Azi când Bucureșiului este plin de reclame luminoase și numără printre atracțiile sale și o atractivă viață de noapte, agitația cuprinzând Centrul Vechi la lăsarea întunericului, ne este greu să ne imaginăm cum arăta acel loc în urmă cu 200 de ani în vremea Crailor de Curtea Veche. Iluminatul public a început să fie luat în considerare în Bucureşti la începutul secolului XIX, cu peste un secol după Occident.
Epoca veche. Noi și Europa
În urmă doar cu două secole, orașul întreg era învăluit în întuneric, rar se vedea o lumină pe la vreo casă boierească iar mersul pe stradă, după apusul soarelui devenea o aventură.
În lume, iluminatul public a schimbat radical viața orașelor ducând la schimbări comportamentale și de mentalitate. Era industrială a însemnat o circulație relativ intensă a muncitorilor din fabrici dimineața foarte devreme. Uneori și seara târziu când se lucra în schimburi. Străzile, piețele urbane trebuiau să devină locuri sigure iar acest lucru nu se putea întâmpla decât dacă erau luminate.
La 1667, Parisul nu era încă un model pentru București. Prea puțini auziseră de faptul că în acel an acolo se vorbea deja despre necesitatea iluminatului public. Acesta nu se dezvoltase timp de secole și datorită faptului că orice sursă de lumină devenea o sursă de incendiu. Dar documentele ne arată că spre sfârșitil secolului al XVII –lea. lucrurile se schimbă. În 1696, La Reynie, un locotenent al poliţiei din Paris numit în funcţie de Colbert, doreşte asigurarea securităţii Parisului şi a oraşelor mari ale regatului conform devizei „claritate şi siguranţă”. Pentru aceasta obţine de la rege o ordonanţă prin care iluminatul străzilor a fost declarat obligatoriu în Paris. Apoi, în cele mai mari treizeci de oraşe franceze.
Masalagii
Să vedem ce se întâmpla la București. Reconstituirea este dificilă fiindcă adevăratele documente lipsesc. Străzile din veacurile trecute fie au dispărut, fie au fost retrasate. În ambele cazuri, mobilierul stradal a dispărut. Documentele vremii vorbesc despre eforturile privind aprovizionarea cu apă potabilă a orașului, nimic însă despre iluminatul public. Se adaugă la acestea și faptul că nu a existat, până în ultimii ani niciun interes muzeal pentru astfel de artifacte. La București în secolul al XVIII – a, ca și acum, se pare că exista ceea ce azi numim viața de noapte.
Boerii petreceau unii la alții, se organizau baluri, serate și chiar serbări populare. Pentru a putea circula pe drumurile pline de gropi și praf, se inventase un sistem foarte original care avea o denumire turcească – masala. Aceasta era o cârpă îmbibată în substanțe inflamabile, înfășurată în jurul unei torţe. Era purtată de robii țigani (masalagii) care alergau înaintea trăsurii boerești.
Pentru a asigura cât de cât siguranța rarilor trecători nocturni, Vodă Caragea are inițiativa de a obiga trecătorii să poarte un felinar aprins.
O poveste cu o lady la Bucureşti
În ultimii ani ai secolului al XVIII-lea. Lady Carven, celebră aristocrată britanică, face o călătorie în Balcani până la Istambul. La întoarcere se oprește la București. Participă la o serată și ca invitată a domnitorului fanariot Mavrogheni. Părăsește palatul la ora 11 noaptea, însoțită de 100 de masalagii. Peripețiile acestei călătorii aventuroase sunt povestite în cartea “A Journey through the Crimea to Constantinople in a series of letters”.
Tot excentricul domnitor Mavrogheni instituie un regulament care poate fi considerat începuttul iluminatului public bucureștean. Pe podul Mogoșoaiei până la Curtea Veche plantează la fiecare a șaptea casă stâlpi în care sunt puse lumânări cu seu.
Începutul iluminatului public
Despre începuturile iluminatului public scrie colonelul Dimitrie Papazoglu în “Istoria fondărei oraşului Bucureşti”. Acesta aminteşte de pitoreștii masalagii care continuau să existe, paralel cu modernizarea, menționând și existența unor felinare. “Iluminatul Capitalei se făcea cu lumânări de seu în felinare, iar boierii cei mari umblau noaptea cu masalaua (torţa), compusă din zdrenţe muiate în păcură şi puse în grătare de fier, purtate în spinare de ţigani masalagii, robii lor, şi aceasta din cauza stradelor cele podite cu bârne”.
