Graffiti – strada ca o simeză

Din ce în ce mai mult, strada se transformă în display pentru o formă de artă destul de controversată: graffiti-ul. Deşi de multe ori este considerat un act de vandalism, acesta are rezultate pline de valenţe estetice, mai ales că uneori se implică şi artişti consacraţi, iar scopul său este acela de a comunica anumite mesaje.

Din punct de vedere istoric, graffiti-ul a apărut într-o primă etapă sub forma unor inscripţii pe vasele de ceramică, pe piatră, în temple sau pe zidurile unor aşezăminte. Odată cu evoluţia societăţii umane, această modalitate de comunicare a devenit mai complexă, acoperind mai multe domenii. Mărturie stau, în diferite colţuri ale lumii, desene, anunţuri, declaraţii de dragoste sau lucrări de artă.

Astăzi ne întâlnim cu graffiti-ul în fiecare zi: în staţiile mijloacelor de transport, pe zidurile clădirilor sau chiar în locuri neobişnuite. A devenit o formă de artă urbană. Asociat cu evoluţia culturii hip-hop, el a fost prezent şi în cea rock şi, de asemenea, şi-a făcut simţită prezenţa în generaţia boom-ului jocurilor video, marcând ca o reţea de socializare revolta artistică a mai multor generaţii.

Graffiti-ul este folosit cu succes atât în amenajările interioare private, cât şi în cele publice

Liber, unic sau cu şabloane, graffiti-ul este folosit cu succes atât în amenajările interioare private, cât şi în cele publice.

Poate fi văzut în toată lumea, uneori ca o expresie de protest politic, alteori ca o reclamă inedită. Are şi o latură mai puţin plăcută, fiind o modalitate de marcare a teritoriului unui grup, dar reprezintă şi o formă de expresie artistică.

Cu siguranţă însă că îşi atinge întotdeauna scopul, acela de a atrage atenţia într-un mod spectaculos. Paleta sa cromatică jonglează între un dialog auster alb-negru şi o feerie de nuanţe solare, strălucitoare, cu imagini dintre cele mai inedite. Mai nou, pot fi admirate şi compoziţii tridimensionale, care taie respiraţia privitorului.

Şcoală de graffiti

Lucrurile au mers înainte şi, dacă la început graffiti nu era văzut cu ochi buni, acum a început să fie privit şi serios.

La Viena, malurile Dunării sunt pline de graffiti. Dar grafica se schimbă continuu. Administraţia locală a permis unor echipe de profesori de graffiti să însoţească clase de cursanţi care, sub îndrumarea dascălilor să realizeze şi să se perfecţioneze în astfel de lucrări.

Profesorii sunt pregătiţi şi cu instrumente şi materiale de lucru, astfel încât elevii să poată şterge desenele, pereţii fiind stfel pregătiţi pentru următoarea serie de elevi.

Dar însăşi lucrările graffiti au evoluat, artiştii căutând să integreze grafica în contextul real al mediului înconjurător.

O adevărată Artă a Străzii poate fi judecată legat de cum se potrivesc şi decorează temele abordate clădirile pe care sunt expuse precum şi cum sunt integrate ruine de clădiri cu ajutoul graffiti-urilor.

Câteva imagini din Barcelona sunt elocvente prin imaginaţia şi creativitatea artiştilor care au creat aceste opere.

În slideshow-ul de mai sus se observă inventivitatea artiştilor care au reuşit să realizeze o excelentă “conlucrare” între grafică, arhitectură şi natură.

Şi în România a prins contur această formă de expresie artistică, mulţi artişti contemporani venind din acest domeniu şi dovedindu-şi incontestabilul talent şi creativitatea. Lucrările lor se află pe cea mai generoasă simeză, strada.

Tehnica de realizare presupune spray-uri cu vopsea colorată şi foarte multă imaginaţie.

