De-a lungul ultimilor 100 de ani, materialele textile decorative au trecut prin tot atâtea schimbări prin câte a cunoscut întreaga industrie a designului interior. Tendinţele, odată conturate, erau urmate cu mare avânt, pentru ca, apoi, să dispară subit şi să revină cu aceeaşi amploare peste câteva decenii.
Ne amintim când era la modă purpuriul. Oriunde ai fi mers, tot ceea ce vedeai în jur – în interioare şi vestimentaţie – era, în proporţie de 90%, o nuanţă de purpuriu. Erau vremuri în care să nu te supui tendinţelor însemna mai mult decât o doză de nebunie şi nonconformism.
Astăzi, stilul personal primează în faţa tendinţelor şi, totuşi, nu le putem ignora cu desăvârşire. Trendurile – de orice fel – au o misiune aparte. Ne oferă un puternic sentiment de apartenenţă şi sunt liantul perfect între iubitorii de clasic şi cei de baroc, pasionaţii de vintage şi cei de contemporan.
În industria textilelor, am ajuns într-un punct în care textura e totul. Oricum ar fi, materialele textile acoperă cel puţin două domenii mereu în centrul atenţiei şi supuse schimbării continue: decorul şi fashion. Mai mut decât atât, specialiştii susţin că viitorul designului de interior se regăseşte tot în materialele textile. Iar acestea sunt recomandate nu numai pentru interior, ci şi să aducă un plus esenţial în cel de exterior, în grădină, pe terasă sau balcon.
Perdele şi draperii, cuverturi şi tapiţerii tapet şi covoare, suprafeţele textile se regăsesc din abundenţă în decor. Avantajul lor este că se adresează senzorialului. Plăcerea atingerii suprafeţelor este astăzi la fel de importantă ca şi latura estetică.
Cele mai apreciate
Fibrele şi ţesăturile naturale sunt la mare căutare, având un rol important în orice amenajare. Acum vedem aceeaşi tendinţă de a introduce în interioare imprimeurile geometrice, dar şi modelele florale, romantice. Abstractul şi asimetria câştigă teren, transformând fiecare piesă de design interior într-un statement, cu care ieşim în evidenţă.
Nuanţele de albastru şi verde intens, printre care Inky Blue şi Greenery, continuă să domine şi-n acest an. Acestea se asociază în mod natural cu suprafeţe din lemn, alamă şi piele de culoare maro. Terracotta e o altă nuanţă fără de care nu ne vom putea lipsi. Aceasta se potriveşte de minune cu influenţele rustice şi artizanale, care dau, împreună, tonul întregului decor.
Moda retro
Suntem şi martorii unei reveniri spectaculoase a anilor ’70. Îndrăzneţul se îmbină armonios cu o stare de coziness. Sunt lăsate la vedere ţesături în stil retro şi vintage, cu imprimeuri grafice, OpArt, dungi jucăuşe şi pattern-uri florale cu care ne-am obişnuit atât de mult.
Dintre toate tipurile de ţesături, catifeaua e inseparabilă de stilul anilor ’70. Dinamică şi rafinată, o regăsim în decoruri preţioase, în drapaje şi tapiţerii, creând jocuri de lumini sau efecte metalizate.
Noile colecţii
Colecţiile bazate pe materiale textile, atât cele de draperii şi perdele cât şi cele de fashion se pliază perfect pe tendinţele actuale. Multe se inspiră din natură. Sunt pline de culoare. Au ca modele picturi clasice cu flori, reproduceri de crini, maci şi trandafiri surprinşi în momentul sublim al înfloririi. În schimb, altele vin cu o abordare mai clasică şi demonstrează din nou că their style is their signature.
Acestea ştiu ce-i acela un stil de viaţă perfect. Astfel propun o gamă superbă de textile în pasteluri şi culori masculine, alternate cu nuanţe mai vibrante.
Cu o subtilitate desăvârşită şi un aspect inundat de extravaganţă şi necovenţional, curentul din acest sezon este pentru cei curajoşi. Aceştia doresc să aducă o amprentă originală şi personală spaţiului în care locuiesc.
Cu toate acestea, să nu uităm: merită să urmăm doar tendinţele care ştim că ni se potrivesc cu adevărat!
Foto: Jab Anstoetz, Designers Guild
1 thought on “Materialele textile, viitorul designului de interior”
Comments are closed.