Reţetă: Fish&Corn

Este postul Sfântul Petru şiI Pavel dar în weekend este dezlegare la peşte. Peştele este foarte sănătos aşa că poate să profite toată lumea de o reţetă bună de peşte. Putem profita şi de faptul că a început sezonul porumbului dulce iar Chef Cristian Marin ne propune o reţetă uşoară împreună cu sardinele, un peşte gras, bogat în omega. Este de menţionat că sardinele sunt recomandate în domeniul anti-aiging. Sardinele se pot găsi la pescărie, cererea nu este mare pentru că nu mulţi ştiu să le gătească. Porumbul tânăr a început să se găsească în pieţele agroalimentare.

Pentru preparare se folosesc, în afară de sardine proaspete, porumbul dulce, uleiul de măsline precum şi diverse ingrediente pentru gust.

Ingrediente pentru 2 persoane

300 gr   Sardine proaspete

2 buc    Porumb dulce

200 ml   Oţet de mere

200 ml   Suc de lămâie

50 ml    Ulei de măsline.

50 gr     Unt

         Sare

         Piper macinat

         Piper boabe

         Foi de dafin

Mod de preparare

Porumbul se taie pe jumătate şi se fierbe bine în apă cu sare.

Sardinele se curăţă de cap şi de interior, se spală, se pun într-un vas la marinat cu oţetul, sucul de lămâie, sare, foi de dafin şi piper boabe (ideal pentru câteva ore).

Porumbul se unge cu puţin ulei şi se găteşte pe gril, până devine uşor rumen. Când este gata, se unge cu unt topit şi piper, se taie uşor pe lângă tulpină, apoi se aşează pe farfurie.

Sardinele se scot pe hârtie de bucătărie pentru excesul de lichid (marinata), se ung cu ulei de măsline şi se gătesc pe ambele părţi într-o tigaie bine încinsă. Se aşează peste porumb şi se asezonează cu frunze de oregano.