Intersecţia străzilor Berzei cu Ştirbey

Un exemplu de realizare de artă urbană graffiti este intersecţia străzilor Berzei cu Ştirbey, unde a existat o clădire în stil Art Nouveau, care, din nefericire, a fost demolată. Ca o ironie a sorţii, aici a înflorit cumva o alveolă de creaţie.

Multe dintre clădirile valoroase ale Capitalei au dispărut. Iar în locul lor, de multe ori, nu s-a construit nimic sau au crescut vertiginos imagini brutale ale ceea ce cu greu numim construcţii moderne. Însă cineva a simţit nevoia să protesteze. Este vorba despre tinerii artişti, contestaţi uneori, dar care au materializat un gând frumos.

Aspectul trist al imobilului dat ca exemplu în rândurile de mai sus a fost reconsiderat. iar în urma concursului IRONLAK BBQ BURNNER BUCHAREST, artişti precum Allan Dalla, Mr. Kero, Pisica Pătrată, Irlo, Nego, Lux, Sweet Damage, Dubios 21 au realizat câteva lucrări minunate. Notabil este şi faptul că, în aceste imagini suprarealiste în stil grafitti, ei au reuşit să integreze şi elementele prezente în decor, precum o bancă sau un transformator.

Strada ca muzeu în aer liber este mereu ofertantă. Poate că ar trebui să nu mai considerăm graffiti-ul ca un exemplu de artă ce trebuie ignorată. Ci să îi acordăm atenţia cuvenită şi să îi păstrăm un loc în admiraţia şi respectul nostru. Pe mulţi dintre aceşti adevăraţi protestatari îi vom întâlni în marile muzee ale lumi. Acest lucru s-a întâmplat deja cu Jean Michel Basquiat sau Keith Haring.

La intersecţia străzilor Berzei şi Ştirbei, chiar pe colţ, acolo unde începe panta, se găsea în urmă cu câţiva ani o cel puţin interesantă casă de dimensiuni apreciabile într-un stil Art Nouveau.

În timpul comunismului a fost transformată în policlinică. Deşi nu arăta chiar rău şi nu dădea semne vizibile de structură periculoasă (nu-mi aduc aminte să fi avut însemnul “bulinei roşii”), deşi nu pare că în acel loc s-ar fi lărgit carosabilul (nu s-au mai făcut demoări în proximitate), a fost totuşi demolată.

În locul clădirii a rămas o zonă liberă cu iarbă, un transformator cu dimensiuni apreciabile, un copăcel, o bancuţă, semn, cred, că nu se va construi aici ceva în curând. Desigur a rămas, însă, şi aspectul dezolant şi trist al calcanelor vechi, al resturilor de pereţi şi cărămidă, părţi de construcţie rămase, pământ gol, copăcei şi buruieni crescute aiurea pe aceste ruine.

IRONLAK BBQ BURNER BUCHAREST

A fost însă o iniţiativă extrem de curajoasă în urmă cu câţiva ani. Aceea legată de organizarea unui concurs IRONLAK BBQ BURNER BUCHAREST, în care artişti – Allan Dalla, Mr. Kero, Pisica Patrată, Irlo, Nego, Lux, Sweet Damage, Dubios 21 – au realizat incredibile desene suprarealiste în tehnica/stilul grafitti.

Imaginea dezolantă a fost transformată într-un adevărat spectacol de artă urbană. Este asemănător (dar desigur mult mai mic) cu muzeul Hundertwaser de la Viena, mai ales că tot acest decor este legat intrinsec de faptul că acolo locuiesc oameni. Imaginile grafice sunt plasate inclusiv pe părţi de faţadă şi balcoane.

Folosindu-se din plin simbolistica, o paletă puternică de culori precum şi alăturările cu elemente naturale (resturi, ziduri căzute, cărămizi, plante etc), practic fiecare imagine detaliu poate fi asemuită cu o operă de artă avangardistă. Nu au “scăpat” nici gardurile, nici băncuţa şi nici transformatorul.

Foto: Shutterstock, Pinterest, Ion Diamandi