Reportaj: şarmul ambianţei şi caselor din Constanţa

Cei care au ales să litoralul weekendul trecut nu au avut ce regreta. Sâmbătă şi duminică au fost zile excelente, cu soare şi temperatura potrivită, astfel că mulţi au putut sta la plajă.

Ambianţă estivală

O atmosferă extrem de estivală, cu oameni relaxaţi, fie turişti sau localnici, care au umplut până la refuz terasele din centrul Constanţei. Întocmai ca în Centrul Vechi din Bucureşti, în zilele lui bune.

Chiar când vremea a fost rea, o plimbare prin oraş dădea posibilitatea admirării arhitecturii, arterelor şi caselor din Constanţa.

• 

• 

• 

• 

Multe case vechi frumoase au fost deja renovate, desigur sunt şi multe dărăpănate, abandonate. Pare că totuşi este un suflu de reînnoire, de refacere a lucrurilor valoroase.

Oraş port istoric, bogat şi înfloritor, arhitectură eclectică

În antichitate, grecii aveau să construiasc oraşul Tomis, cel mai important port la Marea Neagră. Se poate deci spune că oraşul Constanţa este cel mai vechi oraş mare din România. De+a lungul anilor, oraşul rămâne un oraş important, în special datorită portului şi cunoaşte o mare înflorire la începutul secolului XX. Atunci devine un oraş nou, mai modern, cosmopolit, cu hoteluri de lux nemaiîntâlnite în Balcani, cu lume bogată care venea pentru toată vara în vilegiatură, locul unde diplomaţi din toată lumea veneau pentru băi şi înţelegeri secrete şi unde comerţul cu cereale şi petrol înflorea. Alături de comerţ se dezvoltau şi alte afaceri iar o parte din averi se duceau în construcţia de imobile. Nu de puţine ori, oamenii cu bani apelau la arhitecţi străini ale căror proiecte urmăreau tendinţele stilurilor occidentale în special neoclasic şi Art Nouveau iar mai apoi Art Deco.

La 1 mai 1914, în cele mai bune perioade ale existenţei Constanţei, fraţii Embiricos inaugurau prima cursă transatlantică dintre Marea Neagră şi New York. Se făcea o escală, obligatorie, la Pireu şi încă una, dacă mai era nevoie, la Marsilia.

Ca în multe oraşe din ţară, în special în Capitală, şi în Constanţa stilul eclectic se întâlneşte la mai toate casele vechi. Un amestec de stiluri, de la neoclasic, la Art Deco şi multă influenţă otomană. În centru, în jurul Pieţei Ovidiu, se întlnesc numeroase case vechi cu sacnasiu. Totuşi, făcând o comparaţie, se întâlnesc mult mai puţine elemente neoromâneşti, faţă de Bucureşti, de exemplu.

Arhitectura brâncovenească se regăseşte totuşi în plin în cazul clădirii Muzeului de Istorie Naţională și Arheologie,

• 

• 

• 

Abundenţa elementelor neoclasice nu trebuie să surprindă. Totuşi, este vorba despre Tomis, cel mai vechi oraş din ţară, un oraş întemeiat în timpul Greciei antice, iar vestigiile rămase adus un plus de interes pentru turişti, mai ales că sunt la vedere.

Portul de aici a impulsionat dezvoltarea economică. De aceea, aici se (mai) regăsesc vile precum şi alte construcţii vechi deosebit de interesante. Activitatea comercială intensă, contactul cu persoane şi tradiţii venite pe calea apei de peste mări şi ţări, prezenţa în oraş a multor etnii – greci, turci, armeni, evrei, etc., a sporit amestecul de elemente diferite atât în arhitectura locală cât şi în tradiţii şi stil de viaţă.

• 

• 

Mulţi negustori prezenţi în oraş au făcut averi însemnate şi şi-au construit frumoase case de reşedinţă. În plus, vorbim de un oraş turistic, marea fiind o importantă atracţie.

