Finalizarea recentă a proiectului Muzeul “Ion Creangă” al bojdeucii din Humuleşti a readus în centrul discuţiilor problematica renovărilor/restaurării/reabilitării în cazul clădirilor de patrimoniu. De data aceasta, în cauză fiind vorba despre o casă ţărănească, gen care colportează multă nostalgie precum şi un scriitor dintre cei mai îndrăgiţi ai neamului, discuţia s-a transformat într-un adevărat scandal, mai ales că a fost pusă pe tapet la nivelul Parlamentului de către senatoarea Diana Şoşoacă. Aceasta a cerut socoteală atât autorităţilor locale care au aprobat proiectul cât şi celor care l-au pus în operă precum şi celor care l-au conceput.
Muzeul “Ion Creangă” Iaşi, proiect finalizat. Foto: Costel Alexe
Legislaţia este foarte strictă şi în virtutea ei renovările trebuiesc realizate cu respectarea întocmai a arhitecturii şi cu utilizarea aceloraşi materiale de construcţie şi finisare ca originalul.
Clădirea, casa se constituie însăşi ca un obiect. În cazul proiectului în discuţie, căsuţa lui Creangă pur şi simplu a dispărut şi odată cu ea întreaga dulceaţă a poveştii. Este ca şi cum o piesă de teatru de Shakespeare s-ar juca într-un décor modern. Nu putea fi menţinută casa aşa cum era? Acum aproape 100 de ani, vechi case ţărăneşti au fost transportate şi repuse în operă întocmai, la Muzeul Satului. Soluţia ferestrelor tip termopan, a parchetului, a unui acoperiş modern precum şi folosirea granitului la exterior la bojdeuca din Ţicău sunt de râsu plânsu şi în orice caz o încălcare flagrantă a normelor în vigoare.
Deseori în cazul proiectelor realizate de instituţii de stat legislaţia nu este respectată
Unde e lege, nu-i tocmeală, se spune. Dar oare chiar nu-i? Se pot da mai multe exemple de astfel de proiecte cu clădiri de patrimoniu în care legislaţia nu a fost respectată.
Clădirile vechi merită o nouă şansă: restaurarea caselor cu arhitectură specială
Privind în urmă, putem considera că naţionalizarea caselor de către regimul comunist a însemnat, nici mai mult nici mai puţin, condamnarea multora dintre acestea. Este cunoscut că acest regim nu avea consideraţie sau respect pentru aceste clădiri care, cu cât erau mai arătoase, cu atât exprimau un standard ridicat de viaţă al perioadei anterioare. În multe cazuri, proprietarii erau evacuaţi iar spaţiile erau repartizate mai multor familii. Mobilierul sau obiectele de artă din interior dispăreau pur şi simplu iar o eventuală renovare în timpul comunismului consta doar într-o lucrare de mântuială realizată de echipele de la ICRAL cu materiale de slabă calitate şi meseriaşi nepricepuţi. Nu mai vorbim de demolări, numai în Bucureşti, dispărând astfel sute de case vechi, unele cu mare valoare arhitecturală pentru realizarea Centrului Civic şi a Casei Poporului. Case şi vile din zonele privilegiate (Privighetorilor, Dorobanţi, Parcul Filipescu, de exemplu) locuite de potentaţi ai vremii erau reparate şi bine întreţinute. După Revoluţie, multe dintre acestea au fost cumpărate de chiriaşi şi au fost renovate, astfel încât aceste cartiere rezidenţiale sunt între cele mai frumoase din ţară. Dar marea majoritate a caselor vechi, fie că au noi proprietari, fie că au fost retrocedate, nu au fost renovate sau restaurate, mai ales că se poate pune şi problema consolidării, ceea ce înseamnă cheltuieli şi mai mari. De multe ori, noii locatari nu au vocaţie de proprietari, dacă sunt mai multe familii proprietare nu se înţeleg între ele, unii sunt interesaţi doar de teren şi aşteaptă o prăbuşire a clădirii iar foştii proprietari, supăraţi că primesc înapoi o casă uzată, nu mai au putere sau nici resurse pentru renovare.
