Designul şi pandemia cu Karim Rashid

Karim Rashid, unul dintre cei mai prolifici designeri ai generației sale, urma să fie invitatul special al Delta Studio la evenimentul de lansare a noutăților din luna mai 2020. Din păcate acest eveniment a fost  amânat din cauza pandemiei.

Până vor reuși să-l aducă în România, așa cum a promis, Delta Studio a dorit să afle ce face în această perioadă la New York, la ce proiecte lucrează în momentul de față și cum crede că această perioadă a afectat designul de interior.

 Amintim faptul că celebrul designer a fost în România în urmă cu câţiva ani când a susţinut o conferinţă şi a relaţionat extrem de bine cu tinerii designeri români. A rămas foarte plăcut impresionat de atmosfera din România şi de designerii români şi, iată, cu amabilitatea care îl caracterizează, a acordat un interviu în exclusivitate Delta Studio în care a raspuns pe larg numeroaselor întrebări de mare actualitate care preocupă  nu numai pe cei din lumea designului.

Mai mult decât atât, a trimis imagini care ilustrează preocupările sale din această perioadă precum şi ultimele sale proiecte.

Spicuim cele mai importante idei din interviul acordat.

Statul acasă în pandemie: un moment de relaxare şi reflecţie

Cu doar câteva obligații și un  program complet deschis, am simțit o nevoie constantă de a crea, în această perioadă. Am realizat schiţe câte două ore în fiecare zi, în aceste luni de izolare. La modestul meu birou de acasă am stat înconjurat de culori și energie vizuală. Am scos câteva coli albe și am început să concep și să inventez proiecte.

Schiţe de design realizte de Karim Rashid în timpul pandemiei

Am ajuns la aproximativ 5 proiecte acum, comparativ cu 50, câte aveam în mod normal. Am schițat complet toate aceste proiecte, iar la un moment dat, nu mai aveam ce să fac. Așa că am decis să-mi fac un plan. Să proiectez o clădire pe săptămână, o lampă pe săptămână, un scaun pe săptămână. Sunt obișnuit să fiu super ocupat. Însă acum am avut timp să mă gândesc la idei și să vizualizez viitorul nostru colectiv, în conformitate cu situația actuală.

Oamenii își vor dori un design mai frumos și mai funcțional

În această perioadă designul a pierdut enorm. Singurele companii cu suficient capital cât să mențină proiectele de design active și inovatoare sunt corporațiile gigant. Și chiar și ele au avut și au în continuare o aversiune foarte mare la risc. De aceea cred că nu vom vedea multe produse și proiecte inovatoare pe piață, în următorul an.

Există însă o parte pozitivă în toate acestea. Anume faptul că acum designerii au timp să creeze, să vină cu idei noi și să vizualizeze viitorul. Așa că sunt optimist că schimbarea va veni, la un moment dat. Oamenii sunt acum super conștienți de ceea ce-i înconjoară și de cum funcționează lucrurile din casele lor.

Designul devine casual

Din punctul de vedere al designului de interior, în ultimul timp, acesta a evoluat mult spre era “Casual”. Viețile noastre au fost mult timp concentrate pe confort, ușurință, comoditate și tehnologie. Această epocă a dictat modul de amenajare a caselor noastre, acolo unde aspectele virtuale și cele fizice se îmbină insesizabil, unde luxul este la îndemână și unde confortul prevalează.

Randări de schiţe de idei pentru lucrul la birou în perioada pandemiei

Se observă asta în comoditatea și ușurința cu care ne-am adaptat la lucrul de acasă. Deasemenea la modul în care am renunțat la costumele rigide cu cravată. Se observă în modul în care oamenii își adaptează spațiul personal în scopuri multifuncționale. Deasemenea și în dorința mai mare a acestora de a petrece mai mult timp în aer liber

Idee pentru resturante: amenajări tip cocoon – intimidate şi confort sporit

Proprietarul unui restaurant pentru care fac un proiect de design a constatat că la momentul actual barul reprezintă o risipă de spațiu. Astfel, în loc să punem mesele obișnuite la 6 metri una de alta, am proiectat holistic restaurantul, pentru a avea mai multe separeuri. În loc să ne simțim izolați de celelalte mese, vom avea sentimentul intim al unui cocon, aproape ca în separeurile din anii ‘50.

