Au trecut 8 ani de la demolarea Halei Matache iar piaţa cu acelaşi nume este înconjurată şi acum de terenuri virane, gunoaie şi dărăpănături. Pare că pieţele agricole dar şi zonele istorice nu sunt nici pe placul şi nici în atenţia autorităţilor. Alegerile de primari sunt foarte curând. Va face oare ceva în această privinţă Primăria Capitalei?
Scurt istoric al demolărilor
În decembrie 2012, într-o seară înainte de sărbători, odată cu lăsarea frigului, zona a fost blocată şi înconjurată de forţe de ordine. Operaţia cu buldozere a durat extrem de puţin, practic a doua zi se cam terminase, construcţia cu pricina era deja rasă. Motivul demolării era că aceasta depăşea cu doi, trei metri linia bulevardului, parte integrantă a “măreţului” proiect al lui Ceauşescu, prin care arterele principale ale Bucureştiului trebuiau musai să ajungă la Palatul Poporului (o aberaţie conform părerii majorităţii arhitecţilor urbanişti), iar edilii şi constructorii nu puteau şi pace să realzeze proiectul din cauza halei.
Am amintit modul în care s-a făcut demolarea întrucât el seamănă extrem de bine cu cel practicat de cei care se simt cu musca pe căciulă că fac un lucru incorect şi te pun în faţa unui fapt împlinit. Aşa făcea şi Ceauşescu când mai demola câte o biserică şi tot aşa unii proprietari care au demolat frumoase case vechi având sau neavând autorizaţii de demolare. Puşi în faţa faptului împlinit, nimeni nu mai putea spune nimic. În cazul Halei Matache , însă, demolarea acesteia precum şi a unor case de pe acea parte a bulevardului Buzeşti întrunea adeziunea majorităţii populaţiei.
Fotografiile din galerie sunt realizate în anul 2015, la 3 ani de la demolări.
Mai întâi demolăm, pe urmă mai vedem (vreo 20 de ani)
O anchetă realizată de ziarul România liberă a demonstrat că trei sferturi din cetăţenii chestionaţi (şi mulţI erau chiar din împrejurimi) au raspuns că astfel vor scăpa de o anumită populaţie din zonă şi de gunoaie. Aşa erau promisiunile primarului de atunci.
Priviţi fotografiile din galeria foto, realizate exact la trei ani de la demolare şi veţi vedea cum visele acestor oameni nu numai că s-au spulberat dar chiar totul arată mult mai rău.
În “avântul revoluţionar” de atunci a fost demolată la fel de rapid şi o casă din preajma halei şi a pieţei, care era la distanţă apreciabilă de carosabil şi deci nu ar fi împiedicat cu absolut nimic realizarea bulevardului. Casa, cu etaj, era în stare bună (înainte vreme fusese la parter o alimentară), avea o arhitectură extrem de interesantă fiind una dintre puţinele case din Bucureşti în stil turcesc autentic. De ce a fost nevoie să se demoleze şi această casă?. Din galeria foto se poate vedea că acest teren a rămas liber, practic un teren viran, tot aşa cum este şi cel pe care era hala.
Mai întâi demolăm, pe urmă mai vedem noi. De fapt răspunsul nu diferă mult şi faţă de cel legat de demolarea halei. Chiar dacă nu era o clădire de patrimoniu şi nu avea statura Halei Unirii (structură metalică după modelul Halelor din Paris dar mai mare, cea mai mare construcţie din Bucureşti la data realizării, demolată de Ceauşescu), Hala Matache reprezenta ceva.
Matache Măcelaru este chiar un brand local iar construcţia halei avea o arhitectură interesantă şi, mai presus de toate, era funcţională. Avea o structură solidă, instalaţii bune, s-ar putea zice incomparabil cu construcţiile actuale din piaţă. Cu puţină bunăvoinţă şi respect faţă de tradiţii, hala se putea integra lesne în proiect iar o renovare a clădirii ar fi pus întreaga zonă într-o lumină favorabilă.
Acum însă această zonă unde se găseşte Piaţa Matache nu este altceva decât o enclavă în centrul capitalei, mărginită de terenuri virane şi de case prăbuşite. Procesul a început de când se punea problema trecerii metroului în apropiere de Calea Griviţei. Şi atunci, în anii ‘80, s-a demolat tot, metroul nu a mai trecut pe aici iar terenurile au rămas virane. După revoluţie, încetul cu încetul, sub privirile nepăsătoare ale autorităţilor, clădiri cu arhitectură deosebită în stil art deco autentic şi chiar cu cariatide – hoteluri, cinematografe, clădiri rezidenţiale cu magazine la parter – cu valoare incontestabilă şi care dădeau un şarm deosebit cartierului, au intrat în paragină.
Acum totul este decrepit, în ruine sau terenuri virane pline de gunoaie. Acestea sunt vecinătăţile Pieţei Matache. Este nou însă Buzeşti, bulevardul modern cu greieraşi, cel care nu duce nicăieri.
Ce s-a făcut nou?
Au mai trecut vreo cinci ani, cât pentru un cincinal. Articole de presă de tipul celui de mai sus au mai fost publicate. Dar cine să le ia în seamă?
Demolările s-au făcut de mult, acum privim înainte. Totuşi să vedem ce s-a realizat în cei 8 ani. În frunte, bineînţeles, bulevardul. Apoi a fost pavată o porţiune din faţa pieţei, un fel de parcare.
O bodeguţă cu mici şi câteva mese s-a deschis exact pe zona demolărilor. Un gard de sârmă separă zona din dreptul demolărilor. Şi…şi cam atât. 8 ani! Recentele fotografii sunt martori.
Bine aţi venit la Piaţa Matache!
Actualmente Piaţa Matache “beneficiază” de hale noi din plasticul şi termopanele cele mai ieftine. Turcismele sau chinezismele ar fi în comparaţie un lux. Se invocă legea conform căreia achiziţiile şi adjudecarea licitaţiilor se fac la preţul cel mai mic. Ţăranii însă o ştiu pe a lor: puţin dai, puţin primeşti. Fără ventilaţie sau sisteme de încălzire, vara este sufocant, iarna îngheţi, sunt tocmai “bune” pentru depozitarea legumelor şi fructelor sau pentru comercializarea brânzeturilor.
Acestea sunt condiţiile pentru care ţăranii producători plătesc chirii şi taxe nu tocmai mici. Desigur, în concepţia autorităţilor dacă nu le convine pot opta pentru Piaţa Amzei. Însă acolo s-a mers exact invers, pe un spaţiu de lux pentru ţărani(!) şi nu sunt primiţi decât cu papion sau măcar cravată. Dar de unde să ştie edilii crescuţi în Primăverii că nici plasticul şi nici luxul nu rimează cu o piaţă ţărănească? Că există pe lumea asta, simplu şi frumos, stilul rustic.
La fel de dezolant arată orice zi la Piaţa Matache. Zeci de nevoiaşi ponosiţi, fără venituri sau cu pensii derizorii, stau în afara halelor şi vând pe stradă flori, ouă, ce pot găsi în propria ogradă. Din când în când vine poliţia, ei fug, unii sunt prinşi. Li se dau amenzi care se adaugă la cele vechi, statul are de încasat milioane, dar amenzile nu se plătesc şi, nefiind din ce, nici nu pot fi poprite. Închisoarea nu este nici ea o soluţie, cei închişi costă bani mulţi şi închisorile sunt pline. Vine şi ora închiderii, la piaţă se închide mai devreme.
Paznicii sunt vigilenţi. “Haideţi că închidem, nu vedeţi că nu mai e nimeni?”, spun ei cu vreo jumătate de oră înainte de închidere. Deh, nu lucrează la privat, de ce să nu se ducă şi ei mai devreme acasă? Rămân totuşi unii ţărani să doarmă sub cerul liber, să-şi păzească varza sau pepenii, că frumoasă-i viaţa de ţăran.
Lucrurile încep să prindă contur din ce în ce mai mult prin prisma evenimentelor recente. Câinii de la stâni s-au înrăit, ei pot speria vânătorii şi ataca, chiar omorî alte animale. Mulgătorii nu se spală pe mâini, laptele şi brânza sunt purtători de cele mai nenorocite boli. Viitorul este urban şi, de aceea, nu este bine ca oamenii să aibă animale sau păsări pe la curţile lor. Şi dacă nu înţeleg de vorbă bună, mai vine aşa, ca din senin, câte o aviară sau o gripă porcină.
Foto: Ion Diamandi
1 thought on “Matache – de la legendă, la ruină”
Comments are closed.