Arhitectura în stilul Art Nouveau în România

Art Nouveau este un stil artistic ce s-a manifestat în arte, design şi arhitectura de la sfârşitul secolului XIX şi începutul secolului XX, deseori fiind privit ca o trecere spre modernismului secolului XX.

Este cunoscut sub mai multe denumiri în funcţie de regiune: Jugendstil în Germania şi Olanda, Secession în Austria şi Ungaria, Stile Liberty în Italia, în timp ce în Spania (în special în Catalonia) se folosea termenul de modernism.

În România, stilul Art Nouveau se regăseşte sub formă de elemente decorative la case în stil eclectic în Capitală şi izolat la unele clădiri din vechiul Regat în timp ce în Transilvania la clădiri în stil Secession, deosebit de răspândit în fostul imperiu Austro-Ungar.

Caracteristici şi scurt istoric

Numele de „Art Nouveau“ provine de la cel al unui magazin din Paris, Maison de l’Art Nouveau, unde se expuneau şi vindeau obiecte de artă realizate în noul stil. Între arhitecţii care au marcat acest stil se numără Hector Guimard, Victor Horta, Henry Van de Velde, Antoni Gaudi, aceştia realizând clădiri emblematice atât arhitectural cât şi decorativ, iar între artişti, în special Gustav Klimt. Casa din Barcelona în stil Secession care a aparţinut Francescăi Morera şi a fost realizată de arhitectul Montaner în anul 1902 este deseori dată ca exemplu cel mai elocvent de casă ce reprezintă stilul nou.

Dar şi Cazinoul din Constanţa (1908, foto debut), adus la stilul Art Nouveau de arhitectul Daniel Renard, precum şi cel de la Sinaia pot fi considerate ca fiind reprezentative stilului. Punctele de maxim în evoluţia stilului au fost reprezentate de expoziţiile de la Paris (1900) şi Torino (1902). Fierul şi suprafeţele mari de sticlă în forme neregulate sunt materialele cel mai des folosite pentru ornamente şi decoraţii.

Art Nouveau poate fi recunoscut datorită liniilor sale curbe, ondulate, de tipul parabolei sau hiperbolei. Toate formele folosite anterior în alte stiluri sunt reconcepute şi redesenate în unele noi ce utilizează stilizat motive existente în natură şi extinzând domeniul natural la orice inspirat de viață, de la ierburi marine la muguri florali și de la formele nevertebratelor, a insectelor în special, la curbele ce se regăsesc în feline și păsări răpitoare. Elemente abstracte, cum sunt texturile de tip „flacără“ sau „scoică“ au fost modernizate şi folosite în locul ornamentelor de tip istoric. De asemenea, arhitecţii au apelat la izvoare noi de inspiraţie (arhitectura populară şi artizanatul local), la materiale noi (fierul forjat, vitraliile, ceramica smălţuită şi colorată).

Designul de mobilier din perioada Art Nouveau este strâns legat de arhitectura clădirilor pe care arhitecții le-au proiectat deseori pentru mobilier, covoare, corpuri de iluminat, chei pentru uși și alte detalii decorative.

Mobilierul este rafinat și scump cu un finisaj fin, de obicei lustruit sau lăcuit, iar desenele foarte complexe, cu forme curbate în timp ce, pentru designul decoraţiunilor, lămpilor, vazelor, etc., Lalique şi Galle sunt cele mai reprezentative exemple.

În România

Pe fondul reformelor din timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza (1859 – 1866) şi al suflului înnoitor adus de Carol I (1866 – 1914), viaţa locuitorilor se îmbunătăţeşte şi în ţară, dar cu precădere în Bucureşti se stabilesc din ce în ce mai mulţi arhitecţi, constructori-antreprenori, meşteri şi negustori străini. Iniţial, aceşti antreprenori cehi, nemţi, dar în special italieni au adus modelele stilistice din ţările lor.

În anii ’70 şi ’80 ajung de asemenea în capitală mulţi furnizori străini de materii prime, mobilier sau utilităţi, atât de necesare modernizării caselor şi construcţiilor. Pe măsură ce protipendada călătoreşte sau are acces la surse de inspiraţie din Occident, precum şi datorită antreprizelor străine ajunse în căutare de lucru pe meleagurile noastre, construirea sau decorarea caselor devine din ce în ce mai elaborată, în pas cu stilurile marilor capitale europene, sunt adoptate stiluri occidentale, la modă în acea perioadă sau elemente de arhitectură occidentală sunt mixate cu arhitectura locală, de inspiraţie orientală.

• 

• 

Astfel apare, alături de alte elemente aparţinând unor stiluri ca neoclasic, eclectic sau neo-renascentist sau maur şi elemente ale stilului Art Nouveau care îşi găsesc exprimarea în special prin noul stil arhitectural iniţiat de Ion Mincu, stilul neo-românesc.