Astfel, noile spații create nu lasă impresia de separare/ izolare, ci mai degrabă de intimitate și confort sporit. În sensul acesta, aș vrea să proiectez sfere în care să poată servi masa de la două până la șase persoane. Mobilierul va avea acum mai multă importanță decât spațiul arhitectural în sine.

În trecut, un designer și-ar fi putut face griji în privința finisajelor și a modului de decorare a pereților. Acum însă ne concentrăm pe intimitatea experienței de luat masa. Eu personal, găsesc această schimbare în gândire cu adevărat inspirațională.

Transparenţa, caracteristica designului rezidenţial post-pandemic

Proiect realizat: casă total trasparentă, reşedinţă experimentală Karim Rashid

Faptul că am fost nevoit să stau în casă atât de multe luni m-a făcut să realizez cât de importantă este conexiunea cu exteriorul. Cât de mult înseamnă să ai o suprafață vitrată mare, în casă. Transparența este imaterială și face mereu spațiul să pară mai mare și, mai mult decât atât, contribuie la menținerea unei stări mentale pozitive.

Provocarea designerilor şi arhitecţilor

Cea mai mare provocare, la fel ca în cazul celor mai multe profesii, este aceea de a lucra și de a susține cheltuielile pentru spațiul de lucru, pentru personal și pentru funcțiile generale. Dar profesia de designer este foarte complexă. În această perioadă, dacă ne referim la designerii sau graficieni digitali, ei au avut de lucru. De fapt, cele mai căutate profesii în acest moment sunt cele din IT.

Funcţionalitate vs. estetică

Proiect realizat: casă rotundă cu deschidere vitrată mare şi integrată în natură

Designul a însemnat întotdeauna o combinație între funcționalitate și formă. Sunt inseparabile, iar designul este inseparabil de inovație și tehnologie. Problema cu designul este că a pierdut din vedere funcționalitatea în ultimele decenii. Prin urmare, în multe proiecte am putea spune că este vorba mai mult despre stil, nu despre design.

Designul compenseză restrângerile actuale

Cred că toate aceste epidemii sunt, de fapt, un rezultat și un mesaj pentru umanitate, despre autodistrugerea pe care o provocăm pământului și nouă reciproc.

În mod ideal, această epidemie ar trebui să fie un apel de trezire din partea Mamei Natură, pentru ca noi să avem în vedere să consumăm mai rațional, să încetinim ritmul zilnic, să ne bucurăm și să apreciem existența noastră. Să punem capăt tulburărilor politice, să prioritizăm cheltuielile politice, să punem capăt războaielor și investițiilor militare, să respectăm pământul și pe noi înșine. Să răspândim “global love” nu doar unul pentru celălalt, ci și pentru mediul înconjurător și ecosistemul nostru.

 Este o adevărată încântare să văd cum comunitatea designerilor se grăbește să facă schimbări. Reproiectează și redimensionează capacitățile de producție pentru a face ventilatoare medicale; companiile de produse cosmetice de ultimă generație fabrică produse pentru igiena mâinilor și îmbrăcăminte pentru asistenți medicali și medici; designerii antreprenori folosesc imprimante 3D pentru a crea piese componente pentru măștile faciale de protecție ale lucrătorilor din linia întâi. Apar chiar modificări și în proiectarea și realizarea ușilor fără clanțe.

În ciuda distanțării sociale impuse, vom deveni o societate mai colaborativă și mai generoasă. Ceea ce m-a inspirat cel mai mult în perioada asta a fost să văd orașele mai liniștite și pustii, mai curate. Pământul însuși mai curat, cu mai puțină poluare și mulți oameni care reconsideră povara capitalismului.