Secolul al XIX-lea. Începutul modernității
Începând cu mijlocul secolului al XIX-lea, introducerea iluminatului artificial a antrenat schimbări comportamentale foarte importante, uneori radicale. S-a întâmplat iniţial în marile centre urbane, în cazul nostru București apoi, progresiv, în centrele urbane mai mici. Printre diferitele funcţii ale iluminatului se regăseşte, desigur, iluminarea locurilor deschise şi publice (străzi, pieţe, etc.). Se constată o dispariţie progresivă a diferenţei între interioarele luminate şi exteriorul, aflat atât de mult timp sub imperiul obscurităţii. Înainte de a ajunge la iluminatul electric, atât de banal azi, au existat sisteme de iluminat cu gaz și cu petrol lampant.
Iluminat cu focuri de pază
Cu toate că domnii fanarioți par preocupați de iluminatul public, orașul rămâne în întuneric în cea mai mare parte a sa. Germanul Richard Kumish, cel care va pune în circulație multe basme românești, consemnează în 1866, într-o carte tipărită la Berlin mai multe impresii din călătoria sa în Balcani în care apar relatări despre iluminatul capitalei noastre. ”Când se lasă întunericul aproape că nu distingi de la depărtare dacă ești în fața unei biserici sau a unei case. La capătul unei piețe se zărește pâlpâind câte o flacără; sunt oare focuri de bivuac? Nu, sunt focurile de pază a căror lumină spălăcită slujește, prin contrast, să accentueze și mai mult impresia întunericului ce domnește înprejur. Încă patruzeci, cincizeci de pași mai înainte-își continuă drumul nocturn temerarul trecător – și am ajuns în strada care se mărginește cu piața. Dar acești pași au fost deajuns să mă transporte în altă lume. Ce contrast! Mai înainte numai întuneric, ziduri prăbușite, țigani zdrențăroși, de te-ai fi crezut departe la o sută de mile de hotarele civilzației și acum dintr-o dată, de jur împrejur, te înconjoară luxul și splendoarea capitalei ultrarafinate. Deși strada nu era prea luminată, totuși o lumină de zi venea de la ferestrele palatelor și de la vitrinele magazinelor”.
Bucureştiul, primul oraş iluminat cu petrol lampant
În a doua jumătate a secolui al XIX-lea. situația se schimbă. Bucureștiul este din punct de vedere al iluminatului public unul dintre cele mai moderne orașe europene. Pe data de 30 aprilie 1857, devine primul oraș iluminat cu petrol lampant. Într-o fotografie de epocă vedem un lampagiu aprinzând felinarul în Piața Universității.
Și documentele sunt mai numeroase acum. Aflăm din situații statistice că în1871, în Bucureşti erau 785 de felinare cu lămpi de petrol lampant.
Odată cu introducerea lămpilor cu diverși combustibili, în Bucureşti a apărut şi o nouă meserie, cea de lampagiu. Nu era o meserie ușoară, lampagii îşi petreceau zilele urcând și coborând de pe stâlpi. Datoria lor era să meargă ziua, cu scara, din stâlp în stâlp, la fiecare felinar, să-i şteargă geamurile cu o cârpă, să curăţe lămpile, să potrivească fitilul cu foarfeca. Seara reluau același drum din lampă-în lampă pentru ca să le aprindă. Unele nu ardeau din cauza gazului, altele, în grabă, erau uitate neaprinse.
Modul în care își făceau datoria lampagii era verificat de Poliție. Şi, tot aşa, zi de zi, iluminatul uliţelor cu gaz se făcea cu găzoaie. Bătrânele lămpi cu fitil şi rezervor cu petrol. Lampagii au putut fi văzuți până în noiembrie 1871 când, pe străzile centrale, au fost instalate felinare cu gaz aerian.
Iluminatul cu gaz aerian
În a doua jumătate a secolului al XIX-lea., Bucureștiul devine una dintre cele mai moderne capitale europene. Este unul din primele orașe care intoduc iluminatul public cu gaz aerian. Ne putem imagina senzația pe care au stârnit-o primele felinare, de la începuturile iluminatului cu gaz citindu-l pe Constantin Bacalbaşa. În volumul “Bucurescii de altădată” acesta scrie: “Noi, elevii cei mari din cursul liceal, am fost scoşi de pe Calea Victoriei să vedem minunea. Pedagogii ne însoţeau. Am trecut pe Smârdan, prin Lipscani, pe Calea Victoriei. Pe aceste străzi era iluminatul cu gaz. Deşi sita Auer nu exista încă, deşi lămpile ardeau cu flacăra limpede în evantai, cu o lumină galbenă şi tremurătoare, totuşi, era mare progresul”.
Fotografie a Podului Mogoșoaiei realizată de Franz Duschek în 1874[3]. Se obsevă pe ambele laturi ale străzii felinarele.
