Greşeli la reabilitarea caselor vechi: două case frumoase pe strada Popa Tatu

Nu este uşor să reabilitezi o casă veche. Cu atât cu cât are mai mulţi ani vechime şi cu cât are mai multe decoraţii. Desigur că cel mai bun lucru este o consolidare, dar aceasta este foarte costisitoare şi greu de realizat. Tencuielile caselor vechi au şi ele o viaţă iar vântul, praful, diferenţele de temperatură, le degradează cu trecerea anilor. Încep să se desprindă şi să cadă, devenind un pericol pentru trecători. Şi această lucrare este costisitoare, necesitând schele şi şantiere. Sunt şi lucruri care se pot face mai uşor şi să aducă atât un plus estetic dar, mai cu seamă, funcţional. Este vorba în primul rând de confort precum şi de creşterea eficienţei energetice.

Centrală termică nouă

Casele şi blocurile interbelice sau chiar mai vechi aveau un sistem de încălzire cu sobe sau instalaţie cu injector de păcură. În ultimile decenii, acestea au trecut la încălzirea cu gaz metan. Acum sunt centrale noi şi mai performante iar dacă este vorba de apartamente, desigur că soluţia pentru confort este de montat o centrală pentru fiecare apartament. De altfel, foarte mulţi au şi mers pe această idee. Din păcate foarte puţini proprietari au apelat în cazul acestor lucrări de montaj la o consiliere din partea unui designer de interior. Este necesară montarea unor noi ţevi care să transporte apa caldă  în calorifere iar acestea nu vor mai fi îngropate în pereţi, ci vor fi la interior. De aceea,pentru alegerea materialului, a traseului ţevilor precum şi o decizie privind caloriferele, este bine un sfat din partea un designer, deoarece în multe cazuri, apartamentele au o arhitectură specială şi o anumită configuraţie. În acest caz se poate chiar regândi şi moderniza întregul design al spaţiului. Ţevile de plastic la vedere nu se vor potrivi cu designul de interior şi nici caloriferele (noi) ieftine din tablă. Pentru ţevi, o posibilitate este de a fi trecute pe sub parchet. Deasemenea, ţevile din cupru pot fi o soluţie când sunt la vedere, acest material fiind la modă şi putând da o notă de stil industrial, atunci când se potriveşte cu designul de interior. În ceea ce priveşte caloriferele, există posibilitatea de a se păstra cele originare din fontă (dacă au fost bine întreţinute şi curăţate), ele putându-se revopsi, tot la sugestia designerului. Desigur se poate apela la calorifere noi şi tot designerul va putea oferi idei, mai ales că există soluţii pentru calorifere decorative.

Schimbarea tâmplăriei

Este ştiut că deschiderile vitrate pot produce pierderi considerabile de căldură. Casele şi apartamentele vechi au o tâmplărie din lemn, unele ferestre sunt prin arhitectura lor adevărate opere de artă. Dar acest material lucreză în timp şi ramele nu mai etanşează suficient.

Foarte puţini proprietari întreţin corect această tâmplărie (care este concepută ca să se potrivească perfect stilului casei), în acest caz ele putând rezista lesne peste un secol. Se ia deseori decizia de înlocuire a ferestrelor vehi din lemn cu unele noi, eficiente din punct de vedere energetic, în special datorită geamului de tip termopan. Este de remarcat că, în majoritatea cazurilor, ferestrele din PVC (soluţia recomandată deobicei şi ca fiind cea mai comodă) nu se potriveşte de fel cu arhitectura clădirilor vechi. În multe cazuri întregul stil arhitectural al clădirii are de suferit. Dacă clădirea avea ferestre cu desen special, cu rame rotunde sau ovale, se poate vorbi de o adevărată mutilare a casei, cum se poate vedea cel mai bine în cazul caselor din lemn de la Predeal sau Sinaia, de exemplu. O altă greşeală care se face la înlocuirea ferestrelor vechi este alegerea unora de culoare albă, acestea fiind şi mult mai ieftine. La fel, casa este complet mutilată.

Nici închiderea balcoanelor, conducând şi ea la eficientizarea energetică a clădirii şi asigurând un spaţiu interior suplimentar, nu este o soluţie corectă. Arhitectul a proiectat în acest fel clădirea cu balcoane iar acestea au rolul lor estetic şi oferă locatarilor un contact direct cu mediul exterior. Închiderea îngreunează deasemenea şi structura de rezistenţă a construcţiei. Pe de altă parte, există şi o ironie: în timpul perioadei comuniste, închiderea balconului era o contravenţie iar acum pentru aceeaşi construcţie primeşti recomandarea din partea autorităţilor să îţi închizi balconul.

Aer condiţionat

Casele şi blocurile vechi erau dotate cu jaluzele exterioare sau obloane din lemn. Era cea mai bună metodă de a păstra răcoarea la interior pe timpul verilor călduroase. Din păcate, jaluzelele trebuiesc şi ele reparate şi întreţinute periodic iar acum cei care făceau aceste lucruri au dispărut cu totul-Astfel, mulţi proprietari apelează la aparate de aer condiţionat. Este de-a dreptul intolerabil că inclusiv în cazul imobilelor noi construite este folosită această soluţie iar în cazul imobilelor vechi putem vorbi de deterioare completă a esteticii faţadelor.

Este bine de menţionat că în ţări cu arhitectură veche soluţia nu este acceptată. La Roma nu vom vedea astfel de aparate care strică faţadele, în schimb, toate ferestrele sunt prevăzute cu obloane care se integrează perfect în arhitectura clădirii. În plus, unităţile destul de grele, fixate pe pereţii faţadelor reprezintă deasemenea un pericol mai ales când sunt fixate pe o izolaţie de polistiren, la un eventual cutremur putându-se lesne desprinde.

Desigur, dacă o protecţie termică nu este suficientă, se poate adopta soluţia de ventilare cu recuperare de căldură, mai costisitoare dar mult mai sănătoasă şi eficientă termic.

Izolaţia cu polistiren

Imobilele vechi, indiferend de stilul arhitectura, neoromânesc, eclectic, Art Nouveau, neoclasic sau Art Deco se caracterizează prin decoraţiile faţadelor. Aceasta se întâmplă chiar şi în cazul caselor mai modeste. Eficientizarea energetică a clădirilor vechi este un deziderat al momentului, în special datorită creşterii actuale a facturilor cu energia. În România soluţia folosită pe larg este cea cu polistiren iar eventualele decoraţii de pe faţade dispar complet. Dragoş Dogaru menţionează că o mulţime de frumoase decoraţii de exterior zac sub aceste izolaţii.

Am ales două frumoase case vechi de pe strada Popa Tatu, dintre cele mai bine întreţinute, cu splendide decoraţii, la care se pot observa din păcate şi greşeli dintre cele prezentate în acest material, la amenajarea lor, dar acestea se pot observa la tot pasul..

Foto: Ion Diamandi