Casa Mirante, ventilare şi iluminare pe verticală

Ideea pe care s-a bazat întregul proiect al casei din oraşul Sao Paolo, realizat de cunoscutul arhitect Flavio Castro, a fost de a folosi soluţii speciale pentru circulaţie, ventilare şi iluminare pe verticală, astfel încât structura şi volumetria să permită tuturor spaţiilor să se bucure de o mare flexibilitate și de o gamă vizuală extrem de largă.

Ideea de proiect

Casa a fost concepută ca o succesiune de plăci orizontale paralele libere de 8 × 11 metri, cu deschideri în locuri strategice. Se permite astfel circulația verticală a aerului și pătrunderea luminii naturale.

Lumina naturală intră prin luminator de lângă volumul rezervorului de apă. Trece prin etajul superior și ajunge la open space-ul de la parter. O conexiune dublă are loc în acest punct pentru a permite locatarilor să fie în contact cu linia orizontului și cerul în același timp.

Spațialitatea interioară generată deasupra plăcii plate și netede a parterului este  cuprinsă în trei mici “cutii de materiale”, cum le denumeşte arhitectul. Garajul este situat la un metru sub nivelul străzii.

Deasupra acestuia, “se odihnește recipientul”, un volum în formă de prismă în care se regăsesc celelalte funcții ale casei. Este de fapt un container, format din două etaje şi acoperiş de grădină, aşezat pe două bare tectonice.

Poate fi astfel remarcat, inclusiv în utilizări, din împrejurimile sale imediate. Folosirea celor două grinzi metalice permite dezvoltarea casei la limitele perimetrice ale terenului. Se oferă astfel o ocupare maximă fără a afecta ventilarea și iluminarea naturală a interiorului. Această soluţie a fost adoptată întrucât obiceiul locului este de a se construi la limita perimetrului. În cazul casei Mirante, dezvoltarea casei este făcută pe latura laterală. În această situaţie, deschiderile vitrate largi sunt pe faţada din faţă şi cea din spate. Pe faţada laterală sunt practicate doar deschideri mai mici, acolo unde au fost absolut necesare.

Interiorul

Deschiderile sunt ample, atât pe verticală, cât şi pe orizontală, cu spaţii destinate relaxării, odihnei, precum şi socializării. Trecerile sunt demarcate precis, cu scări, fiecare arie având o utilizare precisă, conform logicii ergonomiei unui interior.

Practic, fiecare zonă continuă rolul celeilalte. Astfel, diningul şi bucătăria de află în imediata apropiere, iar spaţiile de depozitare sunt la îndemână.

Pereţii lipsesc în favoarea transparenţelor, pentru a da ambientului un plus de fluiditate şi luminozitate. Rezultă o casă cu adevărat conectată de la primul până la ultimul nivel.

Paleta de culori este cu nuanţe calde, tipică unei locaţii exotice. Sunt alăturate nuanţe tropicale şi neutre, ce joacă un rol de display, asemeni unei lucrări de artă. Punctarea zonelor de interes vizual se face cu ajutorul unor tonuri explozive. Podelele sunt lăsate libere, pentru un maximum de ventilaţie şi confort termic.

Pereţii glisează şi sunt jocuri de lumini, transparenţe, având ca rezultat un design dinamic, modern. Este adus un plus de jovialitate şi prospeţime furnizat de alternanţa de culori şi materiale.

Design

Foarte interesant este prelungirea openspace-ului de la parter, format din living, dining şi bucătărie cu terasa/grădina acoperită. Ca stil de amenajare, aceasta este integrată perfect în acest spaţiu, deşi este situată la un nivel inferior. Trecerea pe câteva trepte spre acest loc este deosebită, spaţiul, decorat cu plante exotice, fiind astfel unul de retragere.

Surprinde deasemenea prin spectaculozitate şi design, lampa de dimensiuni impresionante folosită pentru iluminarea mesei de dining.

Întreaga ambianţă denotă relaxarea, în mod special datorită canapelelor confortabile. Mobilierul, ca şi podelele sunt din lemn masiv, de obicei în culori închise de efect. În acest caz apar integrate şi piese de mobilier din lemn masiv în culori mai calde. Acestea sunt folosite astfel ca pete de culoare ce îndulcesc atmosfera, cum este blatul mesei de dining. Un accent special este dat de nuanţele maro închis şi formele “braziliene” ale măsuţelor de cafea din living.

Remarcabilă este şi folosirea consecventă a operelor de artă, ceea ce aduce cu sine un plus important decorului de interior.

Foto: Shutterstock, Pinterest, ArchDaily

1 thought on “Casa Mirante, ventilare şi iluminare pe verticală

Comments are closed.