Karim Rashid, o lecţie de design contemporan

Fără îndoială, viziunea şi ideile  lui  Karim Rashid  au schimbat lumea designului, o discuţie cu el reprezintă o experienţă unică iar personalitatea sa devine o lecţie de design contemporan şi lifestyle. M-am intersectat cu el la marile manifestări, Ambiente, Milano, Tendence, unde era printre primele vedete şi imposibil de abordat. Am avut însă prilejul fericit la Bucureşti, unde a susţinut o conferinţă în urmă cu câţiva ani,  când am avut onoarea să îmi acorde un interviu. Foarte atent, politicos chiar, evident neconvenţional, surprinzător, Karim Rashid  te conduce într-o lume a designului care poartă fără echivoc amprenta personalităţii sale, în special prin latura senzorială şi experimentală.

 “Văd viitorul lumii noastre fizice ca o întrepătrundere a designului care implică esteticul, astfel încât designul, arta, arhitectura, moda, mâncarea, muzica, toate să fuzioneze pentru a spori experienţele noastre senzoriale şi a aduce mai multă plăcere lumii noastre materiale şi imateriale”.

Cine eşti tu, Karim Rashid?

Unul dintre cei mai prolifici designeri ai momentului cu peste 3000 de producţii în design şi 300 de premii, Karim Rashid este o legendă vie a designului contemporan. Mărturie stau bunurile de lux de la Christofle, Veuve Clicquot şi Alessi, mobilierul Bonaldo şi Vondom, corpurile de iluminat de la Artemide şi Fabbian, produsele high tech cum sunt suprafeţele Marburg şi Abet Laminati, identitatea brandurilor Citibank, Sony Ericsson, produsele Umbra, Bobble, 3M, cutiile pentru parfumurile Kenzo şi Hugo Boss.

De la designul de obiect Karim şi-a lărgit considerabil aria de aplicare dezvoltând numeroase proiecte de interior. Restaurantul Morimoto, Filadelfia, hotelul Semiramis, Atena, Berlin, Universitatea Metro Station, Napoli precum şi designul pentru expoziţiile Deutsche Bank şi Audi sunt exemple elocvente. A fost desemnat pentru realizarea designului pentru dezvoltările imobiliare din New York, investiţiile grupului HAP. În biroul său de design se lucrează la peste 100 de proiecte, care mai de care mai interesante, inclusiv care vizează design de nave aeriene şi spaţiale.

Libertatea de exprimare sau cum va schimba designul omenirea

În viziunea sa despre cum va schimba designul omenirea, totul este despre libertatea în exprimare, puritatea culorilor, forme şi vibraţii. În acelaşi timp, însă, despre cum să reprezinţi o provocare şi să fi neconvenţional.

“Consumatorii doresc permanent să fie stimulaţi vis-à-vis de mediul fizic în care trăiesc. De aceea este necesar ca totul să fie gândit în termeni de design. Designul este modalitatea contemporană de a construi viitorul”, spune el.

Viziune proprie: designul este o lume senzorială

Viziunea lui Karim este o reală lecţie nu numai de design dar şi de viaţă. În acelaşi timp reprezintă şi o imensă provocare. Schimbări majore se întâmplă în lume. Se trece de la lumea fizică, analogică, la cea virtuală, digitală. În acest caz “designul nu mai are bariere iar designerii pot avea o libertate totală.”

“Atingem în medie 659 de obiecte pe zi, se produc nenumărate obiecte. Era analitică a producţiei de masă a însemnat şi o distrugere a planetei iar toate obiectele care ne înconjoară sunt practic bariere”, spune Karim. În această conjunctură, designerul este legătura dintre producător, dezvoltator şi umanitate. “Less but better” este dictonul după care trebuie să se orienteze designerii în ziua de astăzi. Fluiditate, culori, sunete, arome, o lume senzorială, acestea sunt cuvintele cheie ale designului în concepţia lui Karim Rashid.

Adeptul formelor organice şi caselor total transparente

În design este adeptul formelor organice, definite în special prin linii curbe precum şi a decorurilor fluide: “natura ne oferă o varietate extraordinară de forme, culori, sunete iar toate acestea se adresează simţurilor noastre. Este primordial să  beneficiem de toate acestea iar prin design să realizăm experienţe senzoriale unice”. Lumina, joacă deasemenea un rol esenţial: “Fără lumină nu putem discuta despre design”. Din nou legătura şi inspiraţia din natură revine în prim plan prin rolul crescând al luminii naturale. “Graniţa dintre interior şi exterior dispare, vedem tot mai multe case transparente”.

Culorile? “Tot natura ne oferă o paletă incredibil de mare de culori şi nuanţe care pot fi folosite în design”. Culori preferate totuşi? “Alb, roz, verde crud”.

2 thoughts on “Karim Rashid, o lecţie de design contemporan

Comments are closed.