Din nou despe casa Nanu Muscel

S-a scris mult despre Casa Nanu Muscel din Piaţa Romană, cunoscută şi sub numele de Vila de la ASE, despre proiectul său de renovare în asociaţie cu construcţia unui hotel nou, modern, plasat în imediata sa apropiere, reprezentând un fundal al acestei case. În urmă cu un an şi jumătate, vechea casă care marca şi aşa arhitectura Pieţei Romane, alături de mai multe case istorice remarcabile, intra în faza finală a consolidării şi renovării. Acum, exteriorul şi faţada sunt la vedere intrând deci de peste un an în urbanistica locului. Dacă, aşa cum am spus, s-au făcut multe comentarii referitoare la acest proiect în care şi arhitecţii şi-au spus părerea, astăzi nu mai ştim nimic în legătură cu subiectul.

Faţă de ce scriam în urmă cu un an şi jumătate, a fost realizat sistemul de iluminat arhitectural alături de câteva retuşuri ale bogatei decoraţii de exterior, astfel încât casa în sine arată bine în timpul nopţii. Este însă de mirare că în zona curţii nu se simte nici o mişcare, semn că nici un şantier nu desfăşoară activităţi. Poarta curţii este încuiată.

Casa înainte de renovare – exterior şi interior

Desigur, aşteptam cu deosebit interes intrarea casei în circuitul economic (proiectul prevedea organizarea de expoziţii de artă contemporană şi o cafenea), mai ales că interiorul, cu tavanul său pictat, este remarcabil. Deasemenea şi hotelul. Aşteptăm deci din partea jurnaliştilor să descopere ce se întâmplă cu acest proiect. În ceea ce proveşte arhitecţii şi urbaniştii, aceştia au semnalat multiplele nereguli şi încălcări ale legislaţiei legate de acest proiect. Ba chiar caz de corupţie. De aceea, ne vom limita doar la câteva comentarii şi observaţii ale unui cetăţean obişnuit.

Dacă, aşa cum am spus, noaptea casa renovată la exterior arată bine, în timpul zilei se poate observa clar cum aceasta a fost încadrată într-o ramă.

Este o soluţie efectiv nereuşită, vila cu frumoasa ei arhitectură necesită spaţiu în jurul său şi nicidecum expunerea ei ca o insectă într-un insectar. Şi fundalul pe care casa se proiectează – faţada noului hotel, reprezintă o alegere total neinspirată.

Proiectantul ne asigura că a gândit mult culoarea faţadei hotelului şi a făcut, cu avizul proprietarului, o alegere excelentă. Culoarea aleasă este într-adevăr una foarte modernă, metalică, maro ruginiu. Dar poate că investitorul şi proiectantul nu au ştiut că mai important este cum se potrivesc culorile. Culoarea faţadei vilei şi această culoare de fundal se potrivesc ca nuca în perete.

Foto: Ion Diamandi

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *