Decoruri de toamnă în multe culori în care arămiul este vedeta 

Florile de toamnă sunt în culori foarte bogate şi diferite iar cum vremea frumoasă cu temperaturi ridicate a durat mult timp, verdele frunzelor se menţine încă, adăugând încă o nuanţă de contrast decorului.

Desigur, în păduri, parcuri sau la munte, roşul şi maroul încep să fie predominante iar decorul de toamnă începe să se generalizeze.

Flori de toamnă în toate culorile

Crizanteme, cârciumărese, gălbenele, violete, multe dintre aceste flori de toamnă se prezintă intr-o gamă de culori superbe, puternice sau pastelate, de la roşu, portocaliu şi galben, la alb sau roz.

Buchetele şi aranjamentele de astfel de flori aduc cu sine splendide decoruri atât la exterior, în grădini şi pe terase, cât şi în interioare.

Frunzele roşcate şi arămii ale viţei împodobesc spectaculos gardurile şi pereţii exterior ai caselor.

După cum se vede în fotografii, cei care au cumpărat ghivece cu sporul casei au avut anul acesta câştig de cauză, acestea păstrându-şi florile  timp de peste 6 luni. Altă plantă care a rezistat bine caniculei, păstrând florescenţa timp îndelungat este venga, o floare in Africa de Sud care se pare că se adaptează bine la noi.

Legumele, puternic colorate

În aranjamente, aceste flori pot fi însoţite de dovleci decorativi, coceni de porumb, dovleci sau ardei ornamentali, imprimând decorului un stil rustic.

Astfel de aranjamente se pretează şi pentru exterior, pe terasă sau în grădină, în special în asociere cu aranjamentele mesei. Pot fi adăugate şi funii cu usturoi atârnate, precum şi orie altte legume: vinete, dovlecei, ardei graşi sau capia, conopidă, gogoşari.

La rândul lor, şi legumele sunt extrem de decorative în această perioadă în culori extraordinare dând meselor un look vesel şi dinamic. Şi cu acestea se pot realiza aranjamente decorative.

Se remarcă culorile puternice ale ardeilor şi gogoşarilor, roşu şi portocaliu în diverse combinaţii cu verde. Vinetele pot fi, la rândul lor folosite ca şi culoare de accent. Mulţi ani culoarea vineţie a reprezentat topul modei în materie de culori, fiind adoptată pe larg în fashion.

Şi nu în ultimul rând, fructele

Puneţi pe masa din living şi bucătărie fructiere sau coşuleţe cu fructe de toamnă precum mere, gutui, struguri , pere, prune şi nuci, care să vă umple casa de arome irezistibile. Acestea vor adăuga şi ele culoare decorului de interior.

Decoruri eco

Frunzele, florile şi alte elemente vegetale uscate sunt cea mai simplă şi sugestivă modalitate de a aduce în locuinţă aerul boem al toamnei. Frunze uscate multicolore, ghinde şi conuri, le puteţi folosiţi în decor. Indiferent că le integraţi ca atare sau realizaţi din ele aranjamente, colaje, tablouri etc., cel mai important este că îşi vor pune imediat amprenta asupra spaţiului. Lemnul brut integrat în décor, atât la exterior cât şi la interior asigură o atmosferă sănătoasă, adăugând şi o tentă ecologică.

Aranjamentele cu flori, fructe, legume, lemn şi alte elemente vegetale uscate se pot prezenta în diferite ‘ idei  pe care le puteţi avea în vedere dacă vreţi să fiţi mai aproape de natură când afară plouă, e mohorât şi frig şi nimic nu ne îmbie să ieşim pe afară.

Foto: Ion Diamandi