De la desene pe asfalt la pictură şi expoziţii vibrante – de vorbă cu Mirela Trăistaru

Discuţia cu Mirela Trăistaru ne poartă de la primele ei începuturi artistice (“de când mă ţin minte mâzgăleam pe orice”), la formarea profesională, realizările artistice pe mai multe planuri dar având ca bază pictura, proiectele de viitor.

Desenele pe asfalt de la grădiniţă au fost primul premiu iar mai târziu la Cercul de pictură de la Bistriţa făcea reproduceri după Gaugain şi Chagal, modelaj, pictură pe sticlă. Liceul şi facultatea le-a urmat la Cluj. Astfel, după cum ne mărturiseşte, formarea este ardelenească, de aici moştenind şi predilecţia către culori vii, puternice (“nu lucrez niciodată cu culori de pământ, terne”) precum şi elemente folclorice (vezi expoziţia „O poveste din Nepos” – Un veac, o poveste, o moștenire).

Urmează un masterat la Bucureşti sub îndrumarea lui Ştefan Câlţia şi doctoratul la Universitatea din Timişoara cu Summa cum laude, pe domeniul Body Painting.

Domeniul realizărilor artistice ale Mirelei Trăistaru este extrem de larg, ea lucrând mult în scenografie şi având ca specializare şi creaţia vestimentară. Nu în ultimul rând se remarcă şi prin activitatea curatorială (vezi expoziţia “micro-macro-Trans CORDIAL”de la ARCUB ce a reunit artişti de origine armână sau care au legatură cu lumea armânească.

“La mine, expoziţiile devin instalaţie, proiecţie de film, video – mapping” spune Mirela iar poate cel mai pregnant acest fapt este dovedit de vibranta expoziţie “Just Mirela” de anul acesta de la Muzeul Ţăranului Român din acest an, cu prilejul împinirii vârstei de 50 de ani a artistei.

Cine eşti tu, Mirela Trăistaru?

Desigur, despre Mirela şi creaţiile sale se poate vorbi la nesfârşit Dar poate cea mai bună prezentare a operei Mirelei Trăistaru este realizată de criticul de artă Pavel Suşară: “Mirela Trăistaru este în mod indiscutabil un artist contemporan, unul care problematizează mesajul, care propune atitudini și care sondează și reciclează atât memoria individuală cât și pe aceea a speciei, în general. Repertoriul ei de forme, de la peisagistica paradiziacă, luxuriantă și senzuală, la morfologia și ornamentica de substrat, care nu pune nicio problemă de lectură și de identificare, este dublat de o atitudine integratoare, de o înțelegere organică a existenței noastre simbolice, fără nicio fisură la nivelul spațiului și al timpului… Pictura ei reprezintă o experiență majoră de cunoaștere și de recunoaștere a înseși naturii noastre unice și irepetabile”