????????????????????????????????????

Modern şi tradiţional într-un singur proiect

O casă nouă ar trebui să ne spună ceva, și când spunem că ar trebui să ne spună ceva de obicei ne gândim la mai multe lucruri. Ne gândim la prima impresie pe care ne-o crează și care ar trebui să fie una bună sau foarte bună. Apoi ne gândim la locul în care este ea amplasată și cum se integrează acelui loc. Apoi ar trebui să spună ceva despre proprietari, despre identitatea lor exprimată prin intermediul acelei case, așa cum o haină sau o mașină ar trebui să spună ceva despre cel care o poartă (sau cel puțin așa ne dorim).

Casa pe care v-o prezentăm s-a născut din dorința unor oameni maturi (în jur de 50 ani) care și-au dorit să aibe o casă de vacanță în viitorul apropiat și o casă a bunicilor în momentul când se vor retrage din activitate și din lumea ”dezlănțuită”. Au avut și un avantaj, terenul moștenit într-o zonă superbă, printre dealuri și păduri, aproape de Slănic Prahova.

Această familie și-a dorit să aibe o casă confortabilă în acord cu modul de viețuire modern, cu funcțiuni și spații suficiente care să le acopere nevoile, și care să arate în stilul tradiţional din zonă. Deci, tradițional și modern într-un singur proiect!

Dorinţa fiind  în primul rând  ceva tradiţional, au apelat la arhitectul Adrian Păun, care avea multe proiecte de casă în stil tradiţional şi o mare experienţă în realizarea de astfel de case. În plus, acesta era mare iubitor de case de acest fel şi de stilul de viaţă propus de aceste case, la fel, de altfel, ca şi viitorii proprietari. Acesta şi-a îndemnat clienţii să aleagă frumosul, valoarea, şi identitatea.

Stilul particular ales a fost cel tradițional al unor case prahovene chiar din zonă respectivă. Alegerea a fost determinată şi de faptul că proprietarii s-au informat despre detaliile şi construcţia acestor case  dintr-un articol de pe site-ul www.case-frumoase.ro, autor fiind însuşi arhitectul Adrian Păun.

Casele tradiţionale prahovene

Aceste case sunt caracterizate prin verandă/prispă pe una sau două laturi, cu un accent volumetric al acestei verande pe unde de obicei se face accesul, cu stâlpi, balustrade, grinzi și florărie specifice.

Dimensiunile acestor case sunt reduse, ceea ce se potrivea şi cu  terenul avut la dispoziţie care nu oferea nici el prea mult spațiu de desfășurare. Astfel, pentru a acomoda toate camerele solicitate de clienți, arhitectul a creat o mansardă în care a ”ascuns” trei dormitoare, lăsând la parter o zonă de zi mai generoasă și un dormitor pentru zilele când vârsta nu mai permite de alergat în sus și în jos pe scări.

Revenind la ideea inițială de casă tradiţională, s-a căutat includerea în arhitectura casei a unei sinteze a celor mai frumoase elemente de arhitectură locale. La mansardă au fost folosite lucarnele iar ferestrele sunt protejate atât faţă de razele toride din timpul verii cât şi de frigul din timpul iernii cu frumoase obloane din lemn.

O notă aparte, specială, este dată de finisajul  lemnului din care a fost realizată veranda, acesta fiind sculptat în superbe motive foclorice .De altfel, decorul din lemn predomină atât la exterior cât şi la interior. Tâmplăria, piesele de mobilier de pe verandă dar şi o parte din cele de interior sunt din lemn iar ca soluţie de pardoseală a fost aleasă duşumeaua.

Casă tradiţională dar eficient energetică

Astfel a rezultat o casă ce impresionează prin frumusețea ei în mod particular și prin frumusețea arhitecturii zonei în sens mai general. Această arhitectură exprimă și o anume identitate, anume cea de grup, mult mai importantă, mai puternică și mai expresivă decât cea individuală.

Ce este deosebit de interesant este faptul că deşi în stil tradiţional sută la sută, casa este foarte modernă, având şi o eficienţă energetică mare. Soluţia prin care s-a obţinut un grad sporit de eficienţă energetică a venit de la sine, chiar prin alegerea stilului tradiţional, şi anume, prin existenţa verandei sau, cum se spune în termeni populari, prispei.

Prispa are nu numai rol de socializare dar şi o funcţie extrem de inteligentă care, nu de puţine ori, a fost preluată în proiectele de casă moderne. În timpul sezonului rece, chiar şi primăvara şi toamna, razele soarelui pătrund prin ferestre în locuinţă asigurând o încălzire la interior. În schimb, datorită conformaţiei prispei în legătură cu acoperişul, pe timpul verii razele fiind deasupra capului nu mai pătrund la interior, asigurându-se astfel un climat mai răcoros şi un consum mai mic de energie.

Organizare şi materiale de construcţie şi finisare

Casa are o suprafață desfășurată de 205mp şi este împărțită pe subsol parțial, parter și mansardă. Fundațiile și subsolul sunt din beton armat, iar parterul și mansarda sunt pe structură de lemn (sistemul caselor americane). Tâmplăria ușilor și a ferestrelor este din lemn stratificat, iar învelitoarea este din țiglă metalică cu acoperire de rocă vulcanică (Gerard).

Casa la gata (cu instalații și finisaje, fără mobilier și decorațiuni)  a costat puțin peste 100 000euro, ceea ce ne dă un preț mediu de construire de puțin peste 500eu/mp. Sper că acest proiect demonstrează încă odată ce moștenire arhitecturală avem și că o putem folosi spre bucuria noastră dată de frumos, și spre binele comunității în sens mai larg.