Piaţa operelor de artă, în scădere

Începutul anului ne oferă posibilitatea retrospectivelor pe anul care tocmai a trecut, iar cea a pieţei operelor de artă este interesantă, cel puţin prin faptul că  achiziţia operelor de artă a început să fie văzută în ultimii 20 de ani ca o investiţie demnă de luat în consideraţie.

Tendinţe generale ale pieţei

Sunt mai multe comentarii de făcut pe marginea tendinţelor acestei pieţe, inclusiv în contextul internaţional, mai ales că A10 by Artmark, care organizeză majoritatea licitaţiilor de opere de artă şi coaugulează de departe volumul acestei pieţe, este lider al pieței de artă din sud-estul Europei, fiind clasată pe locul 2 în Europa de Est în termeni de volume de artă puse în vânzare și vândute (după casa de licitație lider a pieței poloneze). De altfel, compania realizează studii de piaţă şi analizează tendinţele acesteia.

Licitaţia de toamnă 2023: Adjudecarea operei „Case la Câmpina” – Nicolae Grigorescu; Convoi de care cu boi, pe înserat – Nicolae Grigorescu; Curte interioară la Mangalia – Nicolae Tonitza; Pe Cîmpinița – Nicolae Grigorescu.

Analiştii susţin că nivelul pieţei operelor de artă se situează în prezent la un nivel de circa 10 miliarde de euro. Aceasta se datorează şi organizării de licitaţii speciale în afara celor clasice de lucrări de pictură şi sculptură (bijuterii, decoraţii şi mic mobilier, manuscrise, obiecte de valoare şi chiar automobile de epocă şi sticle de vin)  care deţin de departe cel mai mare volum financiar. În afară de colecţionari, mulţi oameni cu posibilităţi financiare au început să investească în opera de artă.  Dacă piaţa mondială este dominată de arta contemporană iar cea clasică rămâne un segment important, pe piaţa românească pictura clasică, în special cea interbelică este la căutare, în timp ce cea contemporană ocupă o pondere mica pe piaţă. Deja din structura pieţei rezultă că tablourile sunt cele mai căutate, în mod cu totul şi cu totul special cele în ulei pe pânză sau carton. Spre deosebire de pieţele occidentale, în care arta contemporană ocupă un segment important de piaţă, fiind şi cea mai dinamică. La noi, în ciuda existenţei a numeroşi artişti talentaţi şi complecşi, arta contemporană nu este apreciată, fiind şi cel mai ieftin capitol de artă plastică în piaţa de artă. Oricum se constantă o scădere a vârstei celor care investesc în operele de artă şi, odată cu organizarea licitaţiilor on line, o creştere a numărului și valorii tranzacțiilor prin licitație încă din anul 2020. Potrivit studiului realizat de Casa de licitaţii Artmark, sezonul 2022-2023 se clasează pe al doilea loc ca număr de palete online ofertante începând din 2011.

Licitaţia de toamnă 2023 – Interes sporit pentru lucrări estimate între 1000-2500 euro: Adam Bălţatu adjudecat cu 2250 euro; Autoportret, Rudolf Schweitzer-Cumpăna, adjudecat cu 1600 euro; Natură statică cu chitară și flori, Ion Pacea, adjudecat cu 1500 euro; Toamna la Paris, Rudolf Schweitzer-Cumpăna, estimare 1200 -1800 euro; Vasile Grigore, adjudecat cu 2250 euro.

Segmentul artei clasice românești este condus în continuare de triunghiul de patrimoniu – Grigorescu-Tonitza-Luchian la care, în urma ultimilor tendinţe, este posibil să se alăture şi Ion Ţuculescu. Însă, aşa cum vom vedea, recordurile preţurilor de achiziţionare este în scădere vizibilă. Un eveniment notabil este apariţia în cadrul licitaţiilor din ultimii ani a lui Adrian Ghenie, ale căror opere se vând bine şi pe piaţa românescă deşi incomparabil cu preţurile obţinute de artist pe pieţele occidentale.