Case vechi abandonate în centrul capitalei
Drept rezultat, o multitudine de case vechi, unele de patrimoniu, altele în zone protejate, cu valenţe arhitecturale se află în stare precară, chiar jalnică, multe sunt chiar părăsite deşi se găsesc în plin centrul capitalei. Un exemplu elocvent este zona Calea Griviţei – Bulevardul Buzeşti – Strada Popa Tatu, zonă de altfel protejată. Pe un perimetru îngust, pornind de la Gara de Nord spre centrul oraşului, putem număra nu mai puţin de 35 de astfel de case abandonate, părăsite!
Iată şi un alt exemplu interesant în zona Udrişte. Este o zonă protejată, cu multe case de patrimoniu şi, culmea, în apropierea sediului Institutului Naţional al Monumentelor Istorice. Unele dintre frumoasele case de aici au fost proiectate în stil neoromânesc de către Ion N. Socolescu, unul dintre cei mai de seamă reprezentanți ai școlii românești de arhitectură.
Pe strada Udrişte la nr. 11, o splendidă casă cu bogate decoraţii are o istorie zbuciumată. A aparţinut istoricului Ionnescu-Gion, a fost naţionalizată şi apoi cumpărată de mai multe familii care stăteau cu chirie.
Casă istorică: istoricul Ionnescu-Gion a trăit în propria-i casă doar 15 ani
Acum casa este degradată, unul dintre proprietari doreşte o renovare dar nu şi ceilalţi, cu toate că şi interiorul prezintă decoraţiuni excepţionale (tavan pictat).
În imediata apropiere, pe strada Matei Basarab la nr. 29, deasemenea o casă excepţională, nu numai că este total dărăpănată ci este părăsită şi, mai mult, are adosate mai multe construcţii improvizate cu funcţionalitate cafenea, pizzerie, etc.
Casă boierească părăsită pe strada Matei Basarab
Abandonarea casei este de ani buni şi se pare că există depusă şi o cerere de demolare.
În schimb, tot în imediata apropiere se află Casa Eliad, clădire restaurată în urmă cu câţiva ani de către autorităţile locale.
Proiectul, bată-l vina!
Sunt puţine cazurile în care o casă valoroasă veche rămâne cu funcţiunea de locuinţă. Aceste case boiereşti sunt de dimensiuni foarte mari, unele cu etaj având mai multe apartamente dar nu independente. Tavanele sunt foarte înalte, tâmplăria din lemn. Dacă decoraţiunile, atât exterioare cât şi cele interioare, pot fi excepţionale, dacă pereţii sunt groşi din cărămidă, în schimb sunt mari consumatoare de energie. Stilul de viaţă era complet diferit, în nici un caz open space cu bucătărie. Aceasta era complet separată, uneori plasată la subsol. Deobicei era o singură baie. Să nu uităm că deşi casa era de dimensiuni foarte mari, ea era destinată unei singure familii.
O problemă foarte mare a zilelor noastre este că noii proprietari ai acestor case nu doresc şi în alte cazuri nici nu îşi permit să locuiască în astfel de case, chiar renovate. Stilul de viaţă este cu totul altul, nevoile şi cerinţele actuale sunt altele iar cheltuielile de întreţinere sunt imense. Oricum, o renovare este extrem de costisitoare, în majoritatea cazurilor nu sunt soluţii pentru o izolare termică cu respectarea legislaţiei din cauza decoraţiunilor exterioare. În cazul în care se doreşte locuirea, chiar dacă se obţin avizele pentru renovare/reabilitare, sumele pentru aducerea unei astfel de case la standardele actuale pot deveni exorbitante, investiţia fiind astfel complet nerentabilă. Oricum, cei care au făcut acest lucru nu a fost în scop pecuniar ci pentru că se respectă, iubesc astfel de case şi valorile pe care le reprezintă. Două greşeli sunt practicate în ţară, din păcate pe scară largă, inclusiv în cazul blocurilor vechi, prin care estetica clădirilor vechi este stricată şi îşi pierd autenticitatea: înlocuirea ferestrelor originale din lemn cu cele de tip termopan şi montarea aparatelor de aer condiţionat. Faţadele acestor clădiri sunt în acest caz complet desfigurate.
Dar ce este atunci de făcut cu aceste case vechi valorase care nu sunt de interes în locuire? Evident se poate schimba destinaţia iniţială. Un proiect bun este cheia de boltă pentru ca o astfel de clădire să îşi menţină valoarea arhitecturală iar investiţia, deasemenea foarte mare, să fie şi rentabilă. De altfel, multe dintre aceste case au devenit restaurante, magazine, hoteluri retro, centre de evenimente, clădiri de birouri.
Sunt şi cazuri în care clădiri vechi sunt rămase în proprietatea statului şi prezintă grad înalt de uzură. Se fac proiecte iar funcţionalitatea se schimbă (dacă proprietatea era concepută pentru locuire). Dar statul, prin reprezentant primăria, nu va modifica funcţionalitatea spre o entitate profitabilă (restaurant, magazin, birouri). În cele mai multe cazuri, astfel de case ajung muzee, centre culturale, de evenimente sau didactice, instituţii publice chiar dacă renovările au necesitat sume foarte mari.
Casa Eliad
Conform informaţiilor oficiale, Casa Eliad, clădire-monument istoric de categoria A situată pe Bulevardul Mircea Vodă nr. 5, păstrază elementele caracteristice unei case boierești, specifice celei de-a doua jumătăți din secolul XIX – începutul secolului XX. Construită în anul 1789 de către căminarul Ștefan Ogradeanu, clădirea a fost distrusă în timpul marelui incendiu din 1847 din București.
Casa Eliad, Centrul Cultural Casa Artelor
În a doua jumătate a secolului XIX, clădirea a fost reconstruită, de unul dintre cei mai bogați oameni ai vremii, președintele Clubului Hipic Român Athanasie Eliad, de unde şi numele atribuit casei. Iată ce informaţii am găsit şi despre interior. Se intra într-un fel de antreu, după care urmau scări, având în stanga şi dreapta nişte oglinzi uriaşe. Mobila era grea şi luxoasă, adusă de la Veneţia, biblioteca întunecată, pe jos un uriaş covor de Buhara, tablouri multe, o cadă de baie cât un mic bazin la care coborai pe trepte.
Mult timp în perioada comunistă, deşi intrase într-un stadiu de degradare, clădirea a fost Casa de Cultură a sectorului 3. Procesul de degradare a continuat şi mulţi ani după revoluţie când casa arăta jalnic.
Abia în anul 2011 a fost demarat un proces amplu de restaurare şi consolidare de către proprietar (Primăria sectorului 3) iar din anul 2012 Casa Eliad este o clădire multifuncţională, destinată manifestărilor cultural-artistice şi capătă numele de Centrul Cultural Casa Artelor. O bogată serie de activităţi au loc acum în această clădire.
A fost bun proiectul? Ca simplu cetăţean se poate spune că obiectivul a fost salvat. Faţă de cum arăta ca o dărăpănătură, acum clădirea este impunătoare, elegantă atât la exterior cât şi la interior, cu o frumoasă arhitectură şi, în special, este funcţională. Pe de altă parte, dacă privim strict din punct de vedere al legislaţiei privind clădirile de patrimoniu, se poate lesne observa că aceasta nu a fost respectată. Proiectul a inclus şi o modernizare precum şi reamenejarea interiorului, mai ales că multe dintre obiectele şi decoraţiile de interior originale nu mai existau. Au fost făcute şi modificări arhitecturale. Numai la o simplă privire, fără o analiză amănunţită se poate observa că uşile faţadei principale au devenit ferestre iar cele de pe faţada opusă au dispărut ca şi monumentala scară principală.
La amenajarea exterioară a fost folosit din plin granitul. La interior au rămas câteva obiecte originale, sobele din teracotă porţelanată, poate şemineul şi câteva tablouri, mai multe oglinzi.
Imagini decor interior şi decoraţii
Mobilierul, deşi stil, precum şi tapetul pereţilor, ca de altfel întreaga ambianţă nu corespunde celei specifice unei case de boier ci, mai degrabă, unei case burgheze cu câteva elemente specifice vechilor boieri.
Faţada şi curtea din spate, cu elemente de arhitectură modernă
Dacă terasa din spatele intrării principale prezintă elemente reuşite de arhitectură modernă, în schimb, luminatorul central cu sticlă în diverse culori puternice este o soluţie care nu se potriveşte cu atmosfera super elegantă dar sobră a interiorului.
Luminatorul cu sticlă în culori puternice
Foto: Ion Diamandi