Secretele unui dormitor stilat și odihnitor

Într-o societate marcată de stres şi de un ritm alert al vieţii de zi cu zi, conceptul de relaxare devine o preocupare primordială pentru specialiştii din domeniul amenajărilor interioare. Astăzi, dormitoarele sunt considerate veritabile spații de regenerare.

Un somn bun, odihnitor este o sursă importantă de sănătate şi performanţă intelectuală. Decorul şi ambientarea acestui spaţiu, mobilierul, culorile, iluminatul și accesoriile sunt esenţiale în amenajarea dormitoarelor.

Locuinţele comunică stilul de viaţă, preocupările, hobby-urile, dar şi stările de spirit sau sănătatea locatarilor. Iarna, când nopțile sunt lungi, ne petrecem un timp mai îndelungat în dormitor, iar amenajarea acestuia este esenţială pentru odihnă.

Din această perspectivă, funcţionalul şi esteticul au un numitor comun în dormitoarele moderne. Acestea evoluează odată cu societatea actuală, de la simple camere pentru somn, la oglindă a personalităţii noastre. De aceea, trebuie avute în vedere cele mai adecvate soluţii privind alegerea paletei de culori, vopsea sau tapet pentru pereţi, materialele textile (perdele, draperii, cuvertură etc.), iluminat, decoraţiuni, accesorii şi, nu în ultimul rând, mobilierul.

Cum alegem mobilierul pentru un confort absolut

Stilurile abordate promovează atât clasicul, reinterpretat, cât şi simplitatea şi reîntoarcerea la natură sau inovaţia high-tech. Cel mai important pentru un somn de calitate este confortul absolut.

Mobilierul de dormitor, realizat în întregime din lemn, fie în stil minimalist sau clasic, fără niciun element metalic, se remarcă prin eleganţă şi poate fi o opţiune foarte bună.

Materialele textile sunt de cea mai bună calitate, naturale, antialergice, iar culorile calde, odihnitoare sunt propice relaxării.

Se poate alege de asemenea mobilier tapisat, moale, în deplin acord stilistic cu o serie de şifoniere, dressinguri şi sertare integrate arhitectural, cu spaţii de expunere pentru obiectele decorative, artă şi tehnologie.

În aceste colecţii de mobilier se pot găsi sisteme audio-video, televizoare cu ecran plat şi boxe integrate în mobilier. Deasemenea paturi şi obiecte de mobilier extensibile.

Cum poziţionăm patul

În această privinţă există nişte recomandări de bun simţ. De exemplu nu se poziţionează patul astfel încât piciarele să fie orientate spre uşă. Pot fi folosite şi reguli feng shui care pot funcţiona foarte bine.

Se recomandă un pat de dimensiuni mari, neputând fi pus mai ascuns. Poziţionarea patului în mijlocul încăperii poate fi deseori o soluţie optimă.

Tăblia patului este deosebit de importantă. În prezent este recomandatăo tăblie solidă şi destul de înaltă.

În tendințe

Paturile modulare, uşor de personalizat, confortabile, rămân în trend. Indiferent că sunt moderne, la limita extremă a high-tech-ului, romantice, pline de farmec sau clasice, nobile şi elegante, dormitoarele actuale se remarcă prin nevoia de libertate, relaxare şi versatilitatea decorului.

Un alt trend de ultimă oră porneşte de la timpul petrecut în dormitor. Având în vedere că această încăpere este preferată de tânăra generaţie pentru desfăşurarea mai multor activităţi (citit, lucrat la computer, folosirea telefoanelor inteligente sau vizionarea emisiunilor TV), era firesc ca mobilierul să evolueze pe măsura acestor nevoi.

Spaţiile de depozitare includ astăzi aparatură de ultimă generaţie, dar şi obiecte personale. Au rafturi graţioase, sunt deschise şi suspendate în forme dintre cele mai neaşteptate. Cu alte cuvinte, mobilierul dormitoarelor împrumută din caracteristicile celui din zona de living, unde ritmul de viaţă este mai alert.

Deşi intenţia stilistică este una rustică, iar finisajele sunt naturale, deseori pentru ambientările propuse de diverse companii rezultatul este unul modern, tineresc, dinamic.

 Dacă în cazul locuinţelor obişnuite (apartamente, case), camera care va avea funcţia de dormitor este stabilită dinainte, în cazul mansardelor tip loft aceasta va fi determinată de locul unde se va aşeza patul. Se recomandă poziţionarea patului în mansardă dedesubtul sau în faţa ferestrei/ferestrelor de mansardă. Este foarte plăcut şi deasemenea energizant să adormi sau să te trezeşti având în faţă cerul.

Tips&Tricks: simetrie relaxantă

La amenajarea dormitorului, pentru a se crea o atmosferă de relaxare este indicat să se meargă pe simetrie. Contrar așteptărilor, deşi avem de-a face deseori cu un spaţiu mic, este bine să alegeţi un pat mare. Este recomandat să aibă minimum 160-200 cm şi să-l poziționaţi în centrul camerei.

Deoarece patul în sine va ocupa mult spațiu, e bine să vă folosiţi cât mai mult de el pentru depozitare. De exemplu, să aibă încorporate sertare pe care le puteţi folosi pentru haine, cosmetice sau alte obiecte care nu trebuie să fie la vedere. Deasemenea să alegeţi piese de mobiler multifuncționale.

Culori şi accesorii

Culorile neutre (alb, bej, gri), precum și pastelurile sunt foarte inspirate atunci când vreți să creaţi ideea de spațiu. Deasemenea pentru un confort vizual. De asemenea, sunt o alegere la îndemână și pentru că pot fi combinate cu orice altă culoare. Pentru a crea o atmosferă liniștitoare în dormitor, cele mai recomandate culori sunt: albastru, galben, verde, nuanțe de mov.

Contrastul se poate realiza folosind perne decorative, cuverturi imprimate, elemente de decor, tablouri etc.

Simpla schimbare a lenjeriei de pat poate aduce o stare de spirit diferită și poate conferi varietate încăperii.

Accentele de culoare pot fi adăugate şi prin utilizarea de tapet. În acest caz este de ajuns dacă decoraţi astfel un singur perete.

În dormitoarele mici este recomandat să evitați folosirea de perdele grele, de culoare închisă. Puteţi opta în schimb jpentru aluzelele în culoarea peretelui sau cele cu imprimeu.

Pentru diversificarea atmosferei, un pont este de a se opta pentru draperii cu față dublă (nuanță caldă și nuanță rece). Astfel puteţi să le schimbaţi fața în funcție de anotimp — iarna sunt potrivite nuanțele calde, iar vara cele reci.

Puteți renunța la lustra clasică ce atârnă în mijlocul camerei. Combinaţi mai multe corpuri de iluminat, pe mai multe niveluri. De asemenea puteți să alegeţi aparate electrice care permit schimbarea intensității luminii, pentru a crea efectul de amurg.

Foto: Pinterest