Doar cinci imobile renovate în zona Griviţa – Gara de Nord. Nici unul pe Bulevardul Duca

Am prezentat în mai multe rânduri această zonă centrală a Capitalei, o adevărată poartă de intrare a oraşului. Deşi veche, zona a fost modernizată în perioada interbelică, când au fost construite numeroase clădiri şi case de reşedinţă, multe în stil Art Deco.

Întreaga zonă fiind emblematică pentru acest stil, în special datorită clădirii Gării de Nord, reprezentativă stilului. Din păcate, demolări importante au fost făcute în perioada comunistă iar acestea s-au continuat şi după 1990.

Cum se poate caracteriza astăzi întreaga zonă?

Multe clădiri sunt deterioarate, lăsate în paragină, altele sunt aproape prăbuşite şi încă mai sunt resturi ale demolărilor. În acelaşi timp sunt şi terenuri goale, rămase în irma demolărilor, adevărate maidane, unele folosite pentru parcarea maşinilor. Dintre casele cu mare valoare istorică aflate în stare precară, aproape de prăbuşire, menţionăm Fostul Hotel Dunărea în stil art Deco, fost cinematograf Dacia (clădirea Marconi), emblematică pentru stilul Art Deco, casa cu cariatide, casa istorică Dimitrie Popescu, în stil neoclasic francez. Interesant este că autorităţile locale nu au consolidat absolut nici măcar o singură clădire din toată această zonă istorică, aflată într-un perimetru protejat.

De fapt, mai bine spus este nu lipsa totală de interes, ci, mai degrabă, un interes în demolarea caselor vechi sau în lăsarea de a se prăbuşi singure. O singură clădire nouă s-a construit, The Mark, în sticlă şi metal, un colos în totală neconcordanţă cu atmosfera locului.

Hotel Griviţa

Clădirile consolidate şi renovate de pe Calea Griviţei pot fi numărate pe degetele de la o singură mână şi toate au fost pe seama iniţiativelor private.

Între aceste clădiri am enumerat, şi clădiri care nu sunt neapărat pe Calea Griviţei dar sunt în imediata proximitate a perimetrului.

Este deasemenea de remarcat că nici un imobil interbelic în stil Art Decode de pe Bulevardul Duca nu a fost consolidat sau renovat. Am luat în considerare ca renovat şi imobilul Baia Griviţa, care a fost renovat doar pe jumătate (etajul) de către proprietarul care l-a cump[rat de la stat.

Între imobilele renovate se numără două hoteluri, un restaurant şi o casă rezidenţială.

Hotelul Griviţa, fost hotel Bratu, clădire interbelică în stil eclectic, cu elemente de arhitectură neoclasice a fost adusă la valoarea iniţială. Din păcate, vis-a-vis, întâlnim o clădire emblematică, clasată ca monument istoric clasa B, fostul cinematograf Marconi (denumit Dacia în timpul comunismului), realizat de arh. Constantin Canănău și inaugurat în 1930, este în stadiu de prăbuşire.

Un mic hotel, cu numele SAS, situat între case în condiţie precară, a fost renovat pe Calea Griviţei.

Foto: Ion Diamandi