Acum, în plina vară, este indicat să folosiţi o temă de sezon pentru redecorarea casei: stilul marin. De ce? Culorile sunt racoroase şi revigorante, iar atmosfera obţinută este degajată, estivală, de vacanţă.
Albastru ca apa mării!
Linia de amenajare în stil marin se poate continua şi în exteriorul casei. Pe terasă, într-o manieră simplă: mobilier albastru, care să contrasteze plăcut cu finisajele albe sau de culoarea nisipului.
Elementele marine se deosebesc prin naturalețea lor, prin ideea de libertate pe care ți-o dă marea. Tocmai de aceea este recomandat să le combinați cu mobilier în nuanțe pastelate ori neutre – alb, bej, crem, bleu. Dar și cu texturi naturale – in, iută, ratan, răchită. Puteţi să vă inspiraţi penru ambientările cu temă marină din ideile de amenajare interioară a caselor de tip mediteranean. Aceasta deoarece şi ele folosesc din plin culoarea albastru care aduce răcoare la interiior.
Simbolurile marinărești merg foarte bine cu stilul colonial – în interpretarea sa modernă. Adică definit prin bârne, lambriuri și mobilă în linii drepte. Dar oricum, nu neapărat întreaga casă trebuie să adopte stilul marin, mai ales că acest lucru este dificil. Poate fi un loc, un aranjament sau camera copilului, de exemplu. Mai ales dacă acestuia îi place marea şi poveştile şi aventurile cu marinara sau piraţi.
Aceeaşi culoare, imprimeuri diferite!
Un spaţiu cu finisaje în culori neutre permite introducerea unor textile cu imprimeuri diferite: dungi, buline, carouri.
Este sigur că din fiecare vacanţă petrecută la mare v-aţi întors cu mici achiziţii şi amintiri de tot felul. De exemplu, vaporaşe, bărcuţe, marinara în miniatură, scoici, nisip etc. Dacă v-aţi propus sa recreaţi decorul de acasă astfel, acestea vă vor fi de mare ajutor. Deasemenea vă vor scuti de investiţii suplimentare în achiziţionarea obiectelor de decor.
Alte simboluri și elemente ce mai pot fi integrate într-o amenajare inspirată de apă sunt: ancora, timona, binoclul, vâslele, padelele, colacul de salvare, felinarul, nisipul, coralul, pescărușul, steaua și căluțul de mare.
Finisajele şi mobilierul joacă un rol crucial în crearera unei atmosfere care să respire un aer 100% marin. Împletiturile, pardoseala din lemn, sfoara groasă tip odgon, obiectele din fier, ţesăturile tip năvod sau sac pot fi folosite cu succes ca finisaje în amenajări. De exemplu, pentru pardoseală în orice cameră, indiferent de rolul pe care îl joacă birou, living, dormitor, cameră de fetiţă sau de băiat. Pentru a obţine o ambianţă luminoasă, nu este necesar să utilizaţi strict culori specifice, adică albastru, nisipiu, gri etc. Uneori, în amenajarea unei încăperi este suficientă o singură culoare care să facă trimitere la mare. De pildă, bleu sau albastru.
Puteţi alege un parchet cu aspect patinat, alb sau în nuanţe apropiate de cea a nisipului. Cum este de obicei deckul ambarcaţiunilor.. Dacă la acest capitol este necesar să scoateţi din buzunar o sumă mai consistentă, în cazul pereţilor e mult mai simplu. Este suficientă vopsirea lor în alb, bleu sau în alte tonuri de albastru.
Pe terasă, în bătaia vântului
O casă dotată cu piscină sau o locuinţă de vacanţa situată în apropierea unei ape se pretează perfect pentru a fi decorate în stil marin.
Dacă are terase spaţioase, cu atât mai bine. Puteţi recrea atmosfera specifică de pe nave sau din porturi. Acest „tablou“ poate conţine piese de mobilier albe antichizate, un hamac în formă de barcă, un cufar din lemn, sticluţe decorative. Deasemenea, multe alte obiecte care fac trimitere la viaţa pe mare.
Puteţi crea o atmosferă marină în orice cameră. Indiferent de rolul pe care îl joacă: birou, living, dormitor, camera de fetiţă sau de băiat. În living sau dormitor, un décor marin aduce cu sine şi boarea răcoroasă a mării. Ceea ce este excelent în aceste perioade de caniculă.
Masha Verhoght a amenajat un dormitor folosind în întregime idei, obiecte şi finisaje cu temă marină. Designerul a reuşit ca încăperea să semene cu o cabină de vapor. Este un foarte bun exemplu de inspiraţie,
Mai multe idei pentru astfel de ambientări şi pe care le puteţi folosi în amenajări DO+IT+YOURSELF le găsiţi în galleria foto de mai sus.
Pentru a obţine o ambianţă luminoasă, nu este necesar sa utilizaţi strict culori specifice, adica albastru, nisipiu, gri etc. Dacă mobilierul prezintă un design atipic, ce face trimitere la navele marinarilor sau dacă textilele au imprimeuri ce te duc cu gândul la universul acvatic (peşti, melci, scoici etc.), puteţi adauga în décor şi alte culori, cum ar fi verde, roz, etc.
Foto: Pinterest, DIYBAZAAR, Shutterstock