Familia cu doi copii a hotărât să se mute din vechiul apartament într-unul mai modern și mai mare de patru camera. Astfel a achiziționat un apartament în complexul One Cotroceni Park realizat de binecunoscutul dezvoltator One United Properties, recunoscut prin calitatea lucrărilor pe care le execută.
Amenajări suplimentare
În suprafață de 110 mp, apartamentul a fost livrat la cheie. Desigur urma decorarea interiorului. Dar cum mai toți proprietarii doresc o personalizare a locuinței și eventual o îmbunătățire a funcționalității în funcție de nevoile proprii precum și a aspectului estetic, familia a apelat la serviciile designerului Maria Dulhan.

Apartamentul finalizat, proiect Maria Dulhan
Alegerea s-a datorat nu numai bogatei experiențe pe care aceasta o avea ci și prin faptul că familia mai avusese și în trecut colaborări de succes cu respectivul designer. De altfel, chiar acesta a menționat faptul că “în toate proiectele am fost permanent pe acceeași lungime de undă”.


Baia
Lucrările de amenajare au durat circa 4 luni și au implicat o serie de modificări structurale și de finisaje, separarea zonelor pentru părinți și copii, îmbunătățiri funcționale precum și realizarea de aranjamente și mobilări.


Detalii amenajare apartament
O primă modificare a fost realizată la rețeaua electrică și sistemul de iluminat – cabluri, poziționări de prize (de exemplu la patul matrimonial pe care familia îl dorea la perete), lămpi (lampă cu cristale în living și dormitorul matrimonial care oprește energia și o difuzează organizat).

Amenajare dormitor matrimonial
S-a umblat și la pereți (finisajele în baie pentru a înlătura monotonia tuturor pereților cu acceași faianță) precum și la tavan la care s-a realizat o scafă pentru leduri. Pentru a nu micșora spațiul, la bucătărie s-a realizat o închidere cu ușă de sticlă care asigură astfel o continuarea spațiului și un flux vizual.


Bucătăria este separată de dining și living cu o ușă din sticlă
Deoarece apartamentul nu excela în spații suficiente de depozitare, debaralele au fost înlocuite cu dulapuri cu oglinzi care dau și impresia unui spațiu mărit. O îmbunătățire semnificativă s-a realizat prin izolarea fonică a apartamentului, foarte necesară în cazul construcțiilor noi și a zgomotului urban în creștere.
Design interior cu atmosferă caldă
Desigur că un apartament mare, cum este și cel în cauză, chair fiind dotat cu toate accesoriile și finisat complet este destul de rece. În cazul de față acest aspect era pregnant în special datorită open space-ului în mărime de 40 mp. Era deci necesar un design de interior cald care să facă acest interior mai prietenos.


Open space – living și dining
Chiar în soluționarea acestui aspect designerul Maria Dulhan posedă o expertiză specială prin realizarea de spații scenografice. Deoarece apartamentul excela în linii drepte, aceasta a propus mai multe linii curbe precum și intervenții pe pereți. “Răceala” din open space daorată în special mărimii sale a fost rezolvată prin intermediul unei fragmentări pozitive. Practic un riflaj realizează o semicompartimentare iar fotoliul din fața sa este cu privirea la șemineu. Atmosfera este încălzită de o lampă de podea cu abajur precum și de o lucrare de artă de dimensiuni mari. Mobilierul este de calitate, cum este cazul canapelei de la Rovere.

Dormitorul matrimonial

Bucătăria
ncăperea destinată dormitorului matrimonial este de dimensiuni foarte mici și în acest caz s-a apelat la nuanțe de bej pentru a nu încărca spațiul și la oglinzi pentru mărirea sa.
O atențe specială a fost acordată camerelor copiilor, băiat și fată.

Pentru camera băiatului au fost folosite culori serioase, cu nuanțe de albastru și verde care asigură un sentiment de liniște și oferind bazele unei dezvoltări armonioase. În amenajare a fost introdus și galbenul solar petru energizare și stimulare, în timp ce lampa de tavan induce un sentiment sportiv.

În cazul camerei fetei s-a mers pe ideea dezvoltării personalității feminine și a sensibilității. Astfel s-a folosit o gamă de rozuri pudră și nuanțe pastelate.
You may also like
-
Albul impunător, Institutul Pantone a decis culoarea anului 2026
-
Clădirea ASE din Piața Romană redevine un adevărat palat în urma renovării
-
Anuala de arhitectură, amenajări interioare – între contemporan și tradițional
-
Mai multe amenajări în stil bohemians
-
Tendințe – stilul bohemians adoptă elemente hippie