Bucureştiul se pregăteşte pentru a deveni o importantă locaţie turistică: Grupul Accor anunţă lansarea a două noi hoteluri

Anul trecut şi parţial cel în curs au fost nefaste pentru turism din cauza restricţiilor impuse de restricţiile legate de pandemia cu Covid. Industria HORECA a fost una dintre cele mai lovite de criză. Legat şi de schimbările în stilul de viaţă şi a migrării lucrului de la birouri către reşedinţe sau alte locuri multe hoteluri au trebuit să-şi modifice modul de funcţionare. Unele au început să ofere funcţiuni în care lucrătorii să desfăşoare activităţi de birou dar şi cu asigurarea altor activităţi de relaxare şi socializare specifice hotelurilor. Dar aceste lucruri se  întâmplă în ţări occidentale, ca Franţa sau Germania. Din axest punct de vedere, România este atipică iar Bucureştiul se pegăteşte asiduu pentru primirea unui număr mai mare de turişti, inclusiv care călătoresc cu scop de afaceri.

Hotelul Marmorosch Blank

Numai în această lună au fost lansate două hoteluri de capacitate destul de mare în centrul istoric al capitalei. Am anunţat aceste poiecte şi le-am prezentat în publicaţia noastră. Este vorba despre Hotelul Marmorosch Blank având ca locaţie chiar palatul cu acelaşi nume şi o capacitate de 210 camere precum şi Hotelul Moxy Bucharest Old Town situat deasemenea în plin centru istoric al oraşului.

Grupul Accor începe construcţia hotelurilor Tribe şi Adagio

Dar iată că în această lună este anunţată o dublă premieră pentru piața hotelieră din România. Grupul Accor a anunţat în cadrul unei conferinţe de presă organizată la Hotelul Novotel aducerea  în București a hotelurilor Tribe şi Adagio Accor.

Hotel Novotel

Dezvoltatorul proiectului de tip mixed use Nest+ Basarab a prezentat un parteneriat care aduce pe piața ospitalității din România hotelul Tribe Bucharest Basarab și aparthotelul Adagio Bucharest Basarab, împreună într-o singură clădire. Aceste hoteluri se vor deschide în 2024. Locaţia clădirii va fi în cadrul complexului de lifestyle Nest+ Basarab, lângă Podul Basarab, aproape de centru și de toate destinațiile relevante pentru afaceri și divertisment ale orașului. Vor fi la o distanţă de doar 5 minute de mers pe jos de Gara de Nord şi la 6 minute de mers cu maşina la Piaţa Victoriei şi 10 minute de Piaţa Universităţii. Hotelurile  vor fi operate de Accor în cadrul unui contract de management.

Proiectul hotelurilor Adagio şi Tribe

Un lux accesibil

Conform celor prezentate la conferinţă, Tribe este cel mai nou brand de lifestyleal Accor, care se dezvoltă rapid în toată Europa, o experiență hotelieră cu o importantă dimensiune artistică, care îl poziționează ca lider în sectorul luxului accesibil, unde designul este un element-cheie. Noul hotel cu 85 de camere este creat pentru oaspeți și localnici, oferă spații publice, un restaurant, un bar cu terasă exterioară, un perete dedicat produselor proaspete, un spațiu multifuncțional care poate fi împărțit în săli de întâlnire separate și parcare subterană. Mai mult decât atât, conceptul are, de asemenea, o piscină, o zonă de wellness și o sală de fitness scare vor fi accesibile atât pentru oaspeții hotelului, cât și pentru comunitatea locală. Cu un design unic și inovator conceput de designeri recunoscuţi la nivel internațional, o identitate puternică, spații comune deschise, tehnologie de ultimă generațieși servicii accesibile, acest hotel midscale de 4 stele va reprezenta ospitalitatea reinventată, pentru un stil de viață urban complet, în care democratizarea design-ului este elementul central.

Noul aparthotel Adagio va oferi 115 camere și apartamente, un living care funcționează ca recepție și lobby, o zonă pentru micul dejun, spălătorie automată pentru oaspeți și propria parcare privată subterană. Adagio este conceput pentru cei care caută confortul unui apartament cu servicii hoteliere. Adagio este un brand puternic ce oferă un spațiu de locuit mai degrabă decât o cameră de hotel, astfel încât oaspeții să aibă spațiu pentru somn, masă, relaxare și lucru. Brandul Adagio este o soluție perfectă pentru sejururile pe termen mediu și lung: intimitate, autonomie și flexibilitate.