Design experimental într-un apartament socialist 

Experimentatul designer Maria Dulhan se întoarce la începutul verii cu numeroase idei de la Salonul de mobilă din Milano, cel mai important eveniment expoziţional în domeniul designului de interior. Cum în acel moment nu era implicată în nici un proiect iar pe de altă parte era nerăbdătoare să experimententeze în deplină libertate soluţii noi inspirate de la marele târg face un plan, astfel încât să îşi poată integra ideile şi să realizeze şi o afacere, prin renovarea şi amenajarea unui apartament vechi.

Designerul avea deja o mare experienţă în aducerea şi transformarea apartamentelor vechi şi mici construite în timpul regimului comunist în locuinţe moderne, contemporane, cu funcţionalitate înaltă şi scenografie spectaculoasă fără a implica bugete grele. Deşi preţul apartamentelor a cunoscut o creştere deloc neglijabilă, pentru cele vechi, socialiste, nerenovate, preţul este încă accesibil. În plus, multe construcţii realizate în perioada anilor ’60 sunt destul de solide şi prezintă o structură de rezistenţă bună.

Adăugăm şi faptul că foarte multe din blocurile aşa-zis socialiste au fost deja izolate termic şi aduse la un stadiu bun de eficienţă, inclusiv cu tâmplărie nouă şi balcoane închise. O problemă este faptul că preţul materialelor de construcţie şi finisaje, precum şi tarifele mâinii de lucru au crescut chiar mai mult decât cel al apartamentelor. În plus, specialişti în finisări se găsesc greu şi mulţi proprietari se plâng de calitatea slabă a lucrărilor. Pentru Maria Dulhan, însă, acesta nu era un obstacol de netrecut întrucât nu de puţine ori a realizat chiar ea astfel de lucrări, având deci experienţă în acest sens. În plus într-o astfel de locaţie putea experimenta idei şi soluţii proprii fără a fi necesară convingerea unor proprietari care deseori sunt reticenţi la idei noi.

Trei camere pe Bulevardul Ion Mihalache

Un apartament de trei camere, având 60 de metri pătraţi într-un bloc într-o zonă bună, pe Bulevardul Ion Mihalache, a fost achiziţionat la un preţ convenabil.

Blocul era termoizolat dar interiorul era la pământ. Designerul s-a interesat dinainte la administratorul blocului care sunt eventualele hibe ale construcţiei, inclusiv care sunt pereţii exterior plasaţi spre nord. Pentru a înlătura complet atmosfera sărăcăcioasă a interiorului a decis să realizeze o scenografie complet nouă în care să integreze idei, tendinţe şi soluţii contemporane într-un stil eclectic.

Concentrarea a fost pe suprafeţele mari, în special pereţii, care în urma finisării au imprimat interiorului un caracter spectaculos şi elegant. Printre ideile abordate se numără: finisajele calde, suprafeţe tactile, formee geometrice, folosirea de materiale naturale, în special lemnul, inserţiile metalice.

Pereţi cu relief

Pentru paleta de culori a experimentat din plin combinaţia diverselor tonuri de gri cu alte culori, de exemplu culoarea somon a lemnului de stejar natur din dormitor. Tendinţa eco se manifestă prin alegerea motivului  vegetal de frunze plasat deasupra şifonierului. Pereţii au fost rezolvaţi în relief, folosind şabloane.

A renunţat la netezime, a creat reliefuri creând astfel zone scenografice. Pereţii, în special cei reci au fost capitonaţi cu PAL şi riflaje din lemn sau pâslă. Deasemenea cu bare din lemn de 4 mm (Leroy Merlin), conturate la vinclu cu plinte fine din alamă şi cupru. În dormitor, pe peretele exterior a fost realizat un joc de forme geometrice colorate din material textile şi burete care are şi rol izolator.

În ambientarea interioară, practic fiecare perete este însoţit de o operă de artă, un tablou, care adaugă un plus de rafinament. Materialele textile joacă, la rândul lor, un rol special, fiind folosite din plin. În modele geometrice şi colorate (cum este cazul canapelei din living) sau cu suprafeţe uni gen catifea (cum sunt draperiile), materialele textile contribuie din plin la accentuarea caracterului cozy al interiorului.

Pentru covoare au fost alese cele din mătase vegetală care se adresează şi simţului tactil. În ceea ce priveşte băile s-a renunţat complet la finisajele de faianţă, pereţii fiind îmbrăcaţi cu tapet.

“Pentru că meseriaşii au cerut sume exorbitante, am turnat singură şapa. Înainte de finisarea pereţilor au rezultat saci întregi de resturi. Pentru câţiva saci de gunoi mi s-a cerut deasemenea sume colosale. Nu am acceptat. Am strâns aceste resturi şi am realizat, în schimb, o treaptă de trecere în balconul de 6 metri lungime”, spune Maria Dulhan care, după cum se vede a găsit soluţii excelente şi inovative pentru rezolvarea problemelor.

Designer Maria Dulhan

Şantierul a durat trei luni şi jumătate iar apartamentul a fost vândut imediat la preţul convenabil.