O altă tendinţă este interesul sporit pentru operele de artă situate în plaja de preţuri 1000 – 6000 de euro.  

Piaţa în 2023

În mod paradoxal, rezultatele pieţei de opere de artă din timpul pandemiei par mai bune decât cele actuale. După un început promiţător în anul 2023, înregistrat cu ocazia Licitaţiei de primăvară şi apoi crescând la Licitaţia de toamnă, în pofida excelentei organizări festive, licitaţiile următoare au mers pe o pantă descrescătoare, Licitaţia de iarnă fiind de-a dreptul descurajantă. Cel mai bine se poate observa acceastă tendinţă în cazul preţurilor maxime obţinute pe capodoperele marilor artişti.

Licitaţia de iarnă 2023: Lingurar – Nicolae Grigorescu, adjudecat cu 15000 euro

Recordurile realizate în urmă cu ani anunţau o creştere constantă a interesului faţă de operele de artă valoroase: Nicolae Grigorescu 340 000 euro, Nicolae Tonitza 290 000 euro, Ştefan Luchian 300 000 euro în anul 2013.

Licitaţia de iarnă 2023: Cap de copil, Nicolae Tonitza, adjudecat cu 42 000 euro

Licitaţia de iarnă 2023: Intoarcerea de la câmp, Ştefan Luchian, adjudecat cu 20 000 euro

În comparaţie, în zilele noastre, dacă la Licitaţia de vară din anul 2022, capodopera “Pe Bucegi”, semnată de pictorul național Nicolae Grigorescu, a fost adjudecată pentru 196.000 de euro, la Licitaţia de toamnă de anul trecut, trei capodopere,  semnate de Grigoreacu au fost adjudecate pentru un total de doar 227.000 de euro, pentru ca la Licitaţia de iarnă, Lingurar, al aceluiaşi autor, să fie vândută cu 15 000 de euro. Conform datelor oferite de Artmark, Nicolae Grigorescu conduce topul din 2023 al celor mai bine vânduți pictori români în cadrul licitațiilor de artă din România. Astfel, anul trecut au fost paisprezece tablouri de Grigorescu, totalizând venituri de 478.781 de euro, potrivit tudor-art.com. Pe locul al doilea se situează Nicolae Tonitza, cu 16 lucrări cumpărate pentru suma totală de 406.800 de euro, iar pe locul al treilea Sabin Bălaşa, cu 18 opere, adjudecate la suma totală de 206.607 de euro. Nicolae Grigorescu a făcut schimb de locuri cu Nicolae Tonitza, care a condus acest clasament în 2022 cu vânzări totale de 516.542 de euro pentru 40 de opere adjudecate, conform Agerpres. Sumele vehiculate nu se apropie nici pe departe de cota de piață a celui mai bine vândut pictor român contemporan, Adrian Ghenie. O lucrare a acestuia, „Pie Fight Interior 12” a fost vândută la licitaţie, în 2022, în Hong Kong, pentru suma de 10.371.116 dolari, un nou record al artistului, conform Casei Christie’s.

Iată şi o comparaţie privind evoluţia rezultatelor pentru Licitaţiile de iarnă Artmark pe ultimii 5 ani, din care se observă în mod clar o involuţie a pieţei:  

2019: vânzări 1 768 mii euro, rată de          adjudecare 86,2%

2020: vânzări 1 065 mii euro, rată de adjudecare 83,11%

2021: vânzări 927 mii euro, rată de adjudecare 86%

2022: vânzări: 885 mii euro, rată de adjudecare 76,6%

2023: vânzări: 650 mii euro, rată de adjudecare 68%.

Licitaţia de iarnă 2023: se menţine interesul pentru lucrări în plaja 1000 – 2500 euro. Margine de mahala, Jean Cheler, adjudecat cu 2000 euro

Foto: Artmark