Dacă este la Timişoara şi este o casă glam atunci sigur că amenajarea aparţine designerului de interior Corina Săftescu care a semnat designul pentru zeci de astfel de case în această zonă. Desigur, ca să se preteze la o amenajare de acest fel, casa trebuie să îndeplinească anumite condiţii iar cea despre care vorbim, cu parter şi etaj are un living care măsoară 48 de metri pătraţi plus diningul de 16 metri pătraţi.
Idei şi soluţii glam
Este interesant cum a reuşit designerul să imprime efectul de glam în casă, aşa cum a fost dorinţa proprietarilor.
În primul rând dimensiunile generoase ale încăperilor au permis o bogăţie de obiecte decorative astfel încât să nu dea senzaţia de spaţiu înghesuit iar decoraţiile şi obictele de artă să aibă spaţiu suficient ca să fie puse în valoare.
Forma dreptunghiulară a livingului a permis inserarea a două corpuri decorative pline cu obiecte de decor. Pereţii şi canapeaua sunt în culori deschise şi moi astfel ca să creeze fundalul perfect pentru a fi puse în evidenţă mobilierul şi decoraţiunile ale căror detalii metalice aurii revin obsesiv, ceea ce şi imprimă caracterul glamur.
Astfel de detalii se regăsesc, de exemplu, ca inserţii la canapea, ramele oglinzilor şi a mesei de cafea, mânerele pieselor de mobilier, robinetăria de la baie, corpurile de iluminat şi practic în componenţa majorităţii obiectelor decorative.
Accente de culoare
O altă modalitate de a imprima glamur este realizată prin notele şi accentele de culoare, de multe ori alese în contrast. Deosebim astfel un accent de maro închis în cazul pieselor de mobilier, tâmplăriei ferestrelor precum şi pardoselii dar şi cel de albastru puternic, nuanţa favorită a designerului, care se regăseşte la fotolii şi revine deseori în cazul picturilor care împodobesc pereţii. O notă specială este dată de o decoraţiune originală metalică cu accente aurii şi model de tip zale care decoorează peretele din dining.
Deschiderile vitrate de dimensiuni mari din living au vedere înspre vegetaţia crescută ce împrejmuieşte casa, contribuind la rândul său la accentuarea decorului şi a legăturii cu exteriorul. Bogatele draperii au rol doar de decor, nu se trag niciodată, lăsând lumina naturală să pătrundă din abundenţă
.
Mobilierul, provenit de la diverşi producători – Rovere, Luxxoro, Eicholz, nu păstrează o anumită linie, fiecare piesă având în sine o valoare şi împreună realizând o combinaţie armonioasă. Corpurile le iluminat de la Primalighting Arad completează perfect decorul glam, ca şi covoarele de la Luxxoro. De altfel, acest decor se regăseşte şi în celelalte funcţiuni ale casei: băi, dormitoare, bucătărie.
You may also like
-
Noile colecţii GESSI aduc Haute Couture în băile contemporane din România
-
Festival de vehicule retro în centrul Capitalei
-
Întâlnire de gradul 3 în standul Sophia
-
Apartament vechi de 35 de metri pătraţi amenajat în stil industrial
-
Amenajările în stil bohemians şi cele maximaliste, cele mai frecvente abordări în designul de interior