“La sfârşit de secol XIX, stilul arhitectural neo-românesc şi Art Nouveau au aceleaşi premise şi fundamente şi dau naştere în Bucureşti unei arhitecturi originale, vibrante, plină de culoare. Se poate vorbi despre un specific regional Art Nouveau cu influenţe orientale. Unii specialişti consideră chiar că stilul neoromânesc este chiar forma locală a stilului Art Nouveau care, cum am văzut, are diverse reprezentări, forme şi denumiri în diferite zone. Caracteristice sunt frizele pictate cu frunze şi flori ca în arta brâncovenească, medalioanele şi butonii din ceramică smălţuită şi colorată, arcadele în formă de acoladă, cartuşele şi reliefurile decorative“ (Cristina Iosif, Unknown Bucharest).

• 

• 

Pentru uşa de la intrare a caselor în stil neoromânesc s-a apelat deseori la soluţia cu fier forjat decorată cu elemente aparţinând stilului Art Nouveau. În general, însă, astfel de elemente de arhitectură nu sunt uşor de identificat pentru un ochi de nespecialist.

Îi suntem datori Cristinei Iosif pentru „descoperirea“ de case în stilul Art Nouveau în Bucureşti şi a altor bijuterii arhitectonice mai puţin sau deloc cunoscute, precum şi lui Valentin Mandache, care a realizat tururi ghidate „Case de epocă“ şi pe tema stilului Art Nouveau, identificând nu numai clădiri aparţinând stilului (un excelent exemplu, proiectul de renovare a unei clădiri la Chişinău, str. Puşkin), ci şi elemente – ornamente, accesorii, etc. Astfel de elemente se pot regăsi la poartă, uşa de la intrare, clanţe, placa ornamentală a broaştei, feronerie balcon, ferestre, scări, balustrada scărilor, inscripţii pe faţade, decoraţii ale ferestrelor, coloanele, etc.

Din păcate, aşa cum remarca şi Valentin Mandache, apelarea la soluţiile de ventilare cu aparate de aer condiţionat şi înlocuirea ferestrelor originare cu tâmplărie din lemn cu cele de tip termopan la casele vechi au făcut să dispară multe dintre aceste elemente deosebite care dădeau valoare caselor. Asemeni tururi ghidate cu solidă documentare istorică şi tehnică au realizat şi Asociația Istoria Artei în colaborare cu O.A.R.

În Bucureşti, printre cele mai frecvente exemple de clădiri în stil sau cu elemente ale stilului Art Nouveau se numără Casa Lahovary (Ion Mincu), Casa istoricului Ionescu Gion de lângă biserica Lucaci (Ion Socolescu), Casa Lipatti, Şcoala Centrală (Ion Mincu), Mânăstirea Stavropoleos (galeria incintei) (Ion Mincu), precum şi alte case din diferite zone şi cartiere centrale (Calea Călăraşi, zona Moşilor Vechi, Strada Eminescu, etc.), biserici (Amzei, Boteanu, Biserica Rusă), etc.

Un exemplu clasic

Casa Lahovari a fost realizată de Ion Mincu în anul 1886, la solicitarea generalului Iacob Lahovary, fiind considerată prima construcție semnificativă ridicată în stil neoromânesc şi prin care arhitectul şi-a formulat un stil arhitectural care se va regăsi în majoritatea proiectelor sale ulterioare. Casa, monument de arhitectură, prezintă şi elemente distincte de Art Nouveau.

Fațada este realizată asimetric şi este decorată cu elemente ale arhitecturii populare: ceramică colorată și smălțuită, coloane din lemn asemănătoare coloanelor clasice, arce în acoladă frântă. Elementul central al casei e susținut de aripile laterale ale fațadei care prezintă câte două ferestre. Ceea ce oferă o atmosferă rustică, specifică caselor populare românești din secolul al XV-lea, este pridvorul amplasat deasupra falsei intrării în pivnița casei, dar și o serie de alte elemente cum ar fi: butoni proeminenți și smălțuiți, friza realizată din teracotă roșie-verzuie, streașina lată și ridicată. În interior plafonul este realizat din stuc care imită lemnul. Pentru construirea casei s-au folosit cărămida, tencuială cu mortar de var, ceramică smălțuită colorată, lemn, tablă, iar ca tehnici s-a folosit zidăria portantă, planșeele, șarpantă din lemn și stâlpi din lemn.

Case în stil Art Nouveau în ţară, Vila de la Brezoi

Situată în plin centrul oraşului Brezoi, vila care poartă numele oraşului  Foto: Artlight Concept a fost construită în anul 1905 într-un aparent stil neoclasic,  multe elemente, între care decoraţii, accesorii (feroneria), arta (cu motive inspirate din natură), purtând însă în mod evident amprenta stilului Art Nouveau, varianta  Seccesion.

