În perioada în care în ţara noastră au început să se dezvolte construcţiile, acestea au fost influenţate atât de stilurile care se instalaseră deja de mult timp în ţările Occidentului cât şi cele ale momentului, la toate adăugându-se elemental autohton. Este deci evident că a reprezentat un dat faptul că a rezultat un eclectism
Stilul neoclasic
Neoclasicismul, stilul revoluției burgheze, este o mișcare în arta plastică, arhitectură și artele decorative, în secolele al XVIII-lea și al XIX-lea, caracterizată prin revirimentul stilului clasic grecesc și roman dominat de rigoare şi simplitate, sobrietate şi unitate, în opoziție cu concepțiile baroce şi rococo. În arhitectură, întoarcerea la formele greco-romane se traduce prin claritate a expunerii, simplitate a structurii prin intermediul ordinii, simetriei şi proporțiilor. În ciuda impozităţii, construcţiile, grădinile şi interioarele emană o impresie de linişte. O influență importantă au avut-o cei care au călătorit în Italia și au descoperit ruinele construcțiilor mărețe ale Romei antice, cu ziduri masive, solide, coloane, toate de un caracter monumental, în planuri mărginite de drepte, cu suprafețe în care toate muchiile sunt perpendiculare sau paralele cu pământul, cu ornamente simple însă frumos executate care dau impresia stabilității, în comparație cu construcțiile în linii șerpuitoare, agitate ale stilurilor baroc sau rococo.
Palatul Ghika Victoria
Arhitectura este solemnă, deseori pompoasă, riguroasă și rigidă, chiar aspră dar, în același timp, armonioasă. Construcțiile sunt frumoase conform noilor percepte estetice și funcționale, fațadele echilibrate, proporționate și decorate. Locuințele având în faţă coloane sunt grațioase, confortabile, grandoarea se îmbină cu eleganța. De la intrare se traversează o curte de onoare, care se aseamănă cu un paralelogram, unde se găsește grădina, uneori cea principal, poarta propriu-zisă are forma uni arc de triumf, iar la dreapta și la stânga sunt alte construcții pentru servitori și dependințe. Încăperile sunt mari, bine luminate. În planul casei se poate observa forma de bară, cu deschidere spre curte și gradină care permite o relație directă între spațiul construit și cel exterior.
Interioare neoclasice
A crea un ambient neoclasic înseamnă a urma aceleaşi principii prezente în arta grecilor şi a romanilor, şi anume armonie, echilibru, proporţii şi graţie, înlăturându-se exagerările stilului baroc.
Comodă în stil neoclasic
Piesa principală de mobilier, caracteristică stilului neoclasic, este cu siguranţă comoda. În casele din epoca modernă, o comodă în stil neoclasic poate fi aşezată pe un hol, însoţită de o oglindă în acelaşi stil. Cel mai adecvat loc pentru aceasta este însă dormitorul, care trebuie sa fie armonios şi sobru.
Consola reprezenta totusi mobila cea mai la modă în acea fază istorică, împreuna cu un mare numar de scaune, fotolii şi sofale care îmbiau întîlnirile amoroase din societatea aristocratică. Scaunele de gală sunt dispuse de-a lungul pereţilor şi au spătarele drepte “alla regina”, în timp ce scaunele mai puţin voluminoase sunt aşezate în jurul măsuţelor din centrul camerei, fiind uşor transportabile. Astăzi, aceste măsuţe pot fi amplasate cu uşurinţă în orice colţ al salonului/livingului.
Câteva exemple
Este de menţionat că deşi în marea majoritate casele vechi prezintă un stil eclectic, elementele de stil neoclasic sunt în majoritate, acestea regăsindu-se, de exemplu, în abundenţă,în frumoasele vile din cartierele rezidenţiale ale Capitalei, cum este Parcul Filipescu şi Cotroceni. Vile şi imobile impozante se regăsesc nu numai în Bucureşti ci şi în multe alte oraşe din ţară, Constanţa fiind de asemenea un bun exemplu. Deasemenea, elemente neoclasice majoritare se regăsesc şi în cazul palatelor, acest stil făcând casă bună cu stilul renascentist. Exemplele cele mai elocvente sunt Palatul Ghika Victoria (Casa Ghika-Grădişteanu) şi Palatul Cesianu-Racoviţă.
Palatul Cesianu–Racoviţă
Casa Lescovar. Casa care îi poartă numele, o vilă impozantă, a fost construită în anii 1913-1914 pe o locaţie situată între Hotel Palace şi Cazino din Constanţa.
A fost realizată în colaborare cu arh, E.P. Goué care a realizat şi Hotelul Palace în stil eclectic, în care monumentalismul este dat de elementele neoclasice. Deasemenea se pot distinge şi elemente de art nouveau.
Casa Monteoru. Imobilul a fost construit în ultimul sfert al secolului al XIX-lea, fiind una dintre casele celor înstăriți care începeau să marcheze imaginea orașului București.
Anul construcţei figurează în 1874, prin arh. Nicolae Cuţarida. După ce a fost cumpărată de Grigore Constantinescu-Monteoru, casa a suferit o renovare radicală între anii 1887-1889 realizată de arhitecții Ion Mincu și Nicolae Cuțarida Nicolae Cuțarida a refăcut interioarele în stil eclectic francez, cu plafoane în stuc pictat, cu lambriuri și a fost amenajată scara monumentală.
Casa Adam Cotula. Construită în centrul istoric al Constanţei, în proximitatea Cazinoului, la începutul secolului XX, Casa Adam Cotula, o adevărată vilă aristocratică, este realizată în stil eclectic având puternice tuşe neoclasice.
Actualmente a fost consolidată şi restaurată la cele mai înalte standarde.
Vila Brezoi. Situată în plin centrul oraşului Brezoi, vila care poartă numele oraşului a fost construită în anul 1905.
Este în stil eclectic, în care predomină neoclasicismului dar fiind şi multe elemente (decoraţii şi accesorii) Seccesion precum şi artă cu motive inspirate din natură
You may also like
-
Deși sunt sute de case vechi în ruină, primarul sectorului 1 a taxat doar 13
-
“HELP! Arhitecți din toate…colțurile, uniți-vă!”
-
Villa San Michele, o arhitectură de vis la Marea Mediterană plină de opere de artă antice
-
CLUB A 55 – EXPOZIȚIE EVENIMENT LA KULTURHAUS BUCUREȘTI
-
O casă istorică în centrul Capitalei, veche de peste 130 de ani, a cărei poveste nu este cunoscută timp de jumătate de secol