experienţe reuşite. Am avut şansa să întâlnesc o echipă managerială care are acelaşi crez iar proiectul revistei CASOTECA a prins contur, readucând pe piaţa media de la noi o formulă solidă, ce şi-a dovedit valoarea timp de decenii. Nu mai puţin important este faptul că noul proiect are în spate experienţa de aproape 10 ani a unui site în domeniul menţionat iar echipa este formată din jurnalişti profesionişti şi cu mare experienţă. Sunt convins că există un public elevat care aştepta o astfel de iniţiativă ce poate umple mai bine viaţa de stat acasă şi va aprecia noul proiect” spune Ion Diamandi, redactor șef Revista CASOTECA.
“Suntem conștienți că ziarele și revistele în format print trec printr-o perioadă nefastă. În același timp, știm că încă mai sunt mulți români care apreciază publicațiile în format fizic și care își doresc să găsească informații de calitate într-o revistă premium. Asta ne-am propus noi: să ducem povestea noastră de succes din mediul online către cititorii care încă au plăcerea de a răsfoi o revistă quality”, a declarat Vlad Merticaru, managing partner LinksPR.
Revista CASOTECA, prezentă în rețeaua Inmedio și în lanțul de librării Diverta, iese din tiparele unei simple reviste de casă și grădină. Astfel, pe lângă proiecte arhitecturale inovative, idei pentru decorarea locuinței sau prezentarea unora dintre cele mai frumoase case construite în țară și în străinătate, revista abordează subiecte din sfera tehnologiei, business-ului sau alimentației sănătoase.
“Ne-am dorit o revistă în care chiar să ai ce citi. Astfel, am folosit experiența tuturor jurnaliștilor cu care colaborăm la proiectele noastre media, iar ideile lor le-am adaptat și le-am integrat în revistă. Astfel, am venit pe piață cu o abordare nouă: pe lângă subiectele obișnuite prezente într-o revistă de casă și grădină, veți putea citi povești de succes ale unor antreprenori și veți găsi analize de piață. Nu în ultimul rând, am alocat un spațiu generos articolelor de specialitate din sfera micro-agriculturii și alimentației sănătoase”, a spus Ștefan Alexiu, managing partner LinksPR.
Înființată în urmă cu opt ani, MediaTeca , divizia media a LinksPR, operează patru site-uri: Casoteca.ro (casă și grădină), Informateca.ro (generalist), Pedagoteca.ro (educație) și Agroteca.ro (agricultură). CASOTECA este site-ul care se bucură de cel mai mare succes, creșterea constantă transformându-l într-unul dintre liderii publicaților Home&Garden.
În concluzie, într-o piață media în care tendința este ca publicațiile tipărite să migreze în mediul virtual, echipa CASOTECA mizează și pe formatul tradițional de presă, pe dorința cititorilor de a răsfoi o revistă de calitate, de a parcurge în liniște sfaturi și analize avizate și de a se bucura de o grafică de excepție, împreună cu imagini inspirate.