• 

• 

• 

• 

Legat de toate aceste aspecte consemnăm hoteluri, restaurante, terase, multe dintre ele devenite celebre. Desigur, Cazinoul, clădire în stil Art Nouveau (actualmente în renovare), mândria oraşului dar şi a întregii ţări, unul dintre cele mai frumoase din lume. Are şi avantajul plasării la malul mării, este o dovadă în acest sens.

Case cu însemne regale

Un factor important legat (şi) de arhitectura din Constanţa a fost interesul familiei regale pentru această regiune. Regele Carol i-a înţeles importanţa deschiderii la Marea Neagră iar Ragina Maria iubea nespus marea.

Familia regală avea trei locuinţe în Constanţa: Palatul regal oficial, “Cuibul reginei“, aflat pe malul marii, şi castelul din Mamaia.

Palatul regal este eclectic, reprezintă stilul în care se construiau reşedinţele oficiale, casele care aveau un rol administrativ. Dar arhitectul Daniel Renard aduce în plus elemente Art-Nouveau. Turnuleţele şi balconaşele imprimă construcţiei un caracter mai personal.

Cuibul reginei, una dintre cele mai frumoase clădiri, este reşedinţa construită pentru regina Elisabeta în Portul Constanţa, în zona zero, la capătul digului. Este supranumit „Cuibul reginei“. O casă mică, în formă de vapor, în care stătea vara. Acum, aici funcţionează un mic muzeu al portului.

Stilurile Art Nouveau şi neoclasic

Desigur, Cazinoul, realizat de arhitectul Daniel Renard şi inaugurat la 15 august 1910, în prezenţa Principelui Ferdinand, este reprezentantul cel mai de seamă al acestui stil în Constanţa. Liniile curbe ale construcţiei, inspirate din natură, preluând conturul plantelor și florilor, sunt elementele tipice ale acestui stil. Elemente aparţinând stilului Art Nouveau se regăsesc şi în cazul altor clădiri şi case celebre.

• 

• 

De exemplu Palatul Regal de pe strada Traian (actualmente Tribunalul Constanţa), Casa Hrisicos, hotel restaurant din Piaţa Ovidiu, frumos  renovată şi Casa Lescovar, o vilă impozantă, construită în anii 1913-1914 în stil eclectic pe o locaţie situată între Hotel Palace şi Cazino, fiind realizată în colaborare cu arh, E.P. Goué  care a realizat şi Hotelul Palace.

Casa Adam Cotula situată în zona istorică a Constanței, în Peninsulă,  punctează perfect, pe de altă parte, stilul și gustul arhitectural din epocă al protipendadei constănțene de la începutul secolului XX. Este vorba despre un stil eclectic, cu infuzii neoclasice

Case cu stil şi poveste

Desigur că cele mai multe case şi vile deosebite au în spate o istorie interesantă, în multe cazuri tumultoasă. Au cunoscut o mare faimă pentru ca în regimul communist să decadă căci nu erau pe placul conducătorilor care nu agreau viaţa şi realizările celor avuţi. Unele dintre aceste case şi-au redobândit Gloria după 1990 când au fost renovate, cel mai des primind destinaţia de hotel sau restaurant. Prezentăm pe scurt câteva exemple.

Casa Hrisicos

A fost gândită de arhitectul francez L. Givert, într-un stil eclectic, un amestec abundent de neoclasicism şi tendinţe de Art Nouveau.

La 1900, când a fost ridicat, imobilul a fost conceput ca un elegant hotel şi un restaurant cu bucătărie pescărească şi internaţională. Mult timp, aici au poposit călătorii înstăriţi din Bucureşti sau din Europa, dornici de confort, meniuri gustoase şi vinuri renumite.

De la ferestrele camerelor se zăreau şi statuia lui Ovidius, şi forfota cotidiană din jurul localurilor. Era şi preferatul scriitorilor şi ziariştilor. Se pare că I.L. Caragiale, Barbu Ştefănescu Delavrancea, Al. Vlahuţă erau cunoscuţi ai restaurantului de la parter iar tot pe aici cunoscutul politician Take Ionescu, ministru în repetate rânduri şi chiar prim ministru, striga adunarea susţinătorilor locali.

Proprietarul imobilului, Gheorghe Hrisicos, devenise din băiat de prăvălie cunoscut negustor de vinuri şi proprietar de case centrale. Averea, ca multe altele în Constanţa de atunci şi de acum, a construit-o prin combinaţii financiare, multe frauduloase, drept pentru care a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru bancrută.

Naţionalizat în regimul comunist, hotelul „Hrisicos” a devenit cu timpul din ce în ce mai ponosit şi mai lipsit de eleganţă, exact aşa cum se transformau întreaga piaţă Ovidiu şi oraşul de la malul mării. Reconstrucţia recentă a infrastructurii din Constanţa veche şi renovarea sub proiectul arhitectului Radu Cornescu, oferă oportunitatea revenirii la faima de odinioară.

Casa Hers Leon

Este un imobil realizat cu elemente de stil  mediteranean în anul 1938 de către un celebru arhitect constanţean, Harry Goldstein, la comanda lui Hers Leon Vlodingher. Acesta era  un prosper om de afaceri din perioada interbelică.

Vila este situată pe strada Mircea cel Bătrân cu vedere splendidă la mare. Ca toate vilele în stil mediteranean are două terase de dimensiuni mari de pe care chiriaşii (căci acum imobilul funcţionează în stil de boutique hotel) se pot bucura de vederile la mare. Soarele răsare chiar din mare şi astfel momentele splendide pot fi contemplate de norocoşii care stau în confort la aceste terase.

Casa a fost retrocedată familiei şi renovată excelent în zilele noastre chiar de către urmaşi. O frumoasă întreprindere care respectă eforturile şi moştenirile predecesorilor. Căci autorul, Hers Leon, construise casa pentru a fi locuită de membri familiei Vlodingher.

Casa cu lei

Casa cu lei, amplasată în zona veche a Constanței, în apropiere de Moscheea Carol I și de Biserica Catolică, unde se află mai multe clădiri vechi, este un adevărat simbol al Constanței la început de secol XX.

A fost construită de un negustor armean bogat, Dicran Emirzian, după planurile arhitectului român Ion Berindei, între anii 1895 și 1898 în stilul Neorenașterii italiene, cu elemente neoclasice. Numele clădirii provine de la existența celor patru lei sculptați care tronează pe coloanele imobilului. Leii sunt un însemn specific al arhitectului Berindei. Leii se regăsesc şi la  Casa Cantacuzino de pe Calea Victoriei din Bucureşti care şi ea se mai numeşte Casa cu lei.

• 

• 

Proprietarul a închiriat la un moment dat casa lui Lazăr Munteanu, un magistrat pasionat de artă, care făcea parte din celebra familie Kalinderu și care a fost prieten cu mulți pictori români importanți. Acesta și-a expus la parterul casei o impresionantă colecție de artă, care putea fi admirată din stradă de către trecători. Povestea spune că într-o zi, Krikor Zambaccian, cel care avea să devină unul dintre cei mai importanți colecționari de artă din România, a văzut, prin ferestrele deschise ale casei, tablourile din colecția magistratului. Se pare că acesta a constituit punctul de plecare al pasiunii lui Zambaccian pentru obiectele de artă. Şi astăzi, Muzeul Zambaccian din Bucureşti este unul dintre cele mai importante muzee din ţară. Aici este expus un număr impresionant de lucrări realizate de cei mai importanţi maeştri români.

După Al Doilea Război Mondial casa a fost naționalizată de regimul communist. În anii ’70 a trecut printr-un proces de restaurare, fiind transformată într-un restaurant celebru la vremea aceea. Acum, Casa cu lei, care de câțiva ani este în proprietate privată, fiind deținută de unul dintre cei mai bogați constănțeni, este închisă întrucât are nevoie de reparații importante pentru putea fi din nou funcțională.

Vila Prinţului Şuţu cu motive arhitecturale arabe

Pe fâşia de faleză înaltă, construcţia se înfăţişează deasupra mării ca un palat arab. Roasă de timp, vila maură nu și-a pierdut din farmecul oriental şi înfăţişează o imagine splendidă.

Un parapet masiv şi abrupt de piatră fereşte fundaţia şi pivniţele de furia valurilor. Casa, aşezată pe trei niveluri este îndreptată spre mare, aşa cum o dovedesc şi scările masive care coboară, şerpuind, pe plajă. Crenelurile dantelate, coloanele cu capiteluri, ornamentele migăloase cu arabescuri la ancadramentele uşilor şi ferestrelor, bulbii specifici arabi de deasupra uşilor principale, cupola în formă de bulb, lipsa acoperişului înclinat, tavanele lucrate în albastru, alb şi verde, cu motive florale sau geometrice, în spiritul locuinţelor orientale bogate, constituie elemente de identitate unică în spaţiul arhitectonic din ţară. Se spune că încăperile erau bogat mobilate, după inspiraţie mediteraneană, cu ornamente cumpărate din bazarurile de poveste din Levant şi aduse direct la Constanţa cu vaporul. Pe mobile, pe etajere, expuse stăteau statuete, vase, amfore şi lucrături din aur, argint şi bron

Aici au locuit două nume de rezonanţă ale culturii naţionale. Prinţul Mihail Suţu este reprezentantul istoriei numismatice şi al cercetărilor arheologice timpurii din ţara noastră. Nu mai puţin important, a fost Guvernator al Băncii Naţionale între 1899 şi 1904, membru al Academiei Române din 1909 şi membru titular al Societăţii Regale de Numismatică din Marea Britanie. La rândul ei,  romanciera constănţeană Cella Serghi a devenit celebră în 1938 când a publicat romanul de debut „Pânza de păianjen”, recomandat de Camil Petrescu, Mihail Sebastian şi Liviu Rebreanu.

Unul dintre locatarii aproape permanenţi ai vilei din Constanţa a fost şi celebrul pictor Theodor Pallady. Acesta era văr al Mariei Cantacuzino, soţia prinţului Şuţu. Deasemenea, un locatar permanent al vilei a fost şi George Severeanu, primul medic radiolog din România,. El era prieten cu Mihail Şuţu, fiind pasionat şi el de antichităţi şi monede.

Vila a fost realizată la 1899, din ideile arhitectului Grigore Cerchez, unul dintre creatorii curentului neoromânesc. Acesta a ales pentru construcţie o porţiune solidă a falezei, din stâncă, pe terenul întins al proprietăţii lui Costache Suţu, tatăl prinţului Mihail Şuţu. Costache Şuţu fusese dregător pe probleme financiare al domnitorului moldovean Grigore Alexandru Ghica. Familia Suţu a dat trei domnitori pe tronul Moldovei şi Ţării Româneşti, la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi înaintea Revoluţiei lui Tudor Vladimirescu. Domnitorilor Şuţu, şi întregii familii, venite la Nord de Dunăre dinspre Elada, le-a plăcut să construiască imobile extrem de elegante şi valoroase ca arhitectură. La Bucureşti, în imediata apropiere a Pieţei Universităţii, Palatul Suţu este o expresie superbă a primei jumătăţi a secolului al XIX-lea iar acum adăposteşte Muzeul Municipal.

Începutul celui de Al Doilea Război Mondial avea să schimbe istoria vilei Şuţu. În anul 1944 casa a fost ocupată de soldaţii Armatei Roşii care au instituit aici sediul unui comandament. Imobilul  a fost naţionalizat în 1948 iar ofiţerii sovietici l-au părăsit în 1955. În acea perioadă a devenit sediul Casei Regionale a Creaţiei Populare şi a unei biblioteci publice. La începutul anilor `70, Gustav Husak, liderul comunist de la Praga a solicitat, iar Nicolae Ceauşescu a acceptat, deschiderea unei misiuni consulare a Republicii Socialiste Cehoslovace la Constanţa, chiar în acest imobil. Diplomaţii au fost repartizaţi în vila Suţu şi aici au rămas până în 1990. Din anul 1993, Consiliul Local al Municipiului Constanța a pus la dispoziție imobilul Ministerului Justiției. Vila Suțu a devenit astfel, până în 2005, sediul Curţii de Apel.

Datorită vechimii imobilului care este într-un stadiu avansat de uzură, Curtea de Apel a fost mutată într-un alt imobil. Pe de altă parte, pe rolul instanţelor exista un litigiu având ca obiect revendicarea imobilului de către moştenitorii testamentari ai familiei Şuţu. Vila a rămas pustie. Se pare că totuşi familia a recuperat-o. Conform constanta.ro, și-a găsit în sfârșit proprietar, prin soții Ichim Theodor Lucian și Ioana-Cătălina, la sfârșitul anului 2018. Tranzacția s-a desfășurat în mare secret. La fei, se pare că noii proprietari au depus actele la primărie în vederea consolidării şi renovării clădirii. Deocamdată nu se observă însă demararea unui şantiet de construcţii.

Grand Hotel în stil Art Deco

În anul 1912, Stavro Dumitriu, un important om de afaceri, a cumpărat de la Primăria Constanţa un teren de 1.450 de metri pătraţi. Pe atunci, terenul se afla în plin câmp, la marginea oraşului iar preţul a fost mare. Prietenii omului de afaceri i-au spus acestuia că este nebun să cumpere un teren în acea zonă.

Opt ani mai târziu, în 1920, se deschideau uşile hotelului. Acesta a devenit, în scurt timp, unul dintre reperele Constanţei. Grand Hotel este realizat în stilul devenit la modă, Art Deco. Construcţia a durat cinci ani, planurile fiind executate de arhitectul francez Edgar de Goue.

• 

• 

Noul stil a început să fie practicat şi în cazul altor imobile. În special în cazul blocurilor de apartamente cu două sau trei etaje, inclusiv în centrul oraşului. Deasemenea la unele din casele din Constanţa.

O casă renumită, cu o istorie interesantă, este Casa cu bovindouri (Casa Serienescu) din piaţa Ovidiu.

• 

• 

Casa Embiricos

Embiricos, o familie bogată de greci, a scris o pagină din istoria afacerilor de succes din România primei jumătăți a secolului XX. La începutul secolului XX au construit o casă la Brăila care era sediul afacerilor cu comerţ ale familiei. La 1 mai 1914, în cele mai bune perioade ale existenţei Constanţei, fraţii Embiricos inaugurau din acest oraş prima cursă transatlantică dintre Marea Neagră şi New York. Se făcea o escală, obligatorie, la Pireu şi încă una, dacă mai era nevoie, la Marsilia. Fraţii s-au gândit că este momentul să mute sediul firmei de la Brăila la malul mării. În 1922 au construit la Constanţa o casă mult mai mare decât sora ei din Brăila. Aici au început să îşi concentreze afacerile.

Casa Embiricos se distinge printr-un parter spaţios, cu mai multe intrări. Una se deschide generos spre două scări monumentale. Un lift din feronerie spre cele patru etaje superioare, indică destinaţia de clădire cu un mare trafic de persoane. Frontonul este arcuit, simetric. Fiecare nivel constă în câte trei ferestre imense, cu lumină naturală din belşug înspre interior. Ancadramentele de la etajele unu şi patru sunt frumos arcuite iar celelalte două, intermediare, cu forme geometrice drepte. La primul etaj se află o imensă terasă de zidărie şi, mai sus, balcoane din feronerie frumos lucrată.

Mai multe elemente specifice stilului Art Nouveau însoţesc fiecare fereastră. Între acestea, sculpturi în forme generoase, de ciorchine, florale, cartuşul deasupra intrării, cu ferestre mai mici încadrate de mici balcoane de feronerie sculptată, scoica imensă deasupra mansardei şi lucrăturile exterioare bogate. Dar şi influenţe extrem de mari provenite din vechiului Belle Epoque, dominant înaintea Primului Război Mondial. În mod evident, proprietarii şi-au dorit o casă apropiată de ceea ce văzuseră în marile oraşe franceze. Imobilul te trimite rapid spre bulevardele pariziene.

Foto: Ion Diamandi, Sidonia Ştefan, info-sud-est, artmarkhistoricalestate.ro