Orice părinte vrea să-i ofere copilului său un mediu propice pentru a studia, a se juca şi a se relaxa. De aceea, camera copiilor mici trebuie amenajată după anumite reguli, astfel încât să asigure confortul necesar copilului.
1 iunie, Ziua Copilului, ne readuce în prim plan tema amenjajării camerelor pentru cei mici. Cu atât mai mult cu cât perioada pandemiei a adus cu sine multe schimbări şi pe acest plan, mai ales din cauza restricţiilor impuse şi în urma cărora şi copii au fost afectaţi. În general principiile de organizare şi amenajare de bază pentru camera copiilor au rămas aceleaşi. Sunt însă şi schimbări legate de modificarea unora dintre noile lor nevoi.
Camera de bebeluş
Camera micuţului trebuie pregătită din timp, înainte ca acesta să fie adus acasă, pentru ca amenajarea să fie atent gândită. Aceasta trebuie să-i asigure o zonă de odihnă adecvată, dar şi una de joacă.
Venirea pe lume a unui copil reprezintă pentru majoritatea familiilor un moment de maximă bucurie. Însă, această ocazie nu aduce numai sentimentul de împlinire din sufletul părinţilor, ci şi noi probleme în ceea ce priveşte organizarea şi amenjarea locuinţei pentru întâmpinarea micuţilor.
Când vine vorba despre decorarea camerei celui mic, ne gândim în primul rând să creăm un mediu sigur. Care să îi permită micuţului să-şi dezvolte creativitatea şi să îl îndemne la visare.
Materiale naturale, finisaje şi decoraţii calde
Aşa că accesoriile şi materialele pentru decorarea acesteia trebuie alese cu grijă. În primul rând, optaţi pentru materiale naturale, antialergice şi evitaţi obiectele cu care acesta s-ar putea răni (margini ascuţite, jucării ce pot fi îngiţite, obiecte sau mobilier din sticlă etc.). Nu folosiţi finisaje reci, precum gresia sau metalul! Acoperiţi podeaua încăperii cu parchet din lemn masiv şi izolaţi-o cu ajutorul unei mochete sau a unui covor gros din fibre naturale, pentru că micuţul se va juca cu siguranţă pe jos.
Regula „materialelor naturale” este valabilă şi atunci când vine vorba de mobilier. În plus, ar fi bine ca acesta să aibă forme cu margini rotunjite, pentru a preveni o eventuală accidentare.
Mobilier modificabil
După ce aceste criterii sunt îndeplinite, căutaţi un ansamblu de mobilier care să se poată modifica odată cu creşterea copilului. Acest lucru este foarte practic şi vă va scuti de cheltuieli ulterioare. Alegeţi un pătuţ pentru nou-născuţi, care se poate transforma în pat de o persoană.
Gândiţi-vă din timp că pe măsură ce micuţul creşte, va avea nevoie de mai mult spaţiu de depozitare. Aşa că achiziţionaţi de pe acum un mobilier inteligent compartimentat, care să îi servească şi mai târziu. Puteţi alege un mobilier în a cărui gamă să fie disponibil şi un birou pe care să îl cumpăraţi la timpul potrivit. Fără a fi nevoit să schimbaţi tot ansamblul. Sau alegeţi unul cu birou încorporat, care să dispună de un sistem de pliere ce permite mascarea acestuia.
Indiferent de alegerea făcută, cautaţi să amplasaţi mobilierul în aşa fel încât centrul camerei să rămână liber. Astfel, aceasta va permite celor mici să se joace.
Odată cu sosirea celui mic acasă, pe lângă amenajarea unei camere speciale pentru el, trebuie să vă gândiţi şi ce modificări trebuie făcute în restul locuinţei pentru siguranţa lui. Aşa că uitaţi-vă prin magazine după sisteme de blocare a uşilor de la camere, mobilier, electrocasnicelor. Bineînţeles, şi protecţie pentru prize. Când prichindelul va începe să exploreze casa, nimic nu îi va sta în cale. Aşa că fiţi cât se poate de precauţi!
Temă pentru cei mici
Pentru a înveseli camera prichindelului, căutaţi să alegeţi mobilier, jucării şi accesorii specifice cât mai colorate şi animate. Alegerea unei teme decorative reprezintă o idee foarte bună.
În acest scop, vă puteţi inspira din lumea poveştilor sau a desenelor animate. Astfel veţi oferi micuţilor voştri un decor plin de farmec. Acesta le va da frâu liber imaginaţiei şi îi va îndemna la visare.
Ţineţi cont de sexul copilului şi de preferinţele lui atunci când luaţi aceste decizii. Nu vă sfiiţi, însă, să fiţi puţin nonconformişti şi să vă abateţi de la tipare.
Foarte apreciate de către copii sunt micile căsuţe amenajate la interior sau chiar în grădină. Aici, aceştia îşi construiesc o lume a lor. Deasemenea şi corturile, aşa-numitele tepee, amenajate în camera lor. Aici îşi pot invita şi un prieten la joacă, căruia să le prezinte propria lor casă.
Apelaţi la culori
Imprimeuri inspirate din natură, culori vesele şi contraste romantice, aceasta este formula unei camere de tineret originale şi pline de farmec.
Nota romantică, paternurile florale şi accentele de roz şi lila conferă decorului inocenţă şi feminitate. Mixul de imprimeuri, repetarea riguroasă şi echilibrată a culorilor folosite şi existenţa anumitor corespondenţe între elementele amenajării fac ca decorul, altfel destul de încărcat, să fie armonios.
Foto: Pinterest
1 thought on “Cum amenajaţi camera copiilor mici”
Comments are closed.