În sfârşit, iluminatul electric stradal
În anul 1882, Inginerul Henry Slade pune in functiune prima termocentrală din ţara noastră. Este echipată cu generatoare electrice de curent continuu tip brush si cazane cu aburi. Centrala a fost construită pe locul actualei Biblioteci Centrale Universitare (peste drum de Palatul Regal). Curentul electric era transmis, prin LEA (linie electrica aeriana), cu conductori de cupru şi izolatori de porţelan. Era lungă de 3km şi o tensiune de 2kV. Alimenta Palatul Regal din Calea Victoriei, iluminatul exterior al Teatrului National, Grădina Cişmigiu şi Palatul Cotroceni.
Tot în 1882 a fost introdus iluminatul public electric stradal iar după 10 ani a fost construită uzina electrică Grozăveşti. La proiectarea și construcția acestei uzine au avut o contribuție importantă inginerii Elie Radu și Dimitrie Leonida. Uzina electrică de la Grozăvești a avut un rol important și în introducerea primului tramvai electric.
Azi, bătrâna uzină este amplasată pe Cheiul Dâmboviței. Se află în zona centrală a capitalei, gard în gard cu Grădina botanică și aproape de Palatul Cotroceni. În mare parte dezafectată și mai puțin spectaculoasă din punct de vedere arhitectural, ar putea deveni totuși un spațiu urban interesant. Așa cum s-a întâmplat cu galeria New Tate din Londra.
Secolul XX
În primul an al secolului XX, în 1901 o statistică stă mărturie despre evoluția sistemelor de iluminat public. Iată cum arăta aceasta: 3.060 de felinare cu petrol, 990 – cu ulei mineral, 4.000 – cu gaz aerian, iar 200 lămpi cu arc voltaic, adică becuri electrice). Iluminatul public, mult timp un apanaj al zonelor central, se extinde spre zone de margine.
Diferite sisteme de iluminat coexistă în Bucureștiul și după Primul Război Mondial. Într-un recensământ întocmit după Primul Război Mondial, în anul 1923, se arată că Bucureştii aveau 2.398 de străzi din care 1.873 erau c u gaz aerian, 123 – cu petrol, 24 de străzi aveau iluminat electric, alte 5 străzi aveau atât felinare cu gaz, cât şi electricitate, iar 370 – erau în beznă.
O uzină electrică
Deazvoltarea orașului necesită construirea unei uzine electrice și astfel se construiește Uzina Filaret. Uzina a fost pusă in funcțiune in 1908 și dezafectată în anii ’70. Este o clădire Impresionantă din cărămidă roșie, neobișnuit de frumoasă pentru o clădire industrială.
Eleganţa arcurilor de la ferestre, detalii care țin de ornamentica arhitecturală a clădirilor publice din secolul al XIX-lea, frontoanele, toate sunt elemente care îndreptățesc intențiile de valorificare și remodelare a acestei clădiri, așa cum s-a întâmplat cu imobilul Bursei de Mărfuri, aflat în apropiere. Cu toate acestea soarta ei este asemănătoare cu a multor clădiri ce ilustrează evoluția industrială a Bucureștiului. Fiind încă părăsită, clădirea se degradează de la zi la zi. Ne amintim încă o dată de exemplul galeriei New Tate, organizată într-o veche centrală termică și ne gândim că vechea clădire este chiar mai frumoasă și mai interesantă.
Modernitatea
Deși la București preocuparea pentru iluminatul public apare mai târziu decât în alte capitale europene, spre sfârșitul secolului al XIX orașul se situează printre cele mai moderne capitale. Din păcate, epoca comunistă scufundă iarași Bucureștiul în întuneric.
După 1990, există o preocupare constantă de upgradare a sistemului de iluminat și de introducere a unor instalții ecologice. O altă modificare semnificativă constă și în diversificarea sistemelor de iluminat și a obiectivelor.
În trecut preocuparea principală se referea la asigurarea unei lumini corespunzătoare pentru străzi și piețe. Acum aceasta se extinde și asupra unor zone aflate între privat și public cum ar fi stadioane, grădini, parcuri, fațade ale unor clădiri importante. Pentru iluminatul stradal se desfăşoară proiecte moderne precum şi în cazul iluminatului arhitectural al unor edificii simbol. Este aşteptată şi implementarea unor proiecte şi soluţii de iluminat public conform standardelor Smart Cities care aduc şi un plus de siguranţă în circulaţia pe timp de noapte.
Felul în care noi, ca locuitori ai orașului relaționăm cu o fațadă este determinat nu doar de elementele arhitecturale și materialele utilizate. Ci și de lumină, de direcția și culoarea sa.
Aspectul unei fațade se modifică în cursul zilei datorită direcţiei de schimbare a luminii și a diferitelor componente ale luminii difuze și directe. Poate deveni deosebit de spectaculoasă şi atractivă noaptea datorită iluminatului electric.
Maria Alexe