Alterările specifice “secession” se întâlnesc şi la arhitectură, la  coloanele  exterioare şi  la  acoperirea  de  turn  şi  lucarne.

Casa Lescovar

Francisc Lescovar a fost unul dintre marii antreprenori de construcţii din Constanţa, pe o perioadă de două decenii de la începutul secolului XX.  De numele său se leagă numeroase imobile de reşedinţă, printre care şi Zambaccian precum şi alte construcţii importante, lucrări de modernizare a oraşului Constanţa.

Casa care îi poartă numele, o vilă impozantă,  a fost construită în anii 1913-1914 în stil eclectic pe o locaţie situată întrre Hotel Palace şi Cazino, fiind realizată în colaborare cu arh, E.P. Goué  care a realizat şi Hotelul Palace. În mixul de stiluri al Casei Lescovar  se pot distinge şi numeroase elemente de Art Nouveau.

Stilul Secession transilvan

În Transilvania şi Banat, parte a Imperiului Habsburgic până în 1918, arhitectura  a fost substanţial influenţată de stilurile care s-au impus la Viena  şi Budapesta, respectiv baroc şi ”Secession” . Raluca Alexandra Popescu  în lucrarea “Arhitectura în Transilvania şi Banat  la început de secol XX  consideră două tendinţe importante arhitecturale.

“O primă direcţie, cea timpurie şi mai răspândită, se leagă de influenţa notabilă a stilului budapestan ilustrat de Lechner Odon. Arhitectura ghidată de această orientare se recunoaşte după stilul ”Secession” folclorizat, exuberant şi decorat. Aticurile festonate, tratarea ancadramentelor, reliefurile de faţadă, grafica grilajelor şi parapetelor pune în operă o profunzime de linii curbe şi elemente vegetale. Tradiţia meşteşugărească (în prelucrarea artistică a fierului şi lemnului, ceramica de construcţie smălţuită, pictura murală, mocazic decorativ sau mobilier) şi atelierele meşteşugarilor de artă vor introduce în stilul Secession transilvan mai ales elemente tipice de broderie. O a doua direcţie, mai târzie în ordine temporală şi cea mai interesantă, se leagă de formularea unui stil transilvan în arhitectură” de influenţă Art Nouveau şi spiritul regional.

Primăria oraşului Târgu Mureş

Edificiul iniţial conceput pentru primăria oraşului este o lucrare de mari proporţii realizată prin parteneriatului arhiecţilor orădeni Komor şi Jakab. Opera acestor doi arhitecţi marchează devenirea contemporană a unor oraşe ca Oradea şi Târgu-Mureş şi este esenţială pentru exprimarea şi definitivarea vocabularului stilistic al Secession-ului transilvan. Tratat ca un volum autonom, de dimensiuni ample, programul de palat comunal este realizat printr-o compoziţie simetrică pe două axe dezvoltată pe orizontală, subliniată de intervenţia cromatică. Ornamentarea sobră din exterior cu ceramică policromă şi stucatura cu motive folclorice dominată de motivul geometric şi cromatică vie este contrabalansată de un interior extrem de încărcat.

Secesionismul orădean

La Oradea arhitecţii care au activat în noul stil au fost colaboratorii lui Lechner, Komor Marcell (1868-1944) şi Jakab Dezső (1864-1932) sau Bálint Zoltán şi Jámbor Lajos, dar prima clădire secession a fost casa Sonnefeld în 1899, proiectată de Spiegel Frigyes.

În 1903 şi 1904-1905 s-au ridicat casele avocatului Adorján Emil proiectate de Komor şi Jakab şi executate de antreprenorul Sztarill Ferenc. În aceeaşi perioadă (1902-1903) Bálint şi Jámbor proiectaseră Palatul Füchsl ridicat de inginerul Rendes Vilmos. Ambele clădiri au faţade cu cornişe curbilinii, iar la casa Adorian se regăsesc şi ferestrele în plin cintru specifice lui Lechner, împreună cu o decoraţie bogată realizată în tencuială.

O altă clădire reprezentativă pentru secesssionul orădean este palatul Ullman. Clădirea a fost construită în anul 1913 după planurile arhitectului Lőbll Ferenc. Construită în stilul secessionului vienez clădirea cuprinde trei etaje ridicate pe un parter înalt şi o mansardă. În decoraţia exterioară a faţadei se pot descifra elemente caracteristice artei sacre iudaice: menora (sfeşnicul cu şapte braţe) străjuită de doi lei precum şi de numeroase motive florale şi geometrice. Parterul a fost placat cu plăci de faianţă verde-albăstruie.

Dar Ansamblul arhitectual ”Vulturul Negru” este clasat printre cele mai importante şi complexe arhitecturi în stil Secession din Transilvania.