Casa doctorului Dobrovici proiectată de Duiliu Marcu

Arhitectul Duiliu Marcu realizează în anul 1922 conform dorinţei proprietarului, doctorul Anton Dobrovici, o casă de locuit dar şi pentru practicarea profesiei. Imobilul se află pe B-dul Lascăr Catargiu la numărul 40, este edificat pe un teren de 452 de metri pătraţi şi are o suprafaţă utilă de 840 metri pătraţi. Fiind bine renovată, este un exemplu de arhitectură splendidă şi construcţie solidă care anul acesta împlineşte vârsta venerabilă de 100 de ani.  

Arhitectură

Celebrul arhitect declara că, după studiile de la Paris, la începutul carierei era puternic influenţat de arhitectura locală românească (curentul neoromânesc) care în perioada 1910 – 1930  se manifesta într-un stil ecleziastic sau neobizantin, exemplificând cu casa A. Dobrovici şi Şcoala Politehnică de pe Calea Griviţei.

Ca şi Nicolae Ghika-Budeşti, cu care a fost contemporan, caracteristic pentru proiectele arhitectului Duiliu Marcu din acea perioadă este folosirea cărămizii aparente la faţade, lucru care se regăseşte şi în cazul casei doctorului Dobrovici.

Având şi o bogată şi diversă decoraţie în piatră, vila interbelică monument istoric se remarcă prin elementele de inspiraţie neoromânească care se îmbină cu o abordare modernistă a spaţiului.

Scurt istoric

Naţionalizată în anii comunismului şi compartimentată în mai multe apartamente, casa a fost readusă la forma ininţială după 1990. În 2008, vila a fost transformată în “Casa Frumoasă”, un magazin multi-brand, destinat în exclusivitate vestimentaţiei de lux. Lucrările de renovare şi amenajare au avut în vedere faţada, pentru care, toate elementele decorative, împreună cu suprafeţele din cărămidă aparentă au fost minuţios curăţate şi tratate cu materiale de protecţie de înaltă calitate.

În anul 2011 magazinul a fost extins prin amenajarea podului şi construirea unui elegant restaurant cu structură metalică în curtea dinspre strada Clopotarii Vechi. Clădirea istorică a fost  vândută prin licitaţie de către Artmark Historical Estate în anul 2017, fiind estimată la acel moment la 3,5 – 4 milioane de euro.

Nostalgia caselor de altădată

Interesant la această casă este modul în care a gândit arhitectul organizarea interiorului astfel ca să servească bine pentru practicarea meseriei. De altfel, astăzi, în vilă funcţionează o companie care beneficiază în activităţile de birou specifice domeniului respectiv de toate funcţionalităţile puse la dispoziţie de această clădire.

Parterul este compus dintr-un hol tratat pe două niveluri, servind şi ca sală de aşteptare pentru bolnavi iar actualmente pentru clienţi. Un birou+bibliotecă era utilizat drept cameră de consultaţii, o sufragerie în legătură directă cu holul şi cu oficiul, având o logie spre stradă, iar pe partea opusă un cămin. Accesul la camerele de la etaj se făcea prin scara rămasă aparentăîn hol sau pe scara de serviciu. Arhitectul a dat o importanţă deosebită scării libere din hol, ca principala legătură între camerele de la etaj şi hol, unde se întâlnea de obicei întreaga familie.

Interiorul. O renovare reuşită

Identitatea interiorului, aşa cum reiese şi din imaginile de epocă era dată în mare parte de elementele decorative din lemn. Anumite suprafeţe de pereţi din hol erau acoperite cu lambriuri din lemn de nuc sau cu tapiserii iar pe plafoane erau grinzi de lemn. Balustradele sunt frumos sculptate, tocurile de uşi sunt  masive iar grinzile au ornamente discrete. În interior erau expuse numeroase tablouri şi opere de artă ale proprietarului, profesor la Facultatea de Medicină şi autor de lucrări ştiinţifice.

Toate elementele de arhitectură şi decoraţiile au fost păstrate şi recondiţionate în cadrul lucrărilor de renovare din dorinţa de a păstra spiritul amenajării semnate în urmă cu aproape un veac de Duiliu Marcu. La fel s-a întâmplat şi cu elementele de feronerie sau cu detaliile sculptate în piatră. Oferind un răspuns noii funcţiuni a clădirii, toate acestea sunt completate de un lung şir de elemente contemporane, rezultatul fiind un remarcabil dialog între vechi şi nou. Mozaicul strălucitor care îmbracă pardoseala holului de intrare, tapetul cu motive vegetale din acelaşi spaţiu sau cel care imită vitraliul din încăperea centrală a parterului sunt doar câteva dintre finisajele alese cu multă grijă de autorul proiectului de reamenajare Mobilierul a fost selectat de la branduri de înaltă calitate.

Frumoasa imagine a casei doctorului Dobrovici este romanţată în luna aprilie de o magnolie înflorită.

Foto: Ion Diamandi

1 thought on “Casa doctorului Dobrovici proiectată de Duiliu Marcu

Comments are closed.