Tendinţe toamnă-iarnă în designul de interior

Mulţi proprietari, în special tinerii, doresc schimbări dese ale designului de interior. Astfel, nu de puţine ori, decorul poate fi conceput astfel încât să potrivească cu anotimpul iar în acest caz designul de interior poate fi tratat precum moda, existând tendinţe pentru anotimpul cald sau pentru cel rece.

Când ne gândim la toamnă, automat ne vin în minte culori calde și de pământ, tonuri care te fac să te simți confortabil. Portocaliul și verdele închis este combinația perfectă pentru a transforma orice spațiu al casei, ambientând interiorul în concordanţă cu anotimpurile reci.

Pe măsură ce tendințele apar și trec, toamna și iarna aceasta sunt anotimpurile perfecte pentru a retrăi  anii ‘70 la un standard de lux. După ultimii doi ani tensionaţi, în următoarele luni interiorul se poate remodela astfel încât să fie mai confortabil și mai cald, cu spații funcționale pentru a distra familia și prietenii pe care nu i-ai putut primi înainte. Casa va fi astfel mai bine pregătită pentru sărbătorile de iarnă, când mai mult lux este bine primit.

Conform specialiştilor în tendinţe, în toamna și iarna lui 2022, totul este despre revenire. Fără îndoială că acest sezon va fi definit de tendințe de lungă durată, noi interpretări ale vechilor forme, culori, materiale şi motive clasice atemporale. Varietatea opțiunilor oferă o largă posibilitate de a cocepe spații elegante. Draperiile şi tapiţeriile sunt din catifea iar covoarele şi cuverturile fac şi ele apel la simţul tactil. Aur şi alamă, aceste materiale sunt folosite cu succes pentru a crea o atmosferă glam, ca şi marmura care, în plus, oferă un sentiment de siguranţă.

Deși mic și minimalist, apartamentul conceput de designerul iordanian Mohammed Ammar în Amman este personalizat cu produse de la Mid-Century Club fiind plin de elemente confortabile şi generoase. Spaţiile au fost gândite până la ultimul detaliu, sporind șirul luxos al pieselor inspirate din cele de la mijlocul secolului trecut. Conceptul ca spațiu deschis, o practică consacrată în designul în zilele noastre, permite celor care vor locui în apartament să se simtă liberi și să exploreze fiecare opțiune și colț pentru a-și apropria mediul.

Casa proiectată de Amal Qamber, fondatorul studioului Atria Design, este situată în Riad, oraș cunoscut pentru zgârie-norii uriași, furtunile puternice de nisip și temperaturile ridicate, datorită faptului că este situat foarte aproape de deșert. Când Amal a proiectat această casă, el a ținut cont de toate aceste aspecte, astfel încât confortul a fost un detaliu care nu a dat greș niciodată. Din acest motiv caaă este construită din piatră și decorată cu marmură, materiale foarte rezistente.

Foto: Mid-Century Club