Instalarea de rigole carosabile pentru proprietăţile rezidenţiale

A plouat mult şi se pare că va mai continua un timp. La unele case au fost probleme cu apa abundentă. Cei care au avut sisteme pluviale bune şi rigole carosabile au trecut mai bine această perioadă.

O legătură mai eficientă între sistemele pluviale (burlane, jgheaburi) şi canalizare se poate rezolva prin intermediul unor guri de scurgere sau a unui sistem de rigole.

Instalarea de rigole carosabile nu este o lucrare chiar dificilă şi nici foarte costisitoare. Deci puteţi să realizaţi acest lucru şi să aveţi mai puţine probleme când ploile sunt abundente sau zăpada se topeşte repede.

Sisteme de rigolele

Rigolele sunt cea mai simplă metodă de colectare a apelor pluviale. În acest caz atenţia este canalizată pe îmbinarea şi finisarea lor în vederea obţinerii unei suprafeţe de scurgere etanşe. Astfel se vor preveni infiltraţiile şi scurgerile necontrolate în drumul lor până la sistemul de canalizare.

Dimensionarea rigolelor, precum şi forma de dispunere se vor face în urma unui calcul realizat de un specialist. Acesta trebuie să estimeze cantitatea maximă de apă care se poate transporta, fără ca aleile şi platformele exterioare să fie inundate.

Ca şi în cazul gurilor de scurgere, se va urmări protejarea pereţilor clădirii de apa care ar putea ajunge pe soclu.

Instalarea

Rigolele se montează pe fundaţii din beton, iar unul dintre cele mai mari avantaje a acestui sistem este acela că se poate curăţa foarte uşor. Aceasta întrucât transportul apei pluviale se face pe la suprafaţă. 

Sistemele moderne de rigole carosabile se comercializează sub forma unor kituri modulare pentru aplicaţii şi instalări rapide, chiar şi de către persoanele nespecializate.

Elementele de rigolă au lungimi de 500 şi 1000 mm şi pot fi unite uşor, cu ajutorul capetelor perfect conturate, după modelul unui joc de puzzle. Fiecare element de rigolă are un ştuţ de evacuare pre-turnat din fabricaţie, iar grătarele cu fante şi grătarele de tip reţea, cu marginea lată, asigură o trecere continuă de la rigolă la suprafaţa adiacentă, fără să existe nici cea mai mică diferenţă de nivel între cele două suprafeţe.

Materiale şi unelte necesare pentru instalarea unui sistem de rigole carosabile: cazma, beton pentru fundaţie (25 de kilograme pentru 3 metri de fundaţie), ferăstrău, maşină de găurit

Etape de lucru

Aceste instrucţiuni sunt prevăzute pentru aplicaţii standard şi trebuie adaptate de către executanţi la condiţiile particulare ale fiecărui model. De asemenea, trebuie luate în considerare normele, regulile şi directivele tehnice în vigoare.

1. Delimitarea exactă a traseului pe care urmează să fie instalată rigola în funcţie de locurile în care se acumulează cea mai mare cantitate de apă după fiecare ploaie. Este recomandat ca rigola carosabilă să se instaleze pe marginea aleii betonate sau pe mijlocul acesteia, iar betonul trebuie să se toarne cu o anumită pantă, care să permită scurgerea apei în rigolă.

2. Se sapă un şanţ suficient de larg pentru a încăpea 8 cm de rambleu pe toate laturile scurgerii şi suficient de adânc încât să acopere vârful rigolei şi scurgerii şi încă o pătrime din spaţiul destinat scurgerii adiţionale.

3. Se umple şanţul cu nisip şi se compactează partea inferioară cu ajutorul unui compactor, pentru a face un nivel de bază pentru mai mult suport.

4. Se măsoară rigola şi se taie la lungimea dorită. După aceasta se conectează la canalizare şi la ţevi, folosind o cheie şi clame. Elementele trebuie să se potrivească perfect, pentru a nu exista scurgeri necontrolate. Se verifică poziţionarea optimă a rigolei. Instalarea se efectuează începând de la punctul de scurgere.

5. Pe durata instalării, trebuie aşezată o scândură de cofraj potrivită (în loc de grătar) pentru consolidare şi împotriva murdăririi rigolei. Acoperirea provizorie poate fi îndepărtată doar atunci când şapa de beton s-a solidificat. După îndepărtarea acoperirii provizorii, se recomandă curăţarea rigolei.

6.  După realizarea primei probe, rigola se înlătură, pentru a se aplica amorsa, după care se repoziţionează. Acest lucru trebuie să se realizeze rapid, înainte ca amorsa şi cimentul să se usuce. În cazul utilizării rigolei pentru parcări cu sistem de prindere rapidă, fundaţia sau şapa de beton trebuie să fie corect turnată (fără goluri).

Ultimele etape de lucru

7. Se aşteaptă să se usuce adezivul, după care se instalează grătarul rigolei.

8. Grătarele trebuie să fie instalate şi fixate cu precizie de-a lungul rândului de rigole. Doar printr-o instalare exactă, unul lângă celălalt, a grătarelor poate fi evitată deplasarea longitudinală. Fixarea cu şuruburi a grătarelor trebuie să se facă cu o cheie dinamometrică. Grătarele trebuie controlate constant, pentru a se evita desfacerea lor.

9. Între muchia rigolei şi marginea părţii carosabile, se recomandă executarea unui rost de etanşare. Acesta trebuie izolat cu o soluţie de etanşare elastică. Toate suprafeţele adiacente trebuie să fie în permanenţă cu circa 3-5 mm mai înalte decât suprafaţa grătarului. Astfel grătarul rigolei nu va fi avariat sau deblocat în cazul deszăpezirii, al lucrărilor de curăţare sau al altor aplicaţii.

9. Se verifică conectarea etanşă a rigolei la scurgere. Clamele trebuie să fie strânse foarte bine, astfel încât să se prevină scurgerea apei.

Dacă toate aceste etape vi se par complicate sau dacă există etape pe care consideraţi că nu le puteţi executa în regim propriu, ar fi bine să apelaţi la serviciile unei firme specializate.

SFAT
Producătorii recomandă curăţarea rigolei ori de câte ori este nevoie. Astfel se vor îndepărta depunerea agenţilor de dezgheţ, a acizilor, soluţiilor alcaline, a altor substanţe chimice, dar şi a materialelor organice.

SPECIFICAŢII